Demersurile în vederea inițierii lucrărilor pentru Metroul din Cluj sunt blocate din cauza unor contestații. După câștigarea licitației de către „Asocierea Sws Engineering Spa-Systra-Metrans Engineering ”, organizate în octombrie 2019, proiectul nu a mai avansat deloc. Metroul SA, una dintre firmele care a participat la licitație a atacat rezultatul în instanță, motiv pentru care de câteva luni bune metroul „staționează”. Autoritățile locale sunt nemulțumite și așteaptă răspunsul de la CNSC București.

La o lună de la încheierea licitației în vederea atribuirii contractului pentru studiile Metroului și Trenului Metropolitan, firma Metroul SA care s-a clasat pe locul II, a decis să conteste rezultatul la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.

Emil Boc nu mai are răbdare 

Edilul Emil Boc este tot mai nemulțumit de faptul că proiectul nu avansează și că de luni de zile se tot amână răspunsul contestației: ”La trenul metropolitan și metrou suntem deja de vreo două luni într-un joc de-a șoarecele și pisica în instanță. Se contestă la Cluj, se contestă și la București. Se judecă la Cluj, se amână la București. Ce facem, nu suntem aceeași țară? Dați o soluție, care o fi ea, să mergem mai departe. Dacă vom sta luni și ani în șir în instanță când mai facem investițiile?
Se bat două mari firme cine să facă această lucrare. Una dintre firme a atacat rezultatul licitației și la Cluj, și la București. La Cluj e suspendat procesul pentru că se așteaptă decizia de la București. La București s-a amânat pe săptămâna viitoare, până la urmă se va desțeleni și situația asta. Cred că într-o lună se separă apele”.
În trecut, atunci când a vorbit public despre contestația licitației, părea să fie deranjat de nerăbdarea oamenilor cu privire la întârzierile proiectului. El a declarat  în noiembrie 2019 pentru presa locală: „“Haideți să nu dramatizăm ceea ce reprezintă o procedură legală. Adică, ca la examen – dai un examen, primești un rezultat, ai dreptul să faci contestație. Și aici, este o licitație, s-a anunțat un câștigător, au dreptul cei care au pierdut să facă o contestație, nu e nimic deplasat în asta. Contestația se soluționează între 30 și 60 de zile, potrivit legii, de către Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, după care se merge mai departe. Să nu privim în manieră dramatică, ca ceva ieșit din comun, este o procedură legală”.

De ce s-a contestat licitația?

În octombrie 2019 Asocierea Sws Engineering Spa-Systra-Metrans Engineering a fost desemnată câștigătoarea licitației deschise organizată în vederea atribuirii contractului cu obiectul „Servicii de elaborare Studii de Pre-Fezabilitate, Fezabilitate, impact asupra mediului şi evaluarea strategică adecvată pentru obiectivul de investiţii „Tren Metropolitan Gilău – Floreşti – Cluj-Napoca – Baciu – Apahida – Jucu – Bonţida”- etapa I a sistemului de transport metropolitan rapid Cluj: Magistrala I de Metrou şi Tren Metropolitan, inclusiv legătura dintre acestea și studiile conexe viitoarelor obiective de investiții”.
În urma încheierii licitației, la o lună distanță, o altă firmă, Metroul SA,  care a participat la concurs a contestat rezultatul spunând că o firmă din asocierea câştigătoare a contribuit la realizarea caietului de sarcini. Mai mult decât atât reprezentantul firmei care s-a clasificat pe locul 2, a susținut că prețul oferit de ei, în valoare de 29,38 milioane de lei, a fost mult mai mic decât cel oferit de către câștigătorii licitației. Ba mai mult decât atât aceștia îi acuză pe reprezentanții administrației clujene că asocierea câștigătoare trebuia să fie eliminată de pe lista firmelor din concurs deoarece, Metrans Engineering, firmă deţinută de Radu Gabriel Dumitru şi de Ionel Oprea, face parte chiar firma care a oferit consultanţă pentru elaborarea documentaţiei.

Firmele care au participat la licitație

Pentru realizarea studiilor de prefezabilitate și fezabilitate pentru metrou și tren metropolitan în Cluj-Napoca au fost depuse cinci oferte: asocierea SWS Engineering Spa (Italia) –  SYSTRA (Franța) – METRANS Engineering (România); asocierea Explan (România) – DR. SAUER & PARTNERS (Marea Britanie); asocierea METROUL SA (România) – PADECO ( Japonia); asocierea EUROCERAD INTERNATIONAL (România) – 3TI PROGETTI ITALIA – INGEGNERIA INTEGRATA (Italia); EGIS RAIL SA (Franța). Două dintre cele cinci participante, respectiv EGIS RAIL și asocierea Explan SRL (România)  – DR. SAUER and PARTENERS (România) au fost declarate inacceptabile de către comisia de evaluare și respinse din cauza neîndeplinirii cerințele de calificare solicitate în documentația de atribuire.
Asocierea care a câștigat licitația și care se presupune că ar fi trebuit să fie „descalificată” conform declarațiilor reprezentanților de la Metroul SA și ulterior verificate în bazele de date ale administrației publice locale, a mai obținut și în anul 2018, prin atribuire directă un contract de 100.000 de lei. Contractul viza consultanţă chiar pentru realizarea caietului de sarcini al licitaţiei pe care Metrans urma să o câştige un an mai târziu cu partenerii italieni şi francezi.

Proiectul metroului din Cluj

Metroul clujean se va construi pe axa vest-centru-est cu scopul de a deservi principalelor puncte de interes pornind din Gilău până la Podul IRA, pe 16 km. Proiectul va fi structurat în două părți: În prima parte se va realiza legătura dintre comuna Florești și Podul IRA pe următorul traseu propus: zona de sud a comunei Florești – viitorul spital regional de urgență – centrul comercial Vivo – cartierul Mănăștur – centru Cluj-Napoca și zona de est a orașului, respectiv zona Aurel Vlaicu/ Podul IRA. Zona din afara orașului se va studia posibilitatea realizării metroului suprateran, iar de la intrarea în Cluj-Napoca acesta urmând a fi realizat în subteran. Iar în cea de a doua parte, vizează crearea legăturii dintre comunele Florești și Gilău.


1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.