Din punct de vedere teoretic, ne aflăm într-un moment istoric pentru învățământul românesc, odată cu publicarea proiectului „România Educată”, care vine cu multe promisiuni la pachet, de la reforma educației, până la alfabetizarea în masă a populației. Practic, ne pregătim să investim aproape 4 miliarde de euro doar pentru a seta un target ireal aceluiași sistem disfuncțional, în încercarea disperată de a remedia situația, ca întotdeauna, artificial, la nivel de suprafață, pentru că nu are rost să ne batem capul suficient cât să ne dăm seama că schimbarea trebuie să înceapă de la bază, întrucât nu poți rezolva o problemă fără să-i cunoști cauza.
Jumătate din tinerii de 15 ani nu sunt capabili să folosească o hartă
În România, cultura a devenit deja un subiect tabú și e de înțeles, având în vedere că aproape jumătate din tinerii de 15 ani nu sunt capabili să reproducă mesajul unui text citit sau să utilizeze o hartă (rezultatele testelor internaționale PISA arată că peste 40% din elevi sunt analfabeți funcțional). Deși trăim în 2021, educația reprezintă un concept straniu – e tot mai îngrijorător că am ajuns să ne mulțumim cu ideea că e suficient să ieșim din școală stăpânind (iar uneori nici măcar atât) competențe elementare, precum scrisul, cititul și socotitul, fără a mai pune problema unui „bagaj de cultură generală” acumulat pe parcurs.
Ce se întâmplă de fapt și unde este adevărata problemă pentru rezultatele dezastruoase pe care le produce școala românească – programa școlară, profesorii, metodele de evaluare, sistemul, acest termen atât de ambiguu pe care s-a dat vina dintotdeauna (și pe bună dreptate) – sistemul, așadar, care a provocat mai multe reacții în lanț.
Pornind de la bază – un elev, odată ajuns în școală, începe să acumuleze diverse informații (mai mult sau mai puțin, cu precădere spre mai puțin, relevante), șabloane ale unei programe învechite. Profesorul de la clasă e obligat să respecte programa respectivă. Majoritatea metodelor de testare se axează strict pe capacitatea de a memora cât mai mult posibil din acele informații (adică nimănui nu îi pasă ce gândești ori că ești capabil să o faci, să treci ceea ce ai învățat prin filtrul minții, important e să poți spune poezia cap-coadă ca un papagal). Cei mai norocoși reușesc să termine școala, liceul, o facultate ș.a.m.d. O parte din ei intră în același sistem (care nu se schimbă cu nimic între timp). Ajung profesori, profesori care sunt nevoiți să respecte cu sfințenie ceea ce au studiat și ceea ce se cere. Urmează o nouă generație de elevi, care va învăța în același context, cu aceleași instrumente. Încep să am impresia că ne aflăm într-un cerc vicios.
Universitățile scot incompetenți pe bandă rulantă
A avea studii superioare e mare lucru, mai ales la noi, în măsura în care termenul de comparație e reprezentat de masa analfabetismului, dar a avea studii superioare, mai ales la noi, poate, la fel de bine, să nu însemne nimic, raportat la nivelul competențelor dobândite. Proiectul „România Educată” urmărește ca, în 10 ani, peste 40% din populație să aibă studii superioare. Despre studiile universitare și „accesibilitatea” în cadrul universității am discutat cu domnul Daniel David, rector la Universitatea „Bbabeș-Bolyai”, care ne-a declarat că „În țară există prea puțini studenți, raportat la populația generală. Facultatea este astăzi ce era liceul pe vremea bunicilor noștri. Este absolut normal să faci facultate, ca element de culturalizare într-o epocă modernă. Îți dezvoltă creierul, te face să fii mult mai tolerant, te face să ai o înțelegere mai complexă a lumii”.
Diferențele și nuanțele încep să se contureze în momentul în care vorbim despre cum ar trebui să arate lucrurile, uitând de ce nu e în regulă felul în care arată acum. Domnul rector spune că „Universitățile formează profesioniști” și nu contestă nimeni valoarea studiilor sau a felului în care își fac acestea treaba, dar cât de profesioniști îi poate scoate universitatea pe cei care au ajuns deja acolo în poziția de analfabeți funcțional? Demersul proiectului președintelui este onorabil, însă contextul nu îi va permite să dea roade – situația din țara noastră nu strigă „avem nevoie de mai mulți studenți în universități”, încât pare că „România Educată” se axează mai mult pe cantitate, nu calitate, chiar dacă idealul este de a le obține pe ambele.
Există un număr îngrijorător de studenți care, deși au diploma în mână, nu reușesc să își găsească un loc de muncă, pentru că, din punct de vedere practic, nu știu să facă nimic.
