După cazul Mailat, care – într-o primă fază procesuală – s-a concretizat printr-o condamnare severă, raporturile româno-italiene sunt, din nou, tensionate, cu reverberaţii considerabile în Italia. Frecventele agresiuni la care sunt supuşi italienii din partea concetăţenilor noştri, ultimul episod constând în agresarea a doi adolescenţi de 16 şi 14 ani, au stârnit o furie greu de stăpânit, atât în Roma, unde s-au produs, cât şi în restul Peninsulei, inclusiv în Sardinia. Pe site-uri s-a propus ca România să fie pedepsită sub forma unei noi Hiroshima (Italia nu are totuşi arme nucleare), iar români nevinovaţi au fost agresaţi pe stradă, în baruri şi în alte locuri publice, numai pentru că au aceeaşi cetăţenie cu autorii odioaselor infracţiuni.
Culpabilizarea unei întregi comunităţi de imigranţi temporari este un mecanism atât neproductiv, cât şi nedrept. Cum nu putem asimila Italia cu Mafia şi Camora, este nedrept să considerăm că toţi românii sunt persoane care, adesea, încalcă legile italiene. Majoritatea lor se comportă bine şi au contribuit la prosperitatea Italiei. Desigur că mulţi delincvenţi, chiar criminali, sunt romi, dar mi se pare că, în evaluarea actualei situaţii, care a dus la tensionarea relaţiilor româno-italiene până la paroxism, aspectul etnic nu este decisiv. (Ultimii doi agresori nu au nici măcar nume româneşti.) Acum vreo două săptămâni, cei care au săvârşit un viol colectiv erau români 100%, care aveau loc de muncă, nu locuiau în barăci improvizate şi se bucurau de un statut juridic legal în ţara în care se găseau. Rasa, culoarea pielii, etnia sunt mult mai puţin importante decât condiţia socială şi gradul de cultură ale celor ce au săvârşit fapte antisociale. Am mai scris şi altădată: problema integrării sociale a romilor nu este una românească şi nici specifică zonei balcanice, ci este comună întregii Europe. Este adevărat că, în statele din vest, procentul romilor este mai mic decât în alte ţări, dar este o realitate incontestabilă că mulţi dintre ei nu-şi declară sincer etnia. Aceasta, şi pentru că ţiganii au fost o categorie discriminată, iar în mentalul colectiv s-a întipărit convingerea că sunt leneşi, scandalagii, murdari şi câte nu se mai spun despre ei. Şi eu, deşi mă consider o persoană fără prejudecăţi majore, nu cred că aş putea răspunde pozitiv la întrebarea pusă de Robert Turcescu la Realitatea FM, dacă aş accepta să locuiesc într-un bloc în care majoritatea locatarilor să fie romi, chiar din cei mai curaţi.
Într-o examinare obiectivă a condiţiei de rom nu trebuie omis faptul că, în cursul istoriei, au fost alungaţi dintr-o parte în alta a Europei, Hitler şi aliatul lui, Antonescu, s-au străduit să-i extermine şi, desigur, se asimilează greu în societate. Sunt totuşi romi care au atins performanţe excepţionale în domeniul culturii, al politicii, ba s-a afirmat că şi un preşedinte de ţară ar fi avut o astfel de ascendenţă. (Aceste susţineri rog să fie luate sub beneficiu de inventar!). Cu siguranţă, nu vreau să iau ca martori pe Corneliu Vadim Tudor şi gazetele lui, care sunt o sursă de informaţie puţin credibilă.
Conchid că a fi rom nu are nimic dezonorant, mai ales când ne gândim cât rău
le-au făcut acestor oameni generaţiile anterioare şi nici cei de acum nu ne purtăm cu ei în mod ireproşabil. Faptele infracţionale trebuie judecate exclusiv în raport cu gravitatea lor, indiferent dacă s-au săvârşit la Roma, Craiova sau Veszprem. Aşa stând lucrurile, domnul Cristian Diaconescu trebuie să fie mai activ – declaraţiile retorice nu sunt suficiente – putând să ia exemplul acţiunilor diplomatice după cazul Mailat, când s-au implicat toate oficialităţile române, inclusiv premierul de atunci al României. Abordarea emoţională a actualei situaţii explozive de către autorităţile italiene necesită măsuri urgente pentru dezamorsarea acesteia.
le-au făcut acestor oameni generaţiile anterioare şi nici cei de acum nu ne purtăm cu ei în mod ireproşabil. Faptele infracţionale trebuie judecate exclusiv în raport cu gravitatea lor, indiferent dacă s-au săvârşit la Roma, Craiova sau Veszprem. Aşa stând lucrurile, domnul Cristian Diaconescu trebuie să fie mai activ – declaraţiile retorice nu sunt suficiente – putând să ia exemplul acţiunilor diplomatice după cazul Mailat, când s-au implicat toate oficialităţile române, inclusiv premierul de atunci al României. Abordarea emoţională a actualei situaţii explozive de către autorităţile italiene necesită măsuri urgente pentru dezamorsarea acesteia.
De asemenea, la nivelul UE trebuie gândită o strategie comunitară, care să sprijine efectiv această comunitate pentru integrarea socială. Aceasta, nu prin vorbe, ci acţiuni concrete şi coerente. Altminteri, se vor aloca fonduri de care vor beneficia, în cea mai mare parte, birocraţia stufoasă de la Bruxelles, iar situaţia romilor din întreaga Europă se va agrava în continuare.
Cât priveşte pe cel care a obţinut o bursă de studii în Italia şi care declara la Europa FM că va renunţa la această facilitate, deoarece îi este frică de reacţia colegilor italieni, când va ajunge acolo, îl asigur că nimeni nu va avea ceva cu el, dacă îşi va vedea de treabă. Îl sfătuiesc totuşi să evite, deocamdată, locurile aglomerate, cum ar fi barurile şi stadioanele.
În Italia există nu numai extremişti ca cei de la Forza Nuova, ci şi voci rezonabile, ultima intervenţie fiind cea a unui reprezentant al Sfântului Scaun, care a condamnat sever campania anti-românească. (Este vorba de acelaşi Vatican, care oferă generos bisericile romano-catolice pentru românii ortodocşi, ca să poată beneficia de liturghii).
Relaţiile bune româno-italiene s-au construit cu multă migală, iar deteriorarea lor nu necesită deloc eforturi. Este de datoria domnilor Boc şi Diaconescu să ţină seama de această împrejurare.
20 februarie 2009
Adrian Man
