Copiii din zona Munților Apuseni au primit, odată cu terminarea anului școlar, pachete de cărți pentru lecturile de vacanță, în cadrul „Programului de înzestrare cu cărți” dezvoltat de Roșia Montană Gold Corporation (RMGC), în parteneriat cu instituții locale din Roșia Montană, Abrud, Bucium și Câmpeni. Elevii celor 38 de unități școlare din zonă au primit câte un set cu patru dintre cele mai îndrăgite cărți ale copilăriei, alese în funcție de vârstă. „Basmele românilor”, „La Medeleni”, „Toate pânzele sus”, dar și „Computer și internet” au ajuns la ei, gata să fie citite.

În cadrul aceluiași proiect, compania a înnoit și rafturile bibliotecilor din Apuseni, oferind pachete de 70 de titluri, fiecare în 20 de exemplare, bibliotecilor din Roșia Montană, Abrud, Bucim și Câmpeni,  pentru ca pasionații de lectură să aibă acces la cât mai multe cărți atât în vacanță, cât și în timpul școlii. În total, 5.600 de volume noi au ajuns în biblioteci.

„Roșia Montană Gold Corporation susține și promovează educația, cultura și valorile tradiționale, esențiale pentru bunăstarea și progresul unei comunități. Prin intermediul acestui program am dorit să le creăm copiilor condiții cât mai bune de recreere activă în timpul vacanței și să-i încurajăm către lectură”, a declarat Cătălin Hosu, purtătorul de cuvânt al RMGC.

De altfel, luna iunie le-a fost dedicată copiilor din zona Apusenilor, care au participat și la o campanie de educare și informare desfășurată de RMGC în parteneriat cu Facultatea de Medicină și Farmacie din Oradea. Elevii din 38 de unități școlare din zonă au învățat mai multe despre dantură și tehnici de îngrijire corectă a acesteia, au văzut cum lucrează stomatologii și și-au învins obișnuita „teamă de dentist”. Receptivi și cu o curiozitate specifică vârstei, copiii au primit răspunsuri la toate întrebările lor și au asistat la lecții deschise și  demonstrații stomatologice susținute de studenți și medici stomatologi. Interesul ridicat din partea elevilor i-a convins pe organizatori să pregătească și alte proiecte de acest fel.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.