Proiectul imobiliar al cartierului din zona Borhanci, unde Casarom ar fi trebuit să contruiască un ansamblu cu 1.000 de locuinţe pe un teren pus la dispoziţie de primărie se apropie din ce în ce mai mult de colaps. Conform ultimelor hotărâri ale Consiliului Local Cluj-Napoca, Casarom ar fi trebuit să depună documentaţia completă pentru obţinerea autorizaţiei de construire pentru cele 11 hectare de teren care urmau să fie realizate în prima etapă până pe 17 aprilie. În cazul în care se reziliază contractul, primăria va pierde 100 de locuinţe sociale şi viabilizarea terenului.

Chiar dacă se află într-un mare impas financiar, una dintre societăţile care a promis clujenilor că va construi un mega-cartier de locuinţe, SC Casarom SA, în zona Borhanci, se îndreaptă pe ultima “sută de metri” a pierderii contractului încheiat cu municipalitatea clujeană. Conform ultimelor hotărâri ale CL Cluj-Napoca, Casarom ar fi trebuit să depună documentaţia completă pentru obţinerea autorizaţiei de construire pentru cele 11 hectare de teren care urmau să fie construite în prima etapă de realizare a cartierului din Borhanci până pe 17 aprilie. În cazul în care se reziliază contractul, primăria va pierde 100 de locuinţe sociale şi viabilizarea terenului.
Primăria clujeană a mai reziliat acest contract păgubos în 6 aprilie 2005, dar, hotărârea a fost atacată în instanţă de reprezentanţii Casarom. Firma susţinea că a cheltuit deja 700.000 de euro pentru studii de fezabilitate, geotehnice, topografice şi arhitecturale şi că va cere daune pentru situaţia creată. Contractul încheiat cu Casarom prevedea doar trei situaţii în care acesta putea fi reziliat, anume dacă firma nu plătea taxa de concesiune, dacă terenul era utilizat pentru obiective de interes naţional sau prin acordul părţilor. Casarom a contestat decizia unilaterală a consilierilor locali de a anula contractul, conducerea firmei acuzând aleşii locali că au blocat o investiţie de peste cinci milioane de euro în viabilizarea zonei. În cadrul procesului, Casarom a cerut despăgubiri de aproape un milion euro, în cele din urmă instanţa dând câştig de cauză dezvoltatorului imobiliar. Pentru a ieşi din impas, fostul primar Emil Boc a propus renegocierea contractului. Firma Casarom va viabiliza terenul, va ceda Consiliului Local 14 hectare viabilizate şi 10 procente din locuinţele realizate, pe care municipalitatea le va acorda tinerilor. Terenul pe care s-ar putea edifica acest cartier este de 50 de hectare şi a fost concesionat de municipalitate în 1999 prin atribuire directă, când preţul terenurilor din acea zonă era infim.

Probleme şi la Arad

În cadrul derulării unui proiect asemănător la Arad, societatea a contractat un împrumut de la o societate olandeză care acum îşi vrea banii înapoi. Firma olandeză Rom Estate Eastern Europe BV a angajat firma de avocatură Enescu & Cuc pentru recuperarea unui împrumut de peste 1,5 milioane de dolari acordat societăţii Casarom în anul 2005. Pentru realizarea proiectului imobiliar pe un teren obţinut în condiţii mai mult decât avantajoase de la municipalitatea Arad, Casarom a avut nevoie de un împrumut de peste 1.650.000 dolari, pe care ar fi trebuit să-l returneze în rate lunare, începând cu aprilie 2005. “Prima rată trebuia plătită în aprilie 2005 şi, de atunci, creditorul olandez încearcă să-şi recupereze împrumutul.