Școala nu te pregătește pentru viață
Școala nu îi pregătește pe elevi pentru universitate, iar universitatea nu îi pregătește pe studenți pentru viață, de aici și rata imensă a abandonului școlar la nivel universitar sau de schimbare a profilului. Domnul David ne spune că această rată „Este foarte mare și este absolut normal să fie așa, într-o lume modernă. Un absolvent de Harvard își schimbă profesia de trei-patru ori pe parcursul vieții, până când se pensionează. Numai noi am rămas cu o mentalitate comunistă, că te formezi în facultate într-un domeniu și rămâi acolo până la pensie. Domeniile se schimbă și este absolut normal, într-o lume dinamică. Aici apare paradoxul. Pe de o parte, sunt unii care spun că universitățile nu se adaptează la piața muncii, pe de altă parte, unii se plâng că trebuie să își schimbe meseria, deci asta înseamnă că se adaptează la piața muncii. Piața muncii este foarte dinamică, iar tinerii pregătiți într-o universitate bună sunt capabili să se adapteze, schimbându-și inclusiv ocupațiile, pe baza aceleiași profesii. Nu uitați, noi formăm profesioniști, nu îi pregătim pentru diverse ocupații”. Paradoxul ar mai putea fi, de fapt, că piața muncii caută și cere aceste diverse ocupații, care n-ar mai reveni nimănui dacă am forma doar profesioniști, adică piața muncii n-ar mai putea să funcționeze. O altă problemă stridentă e faptul că cei mai mulți apelează, deja, la facultate, pentru că își doresc să obțină un loc de muncă stabil, nu pentru că și-ar dori să devină profesioniști. Ar putea fi o veste neplăcută pentru universități, dar societatea chiar are nevoie mai mare de oameni capabili să presteze servicii ce țin de munca brută, decât de absolvenți analfabeți funcțional.
„După ce noi producem profesioniști, tu trebuie să investești în ei”
Desigur, aici intervine și vina facultăților: o dată, pentru că permit oricui să termine o facultate (dar și taxele alea trebuie plătite de cineva) și a doua oară, pentru că limitează orizontul studentului la partea teoretică, rigidă. În universitățile din România nu există cu adevărat partea de practică, care să te pregătească propriu-zis pentru domeniul în care îți dorești să activezi, chiar dacă domnul rector susține că „Acesta este un mit propagat în spațiul public. Nu este adevărat. Universitățile românești pregătesc cum pregătesc și universitățile din străinătate. Avem programe de practică, avem sute de programe de practică, de colaborări cu firme, oameni din mediul socio-economic, care predau în universitate, numai că firmele foarte vocale în spațiul public trebuie să înțeleagă că nicio universitate, nici Harvard-ul, nu îți pregătește oamenii pentru fișa postului din compania ta. După ce noi producem profesioniști, tu trebuie să investești în ei, așa cum fac firmele din străinătate, astfel încât, ceea ce au învățat în facultate, să îi ajute să se adapteze la fișa postului din compania ta. Dacă tu te aștepți să avem oameni care gata, cum și-au luat diploma, să fie foarte buni pentru fișa postului din compania ta, este o așteptare nerealistă”. Deși asemănarea cu Harvard este curajoasă, și, asemenea așteptărilor companiilor, nerealistă, România (momentan) nu se pliază pe modelul american. În schimb, dacă tot căutăm comparații cu state din străinătate care au succes, am putea arunca o privire către Austria, unde sistemul dual de formare profesională (care combină egal teoria și practica) dă un randament foarte bun. În Austria există 22 de universități publice (față de 54!, în România) și 21 de școli de meserii, care oferă 660 de programe de învățământ orientate special către nevoile companiilor, menținând un contact strâns cu industria. Școlile de meserii nu doar că ar asigura o formare potrivită celor care ajung la facultate pentru că trebuie, nu pentru că vor să ajungă profesioniști, însă ar putea scoate România din criză, fiindcă industria e susținută, în primul rând, de cei care efectuează munca brută, abia apoi de profesioniști, motiv pentru care și George Butunoiu, specialist în resurse umane, a afirmat că „Mi-e mai ușor să găsesc un director general sau un manager decât să găsesc un bucătar sau chiar și bonă sau menajeră”.
În toată goana după extra-culturalizarea populației, omitem detalii importante, atât din punct de vedere social și educațional, cât și economico-local. A face din universități un trend populist, la cum arată situația din România în momentul de față, înseamnă a încerca o elitizare în masă, lucru pe care nu ni-l permitem, nici acum, nici în următorii 10 ani.
