Conducerea Universității Babeș Bolyai Cluj-Napoca a reacționat după ce profesorul Virgil Drăghici a fost acuzat de o studentă că ar fi agresat-o sexual.
„Facultatea de Istorie și Filosofie nu tolerează niciun fel de comportament abuziv din partea cadrelor didactice în raport cu studenții, mai ales de natura hărțuirii sexuale. Menționăm că nu am primit până în acest moment nicio sesizare scrisă cu privire la un astfel de comportament al vreunui cadru didactic.
Între Facultatea de Istorie și Filosofie a UBB și dl. Virgil Drăghici nu mai există o relație contractuală în momentul de față, acesta fiind pensionat în anul 2019. În 2022 a încetat și colaborarea în regim de plata cu ora. La Școala Doctorală de Filosofie (SDF) a UBB, conform legislației în vigoare, prof. dr. abilitat Virgil Drăghici continuă doar activitatea de coordonator pentru patru studenți doctoranzi care și-au încheiat stagiul de cercetare de 3 ani și se află în perioada de grație pentru pregătirea tezei de doctorat, nemaivând nicio altă activitate (cursuri) din momentul pensionării.
Asigurăm comunitatea academică și pe toți cei interesați că, în cazul existenței unor sesizări scrise cu privire la orice formă de comportament abuziv din partea oricărui cadru didactic titular sau asociat, Facultatea de Istorie și Filosofie va lua măsuri imediate în conformitate cu Carta și regulamentele UBB, precum și cu legislația în vigoare.”, a transmis UBB Cluj-Napoca.
Mărturia studentei:
„Scriu postarea asta în speranța că va ajunge la alte victime ale profesorului de la UBB, despre care există indicii că a fost un hărțuitor sexual în serie.
Profesorul era foarte popular în facultate printre noii studenți care nu știau de reputația lui de agresor, din cauza carismei și a modului în care preda. Din păcate am aflat mai târziu că folosea această reputație pentru a se da la studente, abordându-le chiar și în salile de curs când le erau singure.
Am aflat abia după ce am absolvit că fostă colegă a fost agresată sexual în ultimul an de facultate de către acest individ care preda logica la facultatea de istorie și filosofie din cadrul Universității Babeș-Bolyai. Acesta i-a propus să facă ore suplimentare de pregătire în corpul facultății unde a profitat de faptul că erau singuri și a atins-o în mod inapropriat.
Pe lângă gesturile fizice, profesorul, care la momentul respectiv avea 67 de ani, i-a propus colegei să devină iubita lui, iar pentru a normaliza propunerile și gesturile i-a povestit că a mai avut astfel de relații în trecut și cu alte studente. De asemenea, profesorul i-a spus că vrea să întrețină relații sexuale cu ea de față cu o fată de 13 ani (despre care nu a dat alte detalii), ceea ce mă face să mă gândesc că individul ar putea fi implicat inclusiv în corupere de minori.
Din păcate profesorul a fost tolerat mult timp în cadrul facultății, deși se știa că hărțuiește studentele și au existat niște plângeri către conducere cu ani în urmă. Chiar mai mult, a fost chemat să predea și după ce ieșise la pensie. Abia anul acesta nu a mai fost chemat să predea la programul de licență, însă preda în continuare la școala doctorală. Din ce a dat de înțeles însuși profesorul și din ce am aflat de la foști studenți există o posibilitate foarte mare ca el să fi făcut zeci de victime în întrega sa carieră. Cu toate acestea a reușit să scape de repercusiuni prin faptul că a apelat la intimidare, în trecut fiind extrem de popular și reprezentând o autoritate în domeniul său de activitate
Din cauza asta cred că ar fi util să fie demascat în presă sau printr-o plângere colectivă, dar pentru asta este important să adunăm mărturiile mai multor victime”, se arată în postarea de pe Reddit.