UMF Cluj-Napoca

Ieri, la sediul Ministerului Sănătății a avut loc o întâlnire de lucru a ministrului sănătății cu rectoriii universităților de medicină și farmacie și decanii facultăților de medicină din centrele universitare medicale București, Craiova, Timișoara, Tg, Mureș, Iași, Cluj-Napoca, Sibiu, Constanța, Galați, Arad, Brașov.

Cu toate acestea, rectorul UMF Cluj Anca Buzoianu, nu a participat la întâlnire, însă a trimis pe altcineva în locul ei, pe conf.dr.George Didelegan, care are specializarea în chirurgie.

Au fost discutate probleme de actualitate privind epidemia de coronavirus și etapele organizatorice pentru a preîntâmpina răspândirea la nivel național. S-a solicitat sprijinul nemijlocit ai cadrelor didactice în această acțiune.

S-au discutat de asemenea probleme privind organizarea și desfășurarea rezidențiatului, inclusiv revizuirea legislației în domeniu, urmând ca în perioada următoare să fie inițiate mai multe acte normative care să mijlocescă acest demers.

A fost pusă în discuție și situația integrării clinice a cadrelor didactice universitare în unitățile sanitare, precum și modalitatea de ocupare a funcțiilor de șef secție din spitalele clinice, urmând să fie îmbunătățită legislația în domeniu pentru a elimina inechitățile existente.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.