 
Suma datorată de Casarom azi se ridică la 3.074.000 dolari”, a precizat pentru BizLawyer avocatul Mihai Cuc, unul dintre partenerii firmei de avocatură Enescu & Cuc. “S-au parcurs toate procedurile prealabile şi s-au depus toate eforturile pentru o soluţie amiabilă. Dar nu am reuşit să recuperăm suma”, a explicat avocatul. “Am aşteptat până în 2008 înainte de a începe procedurile în instanţă pentru recuperarea sumei, dar odată ce acestea au fost demarate, Casarom a vândut imediat o parte importantă din teren unei alte societati”, a adăugat Mihai Cuc.  Cu toate că investitorul din Olanda a câştigat în faţa primei instanţe, la Arad, Curtea de Apel Timişoara a hotărât să trimită cazul spre rejudecare pentru lipsa audierii martorilor. Avocaţii angajaţi de creditorul olandez au făcut deja recurs la Înaltă Curte de Casaţie şi Justiţie şi sunt hotărâţi să depună plângere la Consiliul Superior al Magistraturii împotriva judecătorilor de la Curtea de Apel Timişoara. În 2001, Casarom a câştigat o licitaţie pentru ridicarea unui cartier de locuinţe în zonă Subcetate din municipiul Arad, pe o suprafaţă de 68 de hectare. Mai mult de jumătate din teren a fost vândut ulterior de municipalitate firmei, la preţul simbolic de doar 5 cenţi pe metrul pătrat, restul fiind concesionat investitorilor pe o perioadă de 50 de ani. În schimbul terenului ultracentral obţinut, firma s-a obligat să construiască în total 900 de locuinţe la bloc şi în case individuale. Firma a anunţat investiţii totale de 35 de milioane de euro în cartierul rezidenţial.

Istoria unui contract păgubos

În 1999 s-a aprobat concesionarea a 50 de hectare de teren pentru Casarom, pentru a construi 1.000 de locuinţe. În 2005, primăria şi consiliul local au dorit să rezilieze contractul de concesiune, dar hotărârea de consiliu local a fost atacată în instanţă, iar cei de la Casarom au avut câştig de cauză, astfel că terenul a rămas concesionat.

În anul 2006, prin HCL 303/20 aprilie s-a diminuat suprafaţa de teren concesionată, cu 14 ha, s-a stabilit termenul limită de realizare a infrastructurii pentru faza I de construcţie la trei ani de la obţinerea tuturor autorizaţiilor de construire şi s-a impus sancţiunea diminuării terenului cu suprafaţa neviabilizată. De asemenea, firma s-a obligat să predea 10% din totalul locuinţelor construite şi vândute, în funcţie de fazele de construcţie. În urmă cu doi ani, prin HCL 372 din 26 iunie 2007, a fost aprobat PUD-ul corespunzător etapei I. Iar anul acesta, prin HCL 137 din 17 martie, Casarom a mai primit un termen limită, de data aceasta de o lună, pentru depunerea documentaţiei complete, în vederea obţinerii autorizaţiei de construire. Documentaţia nu a fost însă depusă la primărie.
 
Clujenii aşteaptă de ani buni construcţia a trei cartiere anunţate cu surle şi trâmbiţe, dar la care lucrările au loc cu viteza melcului. În Dealul Lomb, compania Impact Developer&Contractor a promis că va construi un cartier pentru circa 30.000 de oameni pe o suprafaţa de peste 200 de hectare. În zona Bulevardului Muncii, Cartierul Tineretului se va desfăşura tot pe o suprafaţă de circa 200 de hectare şi va dispune de aproape 5.000 de apartamente şi 900 de case. Cartierul va fi construit de Polus Real Estate şi TriGranit şi presupune o investiţie de 500 de milioane de euro. Conform  contractului de concesiune a unui teren de 50 de hectare, SC Casarom ar trebui să construiască un cartier de 1.000 de locuinţe.

DNA se pregăteşte să intre pe “teren”

Conform unor informaţii, DNA a pus ochii pe afacerea Casarom de la Arad. DNA adună informaţii, acte, hotărâri de consiliu, referitoare la această afacere, trimiţând în acest sens adrese unor instituţii arădene, cărora le solicită sprijinul. În paralel, situaţia terenului din Subcetate, atribuit firmei Casarom la preţuri de nimic, în urmă cu şapte ani, şi unde ar fi trebuit să se construiască de mult un nou cartier, se află şi pe masa Curţii Constituţionale care urmează să se pronunţe cu privire a excepţia de neconstituţionalitate ridicată de avocaţii Primăriei Arad. Conform proiectului, Ansamblul Rezidenţial Subcetate ar fi trebuit să cuprindă 870 de case şi apartamente, proiectul fiind eşalonat pe patru faze, între 2003 şi 2010. Proiectul va mai include o şcoală, precum şi zone comerciale.

Ştefan Trandafir

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.