Primul ministrul Victor Ponta a participat sâmbătă după-amiază, la invitaţia primarului Constanţei, Radu Mazăre, la inaugurarea unui nou bloc de locuinţe construit de Administraţia Socială pentru Persoanele Defavorizate şi a anunţat că va acorda sprijin guvernamental pentru extinderea programului locuinţelor sociale la nivel naţional, informează Agerpres.

„Îl felicit pe Radu Mazăre că are grijă de cei fără bani. E obligaţia noastră, a tuturor, să-i ajutăm. Constanţa e un exemplu pentru toată ţara. Vreau să fur această idee, pentru că mai sunt oraşe care au nevoie de campusuri sociale. Le vom da bani de la Guvern primarilor care vor să urmeze asemenea proiecte. Am înţeles că proiectul de la Constanţa a costat şapte milioane de euro şi au primit locuinţe aproximativ 3.000 de persoane. Pentru cei care reuşesc să iniţieze proiecte similare şi să se încadreze în aceleaşi costuri pe unitate locativă putem să susţinem construcţia cu bani din fondul de garanţie al Guvernului, ca şi la programul Prima Casă. Mă bucur că Radu face lucruri bune şi în turism şi aduce oamenii la mare să-şi cheltuiască banii simţindu-se bine, dar ştie să aibă grijă şi de cei mai puţin fericiţi cărora soarta, la un moment dat, nu le este prielnică’, a spus Ponta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.