Aşa cum este firesc, ataşez acestui text documentul original „The Roamnian Revolution at 30: It all started with Hungarians“ redactat de secretarul de stat Zoltan Kovacs şi difuzat în urmă cu foarte scurt timp ca notă de informare din partea International Communications Office (MK) în atenţia comunităţii corespondenţilor de presă din Bruxelles şi nu numai.

Este menit să atragă atenţia asupra discursului pe care prim-ministrul Viktor Orban urmează să-l ţină în faţa mulţimii convocate la un eveniment organizat de Consiliul naţional al maghiarilor din Transilvania cu ocazia comemorării a 30 de ani de la Revoluţia Română “care a pus capăt catastrofalei dictaturi de 24 de ani a lui Nicolae Ceauşescu”.

Textul nu este deloc o comemorare sau o cinstire a eroilor Revoluţiei Române şi trece rapid peste valoarea naţională românească pentru a rupe lumea comunistă şi a deschide drumurile parcurse mai apoi cu atâtea sacrificii înspre Uniunea Europeană şi NATO, organizaţiile lumii libere din care avem onoarea să facem parte împreună cu Ungaria. Tocmai pentru că acest drum nu a fost simplu nici pentru Ungaria, nici pentru România, tocmai pentru că am plecat împreună, vecini cum suntem, înspre orizonturile unei alte lumi şi dorind să împărtăşim alte experienţe.

Nu, textul acesta – vă rog să-l citiţi în linişte – vorbeşte despre aportul esenţial al unui singur personaj, pastorul Laszlo Tokes, “un om care nu era numai unul dintre cei mai aspri critici al comunismului, ci era şi preot şi – asta făcându-l o ţintă perfectă a regimului – un etnic maghiar”. În jurul său, la Temesvar (Timişoara) – precizarea asta e făcută de două ori, ca să se înţeleagă despre ce oraş e vorba – comunitatea maghiară a făcut scut şi “lor li s-au adăugat rapid românii din oraşul multi-etnic Temesvar (Timişoara), fără să mai ţină seama de ce naţionalitate era preotul respectiv. Le era de ajuns să audă: “Securitatea vrea să ne ia preotul”. Restul este istorie”. Mai pe scurt şi foarte concentrat, în două rânduri, avem sinteza  începutului Revoluţiei şi, în consecinţă. “tot restul e este istorie”.

Şi mai în rezumat, concluzia foarte rapidă pentru informare este că, pe fond, Revoluţia Română a început prin curajul şi capacitatea de revoltă a membrilor comunităţii maghiare. Iar eroul-simbolic este pastorul Tokes. Ştiu foarte bine că pentru dvs. informaţia asta nu are niciun fel de valoare şi că, dimpotrivă, poate provoca ceva reacţii mai puţin conforme cu spiritul acestor zile de sărbătoare. Ceea ce (aşa cum s-a întâmplat de fiecare dată până acum) vă face să ignoraţi valoarea excelentei operaţiuni de propagandă la care asistaţi.

Procedeul este simplu, clasic şi înscris la loc de cinste în manuale de propagandă activă: se ia un personaj, este ridicat la rang de erou, este transformat în simbol colectiv care urmează în foarte scurt timp să aibă o imagine într-atât de puternică prin legitimările de care a avut parte pe plan naţional şi internaţional, încât devine curând el însuşi sursă de legitimare a oricărei informaţii legate de evenimentul respectiv. Pe scurt (aveţi proba profesionist realizată şi în acest text), declaraţia că Laszlo Tokes împreună cu comunitatea maghiară din care face pare a fost motorul care a demarat Revoluţia înseamnă, logic, pentru orice auditoriu extern, că Revoluţia România nu numai că nu putea porni altfel, ci că se datorează diligenţelor excepţionale ale unui personaj trimis de pronia cerească pentru a ajuta cumva restul populaţiei, pe românii pe care a reuşit să-i salveze din întunericul opresiunii. Pe cale de consecinţă, orice ar spune acest om despre România trebuie şi va trebui creditat la modul absolut, ca sursă primară de informaţii.

O informaţie sau alta, un îndemn, o solicitare venite din partea sa pot deveni credibile, trebuie ascultate cu maximă atenţie, tocmai pentru că nici măcar cu omul Laszlo Tokes nu se mai vorbeşte, ci cu eroul Revoluţiei Române, laureatul, premiatul şi recunoscutul prin mari distuncţii internaţionale (sursa Wikipedia): Premiul Berzsényi (Ungaria, 1989) Premiul Bethlen Gábor (Ungaria, 1990) Nominalizat pentru Premiul Nobel pentru Pace (1990) Premiul Roosevelt (Olanda, 1990) Doctor Honoris Causa al Regent University (Virginia Beach, USA, 1990) Doctor Honoris Causa al Academiei Teologice Reformate din Debreţin (Ungaria, 1990) Doctor Honoris Causa al Universităţii Hope College (Holland, Michigan, USA, 1991) Premiul Geuzenpenning (Olanda, 1991) Membru al Senatului de Onoare European (1992) Membru al Ordinului Cavalerilor Ioaniţi (1993) Premiul Pro Fide (Finlanda, 1993) Premiul Bocskay (Ungaria, 1995) Distincţia Moştenirea Maghiară (Ungaria, 1996) Premiul pentu Minorităţi al Centrului CIEMEN din Catalonia (Barcelona, Spania, 1996) Marele Premiu Leopold Kunschak (Austria, 1998) Premiul Fidelitate (Ungaria, 1999) Marea Cruce a Ordinului Republicii Ungare Cetăţean de onoare al oraşelor Sárospatak (Ungaria), Odorheiu Secuiesc (România), al comunei Sic (România), precum şi al sectoarelor V. şi XI. din Budapesta (Ungaria) Ordinul Naţional Steaua României (17 decembrie 2009), restras definitiv în 2016

Nu mi-e ciudă decât că, în tribuna simbolică, România, în aceşti 30 de ani trecuţi de la Revoluţie, nu are pe nimeni să se constituie, în oglindă, ca o sursă de credibilitate românească. Drept care, să ascultăm azi cu atenţie discursul domnului premier Viktor Orban.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here