De cand s-a aflat ca Florin Cioaba s-a stins din viata, duminica dimineata, s-a speculat ca fiul sau cel mare va fi incoronat drept noul rege al romilor.

Miercuri, mai multi reprezentanti ai romilor au confirmat ca decizia e finala. Varul lui Florin Cioaba, Mihai Ilarie, a declarat, la RTV, ca Dorin Cioaba va primi coroana chiar la inmormantarea tatalui sau, vineri, nu dupa 30 de zile, asa cum se credea initial.

„Ceremonia va avea loc in timpul slujbei de vineri. Atunci se va face transferul de la Florin Cioaba la Dorin Cioaba”, a spus Mihai Ilarie.

Mai mult, el a tinut sa precizeze ca nu i se pare corect faptul ca luema spunea ca Florin Cioaba s-a autoproclamat rege al romilor si ca este un titlul mostenit din tata in fiu.

„Asta nu este autoproclamare, e o mostenire din generatie in generatie. Stim ca suntem in afara legilor statului romanesc, dar e un titlul intre noi, nomazii caldarari”, a explicat varul lui Cioaba.

Florin Cioaba a murit duminica, pe 18 august, intr-un spital din Antalya. El a suferit un stop cardio-respirator, iar doctorii nu au mai avut ce ii face.

Trupul sau a fost repatriat marti seara, iar sicriul a fost dus la Sibiu, unde va sta la casa familiei Cioaba pentru un priveghi de trei zile.

Inmormantarea va avea loc vineri, la Cimitirul Municipal din Sibiu, iar Florin Cioaba va fi ingropat langa tatal sau, Ion.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.