Relaţiile dintre bolnavi şi medici

 

În numărul trecut din Gazeta s-a scris convingător despre ajutorul dat de Ioaniţii din Erfurt către Medicala II Cluj, dar aceasta este o situaţie de excepţie. Efortul principal trebuie să-l facem tot noi, românii. Aici lipseşte o coerenţă la nivel central. Fiecare ministru al sănătăţii are o altă strategie şi lucrurile se reiau din nou, ca în povestirea cu meşterul Manole. Domnul ministru Bazac şi echipa dumnealui mi se pare că au păşit cu dreptul. Reproşul adus ministrului, că a sosit la ora 2, în noapte, la Slatina, să verifice de ce nu s-a acordat ajutor unui bolnav care implica o intervenţie imediată, reproş făcut de preşedintele Colegiului medicilor, în aceste condiţii, mi se pare indecent. Bolnavii trebuie ajutaţi necondiţionat, cu atât mai mult cei care sunt într-o suferinţă acută, cum a fost cel decedat.

Noi, beneficiarii asistenţei medicale, cunoaştem ce le pretindem doctorilor şi celuilalt personal sanitar, dar ştim foarte puţini care este salariul unui medic rezident. Pentru a supravieţui, trebuie să aducă bani de acasă, ceea ce – pe lângă faptul că reprezintă o umilinţă nemeritată – este intolerabil. În aceste condiţii, nu este de mirare că medicii emigrează masiv, deşi nici în occident nu umblă câinii cu colaci în coadă, dar retribuţiile sunt cu totul altele.

Orice s-ar spune, doctorii sunt o categorie aparte de profesionişti şi aşa a fost întotdeauna. Cei care depăşesc media performanţelor, pe lângă solide cunoştinţe profesionale, au certe înclinaţii spre muzică, arte plastice şi literatură. Cunosc pe unul din cei mai buni specialişti din ţară în gastro-enterologie, care a fost şi este un eminent artist plastic şi a susţinut o rubrică de specialitate la revista Steaua. Ei aplică mai mult ca oricare pătură de intelectuali perceptul unui înţelept antic: „Cunoaşte-te pe tine însuţi!”. Nu poţi să răspunzi nevoilor bolnavului dacă eşti deficitar în cunoaşterea proprie.

Pornind de la această premisă, trebuie făcut ceva urgent şi semnificativ pentru ca „pălmaşilor” medicinei să le crească salariile, chiar în condiţiile unui buget de austeritate. Ordonanţa domnului Boc, de a bloca orice post neocupat la 1 ianuarie 2009 în sectorul bugetar, inclusiv în medicină, ar fi avut consecinţe catastrofale în sistemul sanitar. Cu titlu de exemplu, ne referim la acel medic ginecolog dintr-un oraş din Moldova, care a stat de gardă peste 30 de ore, iar cât a lipsit, o bolnavă a murit în travaliu la maternitate. Aşa nu se poate face medicină. Se pot face însă emisiuni spectaculoase şi inchizitoriale la Realitatea TV şi Antena 3, ba chiar şi la postul public de televiziune, dar acestea nu ajută nici medicina şi nici bolnavii.

Ca o concluzie, cred că se impune următoarea constatare: ca să poţi cere cuiva ceva de calitate, trebuie să-i oferi în schimb un minim rezonabil de condiţii materiale, nu numai salariale, dar şi de infrastructură. Altminteri, toate discuţiile din mass-media despre medicină şi derapajele ei sunt vânare de vânt.

12 februarie 2009