Un copil sărman în vârstă de patru ani, din oraşul Murgeni, județul Vaslui, a fost accidentat mortal, marţi seara, el fiind lovit de o autoutilitară în timp ce încerca să traverseze strada. 

Băiețelul pe numele său Florin a fost izbit cu capul de asfalt, însă nimeni nu i-a oferit ajutorul, deși spitalul se afla la câteva sute de metri distanță.

Eduard Popică, prefectul din Vaslui, a făcut o declarație halucinantă cu privire la caz. Acesta a spus în exclusivitate la Antena 3 că mașina plecase la alt caz și a fost ghinion.

”Este un eveniment regretabil care s-a petrecut în județ. Ne pare rău pentru viața fiecărui copilaș. Într-adevăr se afla în apropierea unei unități spitalicești, însă era un Spital de Psihiatrie. Era o singură mașină în oraș, culmea, ghinion dacă putem spune așa, accidentul s-a petrecut la ora 19:58, iar la ora 19:46, acea mașină a plecat la un sat vecin unde a fost solicitată pentru două victime. Mașina a fost întoarsă când s-a aflat de gravitatea cazului”, Eduard Popică, prefect Vaslui.

SURSA: antena3.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.