Profesorii sunt nemulţumiţi că primesc mai puţini bani pentru participarea la corectarea tezelor unice. Liderii Federaţiei Spiru Haret, Gheorghe Isvoranu şi Marius Nistor susţin că au intrat în posesia Ordinului ministrului prin care se prevede modul de plata a personalului didactic care face parte din comisiile pentru organizarea si desfasurarea tezelor cu subiect unic la clasele a VII-a si a VIII-a, în anul scolar 2008-2009.

“Din continutul ordinului în cauza, am constatat cu stupoare faptul că acesta nu numai că nu reprezintă forma convenită cu partenerii sociali în data de 29.01.2009, dar conţine drepturi salariale inferioare chiar proiectului propus de minister”, precizează Isvoranu pentru AmosNews. În aceste condiţii, Federaţia „Spiru Haret” a înaintat deja ministrului educaţiei un protest oficial faţă de atitudinea reprezentanţilor ministerului în relaţia cu partenerii de dialog. Totodată, s-a solicitat  abrogarea O.M.E.C.I. nr. 3094/2009 şi emiterea unui nou ordin, în concordanţă cu cele hotarâte de comun acord de partenerii de dialog în data de 29 ianuarie 2009.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.