La 25 octombrie Regele Mihai va implini frumoasa varsta de 90 de ani. Este singurul sef de stat din cel de-Al Doilea Razboi Mondial care mai este in viata si, fara discutie, se bucura de apreciere internationala unanima. Rusii – prin Vladimir Putin – la sarbatoarea Zilei Victoriei l-au invitat la Moscova. In luna iunie, ambasada SUA, cand Traian Basescu a facut afirmatii cel putin discutabile la adresa Majestatii Sale, a reconfirmat consideratia americana fata de compatriotul nostru. Nu as dori sa insist asupra recentei vizite a unor lorzi englezi la Palatul Elisabeta din Bucuresti, cand monarhul avea profilul unui efigii romane, impresionante prin noblete si distinctie. In tara noastra oameni care nu sunt regalisti, cum este istoricul Scurtu, apreciaza corect atat rolul monarhiei in istoria moderna a Romaniei, cat si a ultimului rege.
Asa cum spunea Mircea Eliade, nu este tara in lume in care sa se puna atata patima in lupta politica. Pozitia initiala a PDL, abandonata a doua zi, ca regele sa nu fie invitat in Parlament deoarece nu mai detine o functie publica, a starnit un mare scandal si a determinat multa amaraciune familiei regale. Totul a tinut 24 de ore deoarece in 20 septembrie 2011 Parlamentul, cu o majoritate zdrobitoare de voturi, a hotarat ca regele sa vorbeasca alesilor natiunii si, prin acestia, noua tuturor. Cu siguranta, Mihai merita acest omagiu. A suferit destule umilinte, incepand cu alungarea din tara, a trait in exil modest, extrem de modest (intr-o vreme a crescut pasari, ca sursa de existenta). In ultima parte a perioadei antedecembriste posturile de radio occidentale nu i-au difuzat mesajele de Anul Nou pentru a nu deranja relatiile cu regimul comunist de la Bucuresti, iar dupa 1989, fesenistii l-au impiedicat sa ajunga la Curtea de Arges, la necropola regala. Iar intr-o alta tentativa de a ajunge in tara, l-au expulzat de pe aeroportul Otopeni. Este adevarat ca dupa anul 2000 relatiile cu Iliescu si Nastase s-au schimbat radical in bine, iar apoi monarhul a revenit in tara impreuna cu sotia Ana si fiica Margareta, dar cat de grea si indelungata a fost revenirea la normalitate. Toate aceste incercari le-a suportat cu decenta, discretie si demnitate.
Asa cum a spus in Parlament Calin Popescu-Tariceanu, omagiindu-l pe Mihai, ne respectam istoria, si este de remarcat ca si pedelistii, in majoritate, au votat ca regele sa vorbeasca in fata camerelor reunite ale forumului legislativ.
Casa Regala si-a exprimat satisfactia ca dupa 60 de ani Mihai revine in fata alesilor natiunii, ceea ce este adevarat. Mai putin fericita este invocarea precedentului din 1946. Atunci a deschis lucrarile Camerei Deputatilor dupa cele mai falsificate alegeri din cate a avut vreodata Romania, ceea ce nu as putea spune despre actualul Parlament, care este rezultatul unor alegeri democratice. In 1946, prin rostirea Mesajului Tronului, indirect, dar implicit, s-a dat legitimare unui flagrant furt al urnelor de vot. Maniu l-a sfatuit pe rege sa nu dea curs indemnului Guvernului Groza de a deschide lucrarile Parlamentului, in care comunistii erau vioara intai. Desigur, avea si aceasta optiune, dar, probabil, si din acest motiv, indepartarea de la tron s-ar fi produs cu un an mai devreme si nu la 30 decembrie 1947, cum s-a intamplat in realitate.
Am toata stima pentru Majestatea Sa si am participat la toate evenimentele in care a fost la Cluj: la Universitate, apoi la Catedrala Ortodoxa cand s-a comemorat sfintirea bisericii la care Mihai a fost insotitorul tatalui sau, Carol II. Repet ceea ce am mai spus si alta data: chiar daca abolirea monarhiei, raportata la momentul cand s-a produs a fost un act ilegal, reinstalarea lui Mihai pe tron in 1990 sau in anul urmator nu reprezenta un panaceu universal pentru problemele tarii. In ultimul deceniu al secolului XX in Romania traiau cu totul ati oameni decat cei din 1947.
Aceasta nu ma impiedica sa exprim recunostinta pentru curajosul act de la 23 august 1944, care ne-a readus in fruntariile tarii Ardealul de Nord. Pe aceste meleaguri, in care ne zbatem si ne agitam, necazurile noastre le putem impartasi celor care ne sunt apropiati in romaneste si nu in alta limba. Sa nu uitam si ca la 25 octombrie 1944 a fost eliberata si ultima brazda de pamant romanesc, in zona Carei-Satu Mare. Nu traim asa cum am fi dorit, dar nu numai din cauza crizei economice, pe care fostul presedinte Constantinescu nu prea o vede, ci din multiple cauze, din care nu numai carenta clasei politice este de vina, dar altele sunt imputabile fiecaruia dintre noi. Asa fiind, impartasind o parte din afirmatiile universitarului, nu cred ca exagereaza atunci cand spunea ,la RFI, ca este un reper moral pentru tara. Sa fim bucurosi ca-i suntem contemporani.
Adrian Man
P.S.: La aniversarea a 100 de numere a Mesagerului, ii urez cel putin inca 900 de aparitii. In pofida crizei presei scrise, exista in orasul nostru loc pentru presa de calitate, inclusiv pentru saptamanalele serioase.
