Oficialii DIICOT au anunțat vineri, 20 august, faptul că doi bărbați au fost reținuți, sub acuzația de trafic de minori.

Autoritățile spun că minorele erau ademenite pentru a fi ulterior exploatate sexual. Cei doi indivizi postau anunțuri pe diferite site-uri.

Coşmarul a început pentru fata de 15 ani, spun anchetatorii, imediat ce a ajuns acasă la bărbatul care a luat-o din grija statului, cu promisiunea că îi va oferi el o familie.
A fost imediat bătută, amenințată și obligată să se prostitueze.

Iar… curând, copila avea să fie exploatată nu doar de unul, ci de 3 indivizi, conisderaţi acum proxeneți în cercetarea procurorilor DIICOT.

Era trimisă de la un traficant la altul, în locuințele acestora, în funcție de clienții pe care îi atrăgeau prin anunțuri postate pe Internet.

Comunicatul emis de reprezentanții DIICOT

”La data de 19.08.2021, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a unui număr de 2 inculpați și măsura controlului judiciar față de un alt inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori.

În cauză s-a reținut faptul că, la începutul anului 2021, în cursul lunii februarie, unul dintre suspecți, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a unei persoane vătămate minore, a recrutat-o, în scopul exploatării sexuale, prin inducere în eroare(promisiuni privind o viață mai bună alături de acesta, posibilitatea de a locui la domiciliul său în cadrul unei familii), a adăpostit-o la domiciliul său, iar ulterior, prin constrângere(agresiuni fizice și verbale), în baza înțelegerii cu ceilalți doi suspecți, au transportat-o la reședința acestora din urmă, unde au determinat-o să practice prostituția.

În vederea racolării de clienți, suspecții au publicat pe diferite site-uri anunțuri, sumele de bani obținute fiind însușite în totalitate de către aceștia.

La data de 19.08.2021, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul DCCO au efectuat o percheziție domiciliară, pe raza județului Ilfov, în urma căreia au fost ridicate mai multe telefoane mobile, dispozitive electronice și mai multe mijloace materiale de probă, a fost comunicatul emis de reprezentanții DIICOT. 

Ce au descoperit procurorii în urma perchezițiilor

În raza județului Ilfov, procurorii DIICOT au efectuat o percheziție domiciliară. Au fost descoperite și ridicate mai multe telefoane mobile, dispozitive electronice dar și mai multe mijloace materiale de probă. 

„În cursul zilei de astăzi, cei doi inculpați reținuți vor fi prezentați Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul unui echipaj de intervenție din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.”, se mai arată în comunicatul emis de DIICOT. 

În cadrul audierilor, persoanele vătămate au beneficiat consiliere psihologică, precum și de toate drepturile și măsurile de protecție prevăzute de Codul de Procedură Penală.
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.”


sursa: stirilekanald.ro

Citește și: Cadavrele unei familii găsite în parc! Părinții, fetița de 1 an și câinele erau fără suflare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.