Alexandru Bisioc este un turdean în vârstă de 48 de ani care, luni 28 ianuarie, s-a prezentat mai mult mort decât viu la I.M.L.Cluj. Povesteşte că a fost atacat fără vreun motiv, cu o furcă, de un cunoscut recidivist din zonă.  Însă, se pare că Bisioc a venit degeaba la Cluj: înspăimântaţi de gravitatea rănilor lui, legiştii i-au cerut să se întoarcă rapid la postul de poliţie din Turda şi să aducă o ordonanţă, pe baza căreia să fie consultat. Victima s-a întors la Turda dar, neclintiţi, poliţiştii au trimis-o din nou la I.M.L. Cluj unde a doua zi scena s-a repetat. Indignat la culme, fratele său a promis că se prezintă direct la Parchet, unde va face plângere și  împotriva poliţiştilor, temându-se de o eventuală încercare de muşamalizare a cazului!  

„În ciuda actelor medicale poliţiştii n-au considerat fapta prea gravă!”

Rareori am văzut un om mai distrus în bătaie decât Alexandru Bisioc şi mai ales acest lucru să rezulte şi din actele medicale pe care le deţine! Practic, conform acestora, omul are două găuri în cap şi cheaguri de sânge pe creier, existând posibilitatea ca Bisioc să intre în orice clipă într-o comă profundă! Acesta, picat într-o adâncă somnolenţă datorită severităţii agresiunii suferite este însoţit de fratele său, îngrijorat şi acesta la culme. Alexandru îmi povesteşte, monosilabic, împrejurările în care a fost distrus în bătaie cu o furcă de către un recidivist cunoscut: „Săptămâna trecută am fost în vizită la mama, în cartierul Poiana şi acolo mă aştepta acest Cichiri, înarmat cu o furcă. Cred că era beat, fiindcă altfel nu cred că mă lovea. Dar a făcut-o în momentul când am trecut pe lângă el. Vă, jur, n-am avut niciodată vreo ceartă cu el, deci tot ce-a făcut a fost absolut gratuit! M-a pocnit tare de tot cu furca pe care o ţinea în mână, direct în cap, iar eu am leşinat imediat. Şi m-a tras apoi la el în curte, ca să se „scoată” probabil şi să zică la poliţie că eu am intrat neinvitat la el în curte şi i-am violat domiciliul! Atunci, ieşite din casă – şi speriate când m-au văzut în ce hal sunt, mama şi sora mea au anunţat rapid poliţia şi ambulanţa. Eu m-am trezit din leşin doar în ambulanţă, pe drumul spre Unitatea de Primire a Urgenţelor din Cluj. Ajuns acolo, medicii mi-au acordat primul ajutor şi apoi m-au internat pentru patru-cinci zile la Clinica de Neurochirurgie, unde am fost suspus unor îngrijiri competente”. Intervine în discuţie fratele său, indignat la culme: „Acum Alexandru are pungi de sânge închegat pe creier, de la înţepăturile încasate în zona capului – şi vă rog să mă credeţi că poate intra oricând în comă! Pe deasupra nu mai vede cu ochiul stâng, unde a fost înţepat serios, tot cu furca”. Despre agresorul fratelui său mărturiseşte: „Cichiri ăsta a mai făcut treburi asemănătoare prin oraş – din câte mi s-a spus – şi nici vorbă să ne fi căutat ca să-şi ceară scuze, ceva. De-aia nu-l vom ierta şi dacă scoate să ne ofere toţi banii din lume. Plus că frate-meu e un om cu totul inofensiv, iar Cichiri l-a atacat, beat fiind, dându-se mare şi zicând că de-aia face ce face fiindcă el e şeful Turzii”! Nu-şi încheie vorba şi cei doi sunt poftiţi în cabinetul de consultaţii, însă după câteva minute aceştia se întorc, disperaţi. Explică din nou fratele lui Alexandru: „Rănile sunt foarte grave şi i-au pus fratelui meu viaţa în pericol – însă poliţiştii n-au considerat important acest lucru şi ne-au spus că e de ajuns să prezentăm la I.M.L.Cluj doar foaia de ieşire din spital… Şi acuma cei de la Cluj ne-au trimis înapoi la ei, ca să se emită ordonanţă, fiindcă acest caz necesită o anchetă serioasă!” Apoi, dezolat, îşi ia rămas bun – şi luându-şi fratele de braţ părăseşte instituţia medicală clujeană.

Poliţiştii turdeni, de neclintit. Muşamalizare sau amatorism?

A doua zi, marţi 29 ianuarie, cei doi fraţi îşi fac din nou apariţia la I.M.L.Cluj, de data aceasta cu un licăr de speranţă în priviri. Fratele lui Alexandru îmi relatează că luni, imediat după ce au ajuns în Turda s-au prezentat la Poliţia Municipiului iar cei de acolo i-au asigurat, pe propria lor răspundere (?!?) că nu e nevoie de ordonanţă, deoarece cazul nu e foarte serios. Aşa că s-au întors, cu chiu cu vai – şi cu fratele aflat tot în stare gravă – la I.M.L.Cluj pentru a fi examinat şi a-i fi emis acestuia un certificat medico-legal. Însă, după câteva minute, văzându-i fără actele cerute, d-na doctor a rămas mască. Şi, pentru a nu încălca legea, a fost nevoită să-i „afluiască” înapoi spre Poliţia Turda, insistând că e neapărat nevoie de emiterea ordonanţei cerute de instituţia pe care o reprezintă. „Regretăm. Fără ordonanţă nu vă primim, pentru că problema e mai gravă. Trebuie să vă dea poliţia o hârtie pentru noi deoarece e nevoie de o lucrare mai grea şi mai costisitoare pentru noi, plus că poliţia – aşa cum v-am spus ieri – trebuie să facă anchetă”, adaugă d-na doctor, iritată şi evident şocată de atitudinea total nepotrivită a autorităţilor turdene. Noul refuz de a fi consultat îi dărâmă efectiv pe cei doi. Într-o primă fază se prăbuşesc pe  bancheta din sala de aşteptare a I.M.L. apoi, după ce-şi mai revin puţin, sentimentul revoltei îşi face loc pe chipul celor doi. Arată fratele lui Alexandru, de data aceasta cu o determinare neobişnuită: „Să vă spun ce o să fac de-acum. Observ că Poliţia Municipiului Turda vrea să ne „ajute” să ne lăsăm păgubaşi şi să nu mai facem plângere înpotriva lui Cichiri, asta pentru că fără certificatul medico-legal este absolut imposibil să înceapă o anchetă împotriva lui! Dar eu o să mă prezint, curând de tot, la Parchetul Turda şi o să fac plângere împotriva poliţiştilor, arătând că aceştia refuză să emită ordonanţă. De fapt, eu cred că blochează astfel cât mai mult ancheta cazului în care fratele meu a fost nenorocit pe viaţă! Plus că nu ştiu dacă nu cumva acesta moare sau intră în comă până ajunge din nou acasă!”     

Punctul de vedere al I.P.J.Cluj

„În acest caz s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, cu autor cunoscut. Cercetările continuă în vederea clarificării tuturor aspectelor care au condus la producerea faptei”, a declarat, pentru Gazeta de Cluj, Traian Morar, purtător de cuvânt al I.P.J.Cluj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.