După ce noapte de noapte „fac” trotuarul, prostituatele vor fi obligate să-l măture. Senatorul UDMR, Gyorgy Frunda a iniţiat un proiect de lege ce elimină prevederea care permite înlocuirea amenzii cu ore de muncă, doar cu acordul contravenientului. Principalii vizaţi de această „pedeapsă” vor fi prostituatele şi cerşetorii.

Senatul  a aprobat în 20 mai 2009 o lege prin care amenzile neplătite s-ar putea transforma în ore de muncă în folosul comunităţii. Iniţiatorul legii susţine că este constituţional ca instanţa să înlocuiască automat amenda cu munca în folosul comunităţii, din momentul în care termenul pentru achitarea amenzii a expirat.

Prostituatele rămân în top

După mulţi ani de dezbateri, Parlamentul a ajuns la concluzia că prevederile Ordonanţei nr.2 din 2001 privind regimul juridic al contravenţiilor sunt eludate cu succes de către persoanele care nu îşi plătesc amenzile. Pe primul loc la neplata amenzilor se află prostituatele care acumulează sute de amenzi contravenţionale, fără a le trece prin gând să le mai şi plătească. Cele mai multe se întorc înapoi pe „trotuar” după ce sunt amendate la secţiile de poliţie. Primăriile nu pot executa silit amnzile, pentru că prostituatele nu deţin bunuri asupra cărora să se poată face execuţia. Parlamentarii consideră că de acum înainte lucrurile se vor schimba radical, după ce au adoptat noua lege propusă de Gyorgy Frunda. Potrivit acestui proiect de act normativ, dacă o persoană amendată nu va plăti amenda până la expirarea termenului stabilit prin Ordonanţa nr. 2 din 2001, amenda va fi înlocuită de instanţă cu obligarea persoanei respective să presteze muncă în folosul comunităţii pe o durată de maxim 50 de zile. Şi minorii contravenienţi sunt vizaţi de lege, astfel începând cu vârsta de 16 ani, aceştia pot presta până la 25 de ore în folosul comunităţii. Contravenienţii vor presta „o muncă comunitară, socială, de ruşine. Corecţia va consta în măturat, spălat, făcut curat, săpat şanţuri. Doamna prostituată, de pildă, se va gândi, când va fi pusă să măture în faţa primăriei, dacă va continua această nobilă meserie”, a declarat senatorul Frunda.

Legea e făcută să fie încălcată

Cu toate că legea prevede munca în folosul comunităţii în cazul în care nu plăteşti o amendă, legea nu prevede nici o măsură de constrângere faţă de contravenienţii care nu se vor prezenta să presteze munca stabilită de către primării. Astfel, „doamna prostituată” va crede de cuviinţă că nu se poate ca ea să facă „muncă de stradă” şi să măture trotuarele. Şi nici programul nu-i va permite să muncească, deoarece noaptea are clienţi, iar ziua este obosită din cauza orelor de muncă depuse pe timpul nopţii. Dacă lucrurile stau în acest fel, prostituatele nu vor fi „atinse” de legea senatorului Frunda. Însă, dacă „fetiţele” nu vor munci în folosul societăţii, atunci ele vor primi din nou o amendă şi totul se va relua.

Beatrice Golondzac

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.