
Organizația Județeană a Partidului Social Democrat Cluj inițiază o serie de întâlniri cu cetățenii clujeni, în vederea identificării soluțiilor necesare pentru clarificarea și rezolvarea problemelor acestora legate de legea fondului funciar.
Astfel, vineri, 29.04.2022, începând cu ora 11:30 va avea loc prima întâlnire de acest gen, cu cetățenii comunei Sânpaul, la Căminul Cultural din satul Berindu, comuna Sânpaul, întâlnire organizată de filiala Sânpaul a Partidului Social Democrat, unde vor fi prezenți consilierii județeni PSD împreună cu subprefectul județului Cluj, Răzvan Ciortea.