Porturile Reni și Ismail, situate pe malul stâng al Dunării, la doar câțiva kilometri de Galați, au fost atacate în această dimineață de dronele rusești, timp de patru ore. Conform informațiilor apărute pe Twitter, rușii ar fi folosit drone de fabricație iraniene, Geran.

Conform Mediafax, șase nave românești care se aflau în portul ucrainean Reni au traversat Dunărea de urgență spre malul românesc după ce rușii au declanșat atacul.

Reni este un important nod de transport al Ucrainei, în care activitatea de transport fluvial, maritim, rutier și feroviar este strâns legată între ele.

Ieri a fost considerat o alternativă la Odesa și a fost planificat pentru a fi folosit pentru exportul de cereale.

În portul Reni au fost lovite cisterne cu petrol românesc – aceasta este principala sursă de materii prime pentru rafinăriile ucrainene. Infrastructura portului dunărean a fost, de asemenea, distrusă.

Este greu de supraestimat semnificația obiectivelor distruse – nu este vorba despre cereale, ci despre aprovizionarea Ucrainei cu arme occidentale și cu combustibili.

Totodată, Ismail este cel mai mare port la Dunăre din Ucraina și cel mai mare din Delta Dunării. Ismail e de asemenea bază a Marinei ucrainene și a Grănicerilor.

Președintele Klaus Iohannis a condamnat „ferm” recentele atacuri ale Rusiei împotriva Ucrainei, pe Dunăre, în apropierea graniței cu România.

„Condamn ferm recentele atacuri ale Rusiei împotriva infrastructurii ucrainene civile de pe Dunăre, care este foarte aproape de România. Această escaladare, care a avut loc recent, prezintă un risc serios în ceea ce privește securitatea la Marea Neagră. De asemenea, afectează tranzitul cerealelor din Ucraina în viitorul apropiat și implicit securitatea alimentară la nivel global”, a transmis șeful statului, luni, pe Twitter, potrivit Agerpres.

În urma atacurilor, MApN a transmis următorul punct de vedere: ”Ministerul Apărării Naționale condamnă cu fermitate războiul de agresiune declanșat de Federația Rusă în Ucraina și atacurile nejustificate și ilegale care vizează, împotriva tuturor regulilor internaționale și normelor morale și umanitare, populația civilă și elemente din infrastructura critică a Ucrainei.

În ceea ce privește situația de securitate din apropierea granițelor României, din evaluările structurilor cu responsabilități ale Ministerului Apărării Naționale, nu rezultă, la acest moment, posibilitatea unor amenințări militare directe la adresa teritoriului național sau apelor teritoriale ale României.  

Armata României continuă implementarea măsurilor de vigilență întărită în spațiul național terestru, maritim și aerian, și a celor de consolidare a posturii de apărare și descurajare pe flancul estic, stabilite conform planurilor naționale și aliate.

Ministerul Apărării Naționale, împreună cu structurile similare din țările aliate, va continua consolidarea apărării comune pe întregul flanc estic și descurajarea oricăror agresiuni împotriva teritoriului aliat. De asemenea, Armata României rămâne fermă în aplicarea tuturor măsurilor necesare pentru asigurarea siguranței și libertății de navigație în zona de responsabilitate din Marea Neagră.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.