Manifestaţiile au luat amploare în mai multe mari oraşe americane, vineri seară, după moartea la începutul săptămânii a afro-americanului George Floyd, ca urmare a unei arestări la Minneapolis şi chiar dacă un poliţist a fost arestat pentru omor involuntar după mai multe zile de revolte.

Ceea ce luni a început ca un protest antirasial pașnic până vineri s-a transformat într-un haos care a cuprins mai multe orașe din Statele Unite, spre marea îngrijorare a autorităților. Starea de asediu a intrat în vigoare de vineri la Minneapolis, orașul natal al victimei. 

Atlanta: Sediul CNN a fost atacat de manifestanții care au devenit violenți, spărgând geamurile de la intrare și aruncând cu obiecte contondente, chiar și cu fumigene în interiorul instituției, în timpul trnasmisiunilor în direct. La intrarea în sediu sunt așezați în dispozitiv polițiști echipați cu căști și scuturi, potrivit imaginilor transmise în direct de postul de televiziune. Forțele de ordine sunt pregătite să lanseze gaze lacrimogene, după ce un vehicul al poliției a fost incendiat.

Houston: Mai mulți polițiști au fost spitalizați în urma protestelor violente din Houston. Protestatarii au incendiat mașini de poliție și au avariat clădiri și au jefuit magazine. Peste 60 de oameni au fost arestați.

Casa Albă, Washinghton: Protestatarii s-au adunat în fața Casei Albe și din când în când au loc confruntări cu membrii Secret Service, care asigură paza sediului Președinției americane. Ei au pătruns pentru scurt timp chiar în sediul Departamentului Trezoreriei. Manifestanţii poartă pancarte pe care scrie „Stop Killing Us” (Nu ne mai ucideţi) şi „Black Lives Counts” (Vieţile negrilor contează), cerând să se facă „dreptate pentru George Floyd”. 

Brooklyn: Poliția a arestat cel puțin 150 de protestatari.

În Charlotte (Carolina de Nord) și Dallas (Texas), poliția a folosit gaze lacrimogene după ce manifestanții au atacat mai multe clădiri.

Familia lui George Floyd, 46 de ani, cu care preşedintele Donald Trump a anunţat că a vorbit, a salutat arestarea poliţistului drept un prim pas către „calea spre justiţie”, dar a spus că este „tardivă” şi insuficientă. 

„Noi vrem să fie acuzat de omucidere voluntară cu premeditare. Şi vrem ca şi ceilalţi agenţi implicaţi să fie arestaţi”, a transmis familia într-un comunicat.            

Deocamdată, doar poliţistul Derek Chauvin a fost arestat. Chipul agentului a făcut înconjurul lumii, după ce un videoclip în care el îl aresta în mod violent pe Floyd pentru un delict minor a devenit viral. El i-a apăsat gâtul cu genunchiul în ciuda faptului că George Floyd spunea că nu poate să respire. 

Derek Chauvin şi cei trei agenţi implicaţi au fost concediaţi şi anchete federale şi locale au fost deschise pentru a stabili responsabilităţile lor. 

Chauvin este acuzat că a comis un act crud şi periculos care i-a cauzat moartea şi de omor prin imprudenţă, a precizat procurorul din comitatul Hennepin, unde se află Minneapolis.

Donald Trump, care a denunţat de mai multe ori o crimă „tragică”, i-a atacat pe cei care au jefuit magazinele. „Tâlhăriile vor fi imediat primite cu gloanţe”, a scris el într-un mesaj pe Twitter, pe care reţeaua de socializare a decis să-l semnaleze drept o „apologie la violenţă”. 

Predecesorul său, Barack Obama, a spus că împărtăşeşte „suferinţa” a milioane de afro-americani, pentru care „a fi tratat în mod diferit pe criterii rasiste este tragic, dureros”.    

Sursa antena3.ro

2 COMENTARII

  1. „apologie la violenta” my ass! Legitima aparare nu este apologia violentei!!!!!!! Daca te aperi de un talhar nu este apologia violentei! Studiati va rog codul penal si definitia talhariei, ca fapta penala. Faptuirea talhariei ESTE APOLOGIA VIOLENTEI! Si pentru a fi corecti in „opera” de informare a boului de contribuabil , vizionati interviul sefului politiei din Minneapolis, care-i de culoare(neagra) ca sa vedeti ce spune despre infractorul Floyd. Am inteles ca antena3 e „antena” a CNN-ului , dar mai vizionati si Fox News

  2. gogu,Iniferent ce a facut Infractorul Floyd ,nimeni nu are dreptul de a suprima viata cuiva ,si aici nu facem refeire la culoarea pe care o avem fiecare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.