Angajaţii din direcţiile financiare din mai multe judeţe protestează, vineri, faţă de prevederile ordonanţei de reducere a cheltuielilor pregătită de Guvern.
Potrivit sindicaliştilor, vineri, se protestează la Ploieşti, Piatra-Neamţ, Satu Mare, Botoşani, Timişoara, Vrancea, Bacău, Craiova, Buzău, Iaşi, Constanţa, Galati, Teleorman, Botoşani.

În cursul zilei de joi, finanţiştii au anunţat că declanşează protestele în întreaga ţară, în urma apariţiei proiectului Ordonanţei de urgenţă privind reducerea cheltuielilor bugetare, care conţine prevederi referitoare la:

  • Plafonarea sporului de conditii vatamatoare la 1000 de lei
  • Indemnizatia de hrana nu se mai acorda celor cu venitul brut peste 10.000 lei
  • Voucherele de vacanta nu se mai acorda celor cu venitul brut peste 10.000 lei
  • Anularea posturilor vacante
  • Desfiintarea biroului si functiei de sef birou
  • Normative personal: 10 functii de executie pt serviciu, 20 functii de executie pt directie, 40 functii de executie pt directie generala

”Ultima formă prevede posibilitatea conducătorului institutiei sa decida daca ofera o functie de executie sefului de birou/serviciu a carui functie se desfiinteaza. Daca ofera o functie si nu exista una vacanta, toti cei care ocupa o functie de executie in structura vor intra la concurs, structura urmand sa se diminueze cu minim un post”, au transmis sindicaliştii.

Aceştia susţin că, dacă ar fi aprobat în forma actuală, proiectul de OUG ar duce la diminuarea veniturilor cu 700 de lei (pe medie) şi la pierderea locurilor de muncă.

Această solicitare se adaugă celorlalte 2 revendicări specifice, respectiv:

  • Egalizarea salariilor la nivelul maxim în plată pe fiecare funcţie, grad profesional şi gradaţie în cadul sistemului fiscal
  • Introducerea în noua lege a salarizării a familiei ocupaţionale ”finanţe” şi a unei grile de salarizare corespunzătoare complexităţii activităţii desfăşurate

În data de 22 august 2023, între orele 8,30-10,30, sindicaliştii vor organiza protest cu încetarea lucrului, în faţa tuturor sediilor instituţiilor din cadrul sistemului fiscal: DGRFP, AJFP, Direcţii/birouri vamale, direcţii antifraudă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.