Liga Întreprinzătorului Român, alături de Consiliul Civic Local şi Asociaţia Patronilor şi Meseriaşilor Cluj a organizat joi, 17 iunie, o conferinţă cu titlul „Repornirea motorului economiei româneşti prin pârghii legislative” la Casa de Cultură a Studenţilor (CCS). La aceasta au fost invitaţi parlamentarii de Cluj, precum şi oficialităţile locale, pentru a discuta despre corijarea cheltuielilor şi creşterea veniturilor pentru echilibrarea bugetului cu antreprenorii locali. Liga Întreprinzătorului Român (LIR) este o asociaţie patronală profesională care reuneşte întreprinderi mici şi mijlocii pentru a le susţine interesele economice şi juridice în colaborare cu instituţiile reprezentative ale Statului şi alţi parteneri socio-economici.
Organizatorii şi-au propus ca forumul de joi să aducă parlamentarii în dialog cu mediul de afaceri clujean şi cetăţenii, deoarece, consideră aceştia, problemele de comunicare sunt unul din motivele pentru care deputaţii şi senatorii sunt neperformanţi în a rezolva problemele celor pe care îi reprezintă. Invitaţia la discuţii a fost înaintată în condiţiile în care parlamentarii clujeni au multe iniţiative legislative, dar acestea rareori se concretizează. Demersul a fost unul care şi-a propus responsabilizarea acestora pentru a duce mai departe plângerile şi soluţiile din teritoriu. Alături de parlamentari, a fost invitată şi administraţia locală pentru că una dintre principalele soluţii pentru ieşirea din criză, spun organizatorii, este coalizarea de sus în jos şi implicarea tuturor părţilor interesate. La forumul de la CCS  au participat parlamentarii Petru Călian, Vasile Soporan, Alexandru Cordoş, Horea Uioreanu, Marius Nicoară şi oamenii de afaceri Ramona Cuc, Mihaela Rus, Răzvan Rotta, Ioan Iancu, Marius Bichescu.
S-a atras atenţia asupra faptului că în anii ’90 nu exista nici know-how, nici capital, şi, cu toate acestea, afacerile au găsit o pistă de lansare în legislaţia mult mai favorabilă. De exemplu, Banca Transilvania s-a înfiinţat pe baza unei legi care scutea de la plata impozitelor în primii doi ani toate firmele cu capital străin. Fiind într-o situaţie similară, România poate realiza o nouă relansare prin strategii financiare şi monetare avantajoase pentru mediul de afaceri. Parlamentarii sunt cei care pot să ducă aceste soluţii la nivelul înalt de luare a deciziilor şi pot obţine implementarea lor.
Măsurile propuse de oamenii de afaceri clujeni merg pe două direcţii strategice. În primul rând este vorba de implementarea unor politici de resurse umane care să transfere personalul bugetar spre mediul de afaceri, încurajat prin externalizarea serviciilor să-i reabsoarbă pe aceştia pe piaţa muncii. În al doilea rând, politicile de investiţii şi infrastructură vor da firmelor româneşti o pistă de relansare economică.
„Scopul nostru este acela ca mesajul, problemele cu care se confruntă antreprenorii să ajungă în faţa legislativului pentru a avea astfel şansa unei schimbări în bine. Situaţia este foarte grea, iar, dacă nu se iau măsuri, se rupe. Dacă anul acesta nu se iau măsuri, atunci va fi un an mort, îl pierdem. Şi vom pierde şi 2011, după care va veni 2012, an electoral. Ne vom reveni în 2013. Deci vom pierde trei ani”, a subliniat preşedintele Ligii Întreprinzătorului Român, Adrian Coroian.

Diana Gabor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.