Câştigurile statului român din proiectul de la Roţia Montană sunt "competitive" în actuala formulă, apreciază Dragoş Tănase, CEO al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), care, într-un interviu acordat MEDIAFAX, răspunde celor mai recente declaraţii ale oamenilor politici pe tema proiectului.

În interviul acordat, marţi, agenţiei MEDIAFAX – prima luare de poziţie oficială a companiei în ultima lună, perioadă în care proiectul minier pe care-l dezvoltă în Apuseni a fost intens discutat la cel mai înalt nivel în România – Dragoş Tănase, CEO al RMGC, vorbeşte despre proiectul minier, despre avantajele statului român în actuala formă a proiectului, despre solicitările ministrului Mediului în cadrul procedurii de autorizare şi răspunde acuzaţiilor formulate de oamenii politici în legătură cu presupusele sponsorizări pentru campanii electorale făcute de corporaţie.

Reporter: Vreau să vă întreb de ce credeţi dumneavoastră că s-au radicalizat poziţiile şi a crescut numărul lor pe acest subiect, în special din partea preşedintelui, care a fost rezervat în şase ani de mandat, dar a vorbit în ultimele două săptămâni cât în şase ani despre proiectul dumneavoastră. Credeţi că asta are legătură cu apropierea momentului la care Comisia Europeană ar trebui să dea directiva aceea de după rezoluţia Parlamentului European, rezoluţia anticianuri? Credeţi că se apropie un termen în care proiectul fie primeşte avizul fie moare definitiv? Care credeţi că este raţiunea pentru care apar acum declaraţiile, sigur, tonul dându-l preşedintele?

Dragoş Tănase: Eu nu comentez declaraţiile niciunui politician, eu comentez doar proiectul nostru şi despre importanţa proiectului nostru pentru economia României. Cu cât preţul aurului creşte, cu atât semnificaţia acestui proiect pentru economia României creşte odată cu preţul aurului. Având o economie care, ok, putem să discutăm, e în criză, nu e în criză, am ieşit sau n-am ieşit din recesiune, putem evident să discutăm la nuanţele astea, dar cred că în continuare România are nevoie de investiţii masive indiferent de creşterea PIB de la un trimestru la altul. Acest proiect aduce beneficii importante economiei României, aduce investiţii în perioada următoare foarte importante pentru zonă, generează o creştere de unu la sută din PIB doar proiectul ăsta dacă includem efectele directe şi indirecte, deci cred că importanţa proiectului creşte odată cu creşterea preţului aurului şi, în acest context, proiectul capătă o atenţie publică sporită. Din diverse unghiuri, atât politicieni sau alte organizaţii dau o importanţă din ce în ce mai crescută acestui proiect.

Pe de altă parte, ne aflăm în faza finală de evaluare a proiectului, noi am răspuns la aproape toate întrebările ridicate de către Ministerul Mediului sau de către părţi interesate la Ministerul Mediului şi sperăm ca în curând să putem să ne îndreptăm spre faza de implementare a proiectului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.