Republica Moldova e în echilibru fragil

Rezultatul alegerilor din Chişinău, în care Dorin Chirtoacă, în turul doi, cu o diferenţă minimă, a reuşit să-şi reînnoiască mandatul de primar, înaintea comunistului Igor Dononin nu este o ştire negativă, dar s-ar putea ca rezultatul renumărării voturilor pentru membrii consiliului municipal să nu aducă însă o veste bună. Numărul primarilor aleşi din rândul coaliţiei preo-europene este mult mai mare decât a reprezentanţilor Partidului Comuniştilor din Moldova care s-au clasat abia pe locul III, ar putea să califice aprecierea mea ca pesimistă. Totuşi nu cred că gresesc mult.
În ţara  de peste Prut contradicţiile dintre partidele de la guvernare sunt mai mari decât în rândul partidelor din coaliţia de la putere din România. Apoi, populaţia de acolo este extrem de nehotărâtă, dovadă fiind faptul că nici un sondaj de opinie, nici chiar dacă s-a efectuat de o instituţie din România nu s-a confirmat. Într-un fel alegătorii pun ştampila pe buletinul de vot şi altceva declară când ies din localul de vot. Le este ruşine să spună că îi iubesc pe comunişti şi de aceea au votat că vor vota pentru Alianţa pentru Europa, ca să nu pară anacronici, cum de fapt sunt. Până la urmă, mulţi sunt legaţi de cei care sunt urmaşii acelora care le-au deportat bunicii şi părinţii în
Siberia şi Kazahstan şi i-au deznaţionalizat în tot felul, repartizându-i după terminarea şcolilor în regiunile cele mai îndepărtate din fosta Uniune Sovietică. Unii dintre intelectuali au rămas fascinaţi de marea cultură rusă care într-adevăr este una uriasă, dar aceasta nu înseamnă că trebuie să refuze alternativa occidentală. Un mare prozator basarabean, Ion Druţă s-a stabilit definitiv la Moscova, iar un autentic poet care a gândit şi simţit româneşte, Grigore Vieru nu a găsit sprijin real în România de la Adrian Păunescu. Cât de neplăcut m-a surprins, cu ani în urmă, când l-am văzut pe poet în antecamera fostului primar al Clujului, Gheorghe Funar. Sentimentul naţional, în măsura în care este exprimat rezonabil, nu are nimic negativ fiind, până la urmă, expresia patriotismului.
Dar să revenim la situaţia din Moldova de peste Prut. După ce şi-a obţinut independenţa, iar contestatarii regimului sovietic s-au convins că libertatea de a vota pe cine doreşti nu ţine loc de foame, mulţi s-au îndreptat spre comunişti, ţinând seama de scăderea dramatică a nivelului de trai. Din această cauză a fost ales singurul preşedinte comunist din Europa, Vladimir Voronin care s-a bucurat şi de privilegiul de a fi primit la Casa Albă. Voronin se declara şi el proeuropean, dar a fost categoric ostil României, expulzându-ne ambasadorul de la Chişinău. Revolta tinerilor din 2009 şi represiunea violentă a acestora, a căror autori, ca şi cei ai mineriadelor din România, nu vor fi sancţionaţi niciodată, au determinat o schimbare de regim. Victoria dreptei este aşa de mică, încât de atâta amar de vreme, în Moldova nu există un preşedinte pe durata prevăzută în constituţie, mandatul lui Marian Lupu fiind unul provizoriu.
În aceste condiţii, când în capitala Moldovei nu sunt structuri de putere stabile, nici Uniunea europeană şi nici Statele Unite nu pot face acolo mari investiţii de ordin economic şi nu au încredere deplină în actualii guvernanţi.
Comuniştii, împreună cu cei din Transnistria, au inventat lozinca anexării Basarabiei de către România, deşi ştiu foarte bine că nici românii de peste Prut şi nici cei din dreapta râului, cel puţin acum, nu doresc acest lucru. Pe termen mediu, singura unire posibilă este cea în cadrul Uniunii Europene, chiar dacă avem aceeaşi limbă şi ne închinăm împreună şi la Ştefan cel Mare şi la Eminescu.
Pe lângă crunta ocupaţie rusească din 1812 până în 1918 şi apoi din 1940 şi până în 1990, o vină pentru schimbarea mentalităţilor în defavoarea românilor din restul ţării au avut-o cu prisosinţă şi autorităţile române. În 1918, România a preluat o provincie din care numai 30% din populaţie ştia să citească şi să scrie, pe când în Transilvania procentul ştiutorilor de carte era de 70%, cu toate că aici am stat sub străini 1000 de ani. Aceasta implică eforturi susţinute de a ridica economic, social şi cultural acest ţinut deosebit de vulnerabil. Imperativul se impunea cu atât mai mult, cu cât Basarabia avea o structură etnică variată cu o pondere a minorităţilor mare şi cu mulţi comunişti din rândul acestora.
Să lăsăm trecutul ce este a trecutului şi, pornind de la realităţile prezente, să cultivăm cu Republica Moldova relaţii intense economice şi culturale, chiar dacă în politică, ca şi în viaţa de zi cu zi, nu trebuie să ne aşteptăm la recunoştinţă. Dacă, ipotetic, la viitoarele alegeri parlamentare comuniştii ar reveni  majoritari şi vor redobândi preşedinţia ţării, avem datoria să menţinem cu vecinul din Răsărit raporturi cel puţin corecte.
Politica este arta posibilului

Sângeorz-Băi, 27 iunie 2011                     

Adrian Man