„Testaţi, testaţi, testaţi!“ Acestea au fost cuvintele directorului general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii [WHO/OMS], Dr.Tedros Adhanom Ghebreyesus, exprimate în cursul media briefing-ului din 16 martie: „Incă o dată, mesajul nostru cheie este: testaţi, testaţi, testaţi.
Testaţi orice caz suspectat de COVID-19!“ Şi a mai subliniat: „cea mai eficientă metodă de prevenire a infecţiei [cu virusul SARS-CoV-2] este de a întrerupe canalele de transmitere a bolii. Pentru a realiza acest lucru, trebuie să testaţi şi să izolaţi!“.
Sunt un român din Cehia, tehnic vorbind – un imigrant, din punctul meu de vedere – un CRRS, adică un cetăţean român rezident în străinătate. Un om care refuză încadrarea în limitele categoriei de expat, preferându-le pe cele ale unui cosmopolit. Intrucât de la data semnalării primului caz al molimei pe continent (dacă nu mă înşel, Franţa, 24 ianuarie 2020) m-am plimbat ceva prin Europa Centrală, pentru câteva săptămâni în România, cu ocazia unei nunţi, apoi cu scurte opriri în Ungaria, Slovacia, Germania şi prin Cehia (Moravia), am ajuns să trec dintr-o perioadă de monitorizare de două săptămâni în alta, cu speranţa că am navigat în siguranţă printre toţi mucii, tusea şi toate strănuturile cărora le-am făcut faţă în aceste călătorii cu trenul. Asta după ce toate valurile succesive ale gripei sezoniere a copiilor din toamna 2019/2020 (căci iarnă, în această parte a emisferei boreale, nu a fost!) au prezentat manifestări pulmonare de o amplitudine neobişnuită.
Având, deci, în obiectiv propria-mi piele, dar şi starea de sănătate a familiei şi a celor apropiaţi, am urmărit atent raportările privind evoluţia bolii spre stadiul de pandemie, evident, cu precădere, ştirile din Cehia şi din România. Nu mi-a fost greu să identific principala carenţă a datelor prezentate: inconsistenţa referitoare la numărul de teste efectuate pentru depistarea celor infectaţi cu coronavirusul activ. In general, cel puţin pentru primele săptămâni, când nici nu existau prea multe kit-uri de testare, atât în grupul celor nouă ţări europene afectate iniţial (ultima fiind Belgia, care a anunţat primul caz la 4 februarie), cât şi în cel al ţărilor atinse după ciudata pauză de trei săptămâni (grup inaugurat de Croaţia, Elveţia şi Austria şi în care se regăsesc şi România şi Cehia), informaţiile despre testare au fost, cel putin, neluate in seama de mediul online. Deşi nu e chiar acelaşi lucru să ai un caz confirmat din primul test efectuat sau după aproape 200 (197 de teste negative, în cazul Cehiei, care a înregistrat primul test pozitiv la 1 martie 2020, după 33 de zile de la primul test).
Chiar şi în prezent este dificil să corelezi toate raportările de pe diferite site-uri ale unor instituţii oficiale din zeci de ţări (de obicei, cu 3-4 zile în urmă), cu scopul de a avea o perspectivă cât mai largă pentru o singură zi calendaristică. In chip fericit, în România, comunicatele guvernamentale, însă nu toate, prezintă numărul cumulat de teste efectuate. In după-amiaza zilei de 17 martie, acesta a atins cota de 4.150, cu 222 de cazuri depistate pozitiv, după ce în urmă cu o zi era de 3.708 teste (respectiv 168). In Cehia, până la începutul aceleiaşi zile, se efectuaseră 5.068 de teste, fiind consemnate 344 de îmbolnăviri (faţă de 434 de cazuri pe 17 martie seara, depistate după procesarea a circa 6.600 de teste, adică 620 de teste per milion de locuitori, în timp ce în România, unde totalul populaţiei prezente nu poate fi decât o grosieră aproximaţie, se vor fi înregistrat mai mult 200 de teste la un milion de locuitori).
„Testaţi, testaţi, testaţi! Dar cu ce?“ Conform datelor de mai sus, nu ne putem aştepta ca statele să-şi depăşească semnificativ condiţia de bogate ori mai sărace în această fază a gestionării pandemiei. Coreea de Nord, probabil mai deschisă micului trafic de frontieră decât era România în 1989 şi care, fără a fi raportat vreun caz, nu a înregistrat, conform unor informaţii greu verificabile, decât o victimă colaterală legată de coronavirus (nefericitul care a încălcat consemnul de izolare la domiciliu), a primit o ofertă de kit-uri de testare din partea Rusiei, în timp ce suma celor distribuite de OMS unor state membre ajunsese, pe 16 martie, la 1,5 milioane.
Testarea potenţialilor bolnavi a înregistrat o oarecare relaxare, atât în Cehia, cât şi în România, în cursul ultimei săptămâni. Joi, 12 martie, s-a instituit accesul liber şi contra cost la testare persoanelor asimptomatice într-o reţea de 18 centre regionale din Cehia. Plecând de la câteva zeci de analize pe zi (pe centru), cel din urmă, deschis luni, 16 martie, la Praga, într-un cort din curtea unui spital, poate efectua 20-30 de teste pe oră, fiind operaţional opt ore zilnic. O astfel de procedură nu e chiar ieftină: 2.900 de coroane (CZK), adică circa 110 Euro (faţă de costul informativ al unei testări în România de 200 RON, respectiv de 30 Euro – preţul la producător al firmei din Torino ce a asigurat, în ultimele săptămâni, pe baza unei colaborări cu o companie din Coreea de Sud, , circa o treime din necesarul de teste din atât de încercatele spitale ale Italiei). Un avion special a adus recent la Praga de la Shenzhen, China, încă o sută de mii de testere rapide.
In România, un comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii de la Bucureşti emis pe 10 martie a precizat inventarul celor şapte centre de diagnosticare moleculară a bolii din ţară: 1.200 de testere (300 – la Inst.”Balş”), urmând ca a doua zi să li se asigure necesarul „pentru încă o lună“ (la institutul citat erau aşteptate trei mii de bucăţi). In aceste condiţii, numărul cumulat de teste raportat oficial a evoluat astfel: 3.205 – pe 15 martie, 3.708 – pe 16 martie, respectiv 4.150 – pe 17 martie, fără a putea fi desluşită natura acestora.
O postare recentă îi aisgură pe români că există circa cincizeci de mii de teste în curs de distribuire spre centre, dintre care zece mii pentru diagnosticare moleculară. Reţeaua de laboratoare şi capacitatea acestora de procesare (un aspect mai puţin discutat), care se vor extinde prin achiziţia de noi aparