Stimate domnule prefect al Bihorului, Gheorghe Sârb
Stimate domnule preşedinte al CJ Bihor, Kiss Alexandru
Stimate domnule primar al Oradiei, Petru Filip
Stimate domnule subprefect al Bihorului, Alexandru Retegan
Stimate domnule vicepreşedinte al CJ Bihor, Ştefan Seremi
Stimată doamnă viceprimar al Oradiei, Biro Rozalia
Stimate domnule vicepreşedinte al CJ Bihor, Gavrilă Ghilea
Stimate domnule viceprimar al Oradiei, Mihai Groza

Cu sinceră uimire am citit scrisoarea dumneavoastră apărută în presă. Faptul că aţi ales varianta publicării ei în loc să mi-o expediaţi direct, mă îndreptăţeşte să cred că demersul dumneavoastră are legătură cu apropierea alegerilor, fiind o încercare de câştigare a unui capital electoral şi în acelaşi timp o încercare de intimidare a unor reprezentanţi aleşi în structurile locale şi judeţene şi a unor jurnalişti.
Dezaprob insinuarea dumneavoastră, că în structurile nou alese ar fi consilieri, locali sau judeţeni, care reprezintă interesele trustului pe care îl patronez. Aşa cum este normal într-o democraţie, angajaţii trustului nostru sunt liberi să facă parte din ce partid doresc. Faptul că angajaţi ai trustului au fost aleşi în consiliul local şi în cel judeţean, ne onorează. În acelaşi timp credem cu fermitate că aceşti consilieri reprezintă în primul rând interesele orădenilor, respectiv bihorenilor care i-au ales, aşa cum i-au ales şi pe ceilalţi consilieri sau chiar şi pe dumneavoastră.
Atitudinea lor, pe care dumneavoastră o catalogaţi drept „necooperantă şi adesea vădit ostilă”, nu poate fi pusă în sarcina mea. Ceea ce fac aceşti oameni, maturi şi responsabili, în afara programului de lucru, în calitate de consilieri, este decizia lor. Dacă, prin scrisoarea dumneavoastră, îmi sugeraţi că ar trebui să fac uz de calitatea mea de angajator pentru a influenţa modul în care aceşti oameni îşi îndeplinesc funcţia de consilieri, pot să vă spun că nu o voi face. Ei trebuie să voteze aşa cum le dictează conştiinţa.
De asemenea, în privinţa presei, cred că dezamăgirea dumneavoastră referitoare la „lipsa de profesionalism” şi „caracterul tendenţios şi nejustificat critic” este prost adresată. Fiecare ziar şi televiziune aflată în proprietatea trustului are o echipă redacţională, o strategie editorială şi o conducere proprie. Mi s-ar părea normal ca să fi adresat obiecţiile dumneavoastră punctual şi direct.
Faptul că pomeniţi voalat despre un „şantaj de presă” (afirmaţie negată după apariţia scrisorii în presă de unii dintre dumneavoastră) şi „presiuni politico-economice” mi se pare total deplasat. Ca om de afaceri, nu am exercitat şi nu voi exercita astfel de presiuni. Ceea ce am solicitat întotdeauna a fost un tratament corect şi legal, în comparaţie cu alţi investitori, de mai mică anvergură, dar care sunt net favorizaţi de conducerea judeţului şi a municipiului.
Salut declaraţia dumneavoastră de a împiedica transformarea judeţului într-un „fief al jafului economic şi al baronilor locali”, dar îmi exprim îndoiala în privinţa realizării acestei intenţii. Dacă hăţurile judeţului sunt în mâinile dumneavoastră, acest jaf economic poate avea loc numai sub oblăduirea şi patronajul dumneavoastră, iar baronii locali se nasc şi cresc numai sub protecţia şi cu complicitatea unor autorităţi. Şi mi se pare lipsit de logică să stopaţi ceea ce numai dumneavoastră puteţi crea.

Ioan Micula                                                                                            10.09.2004

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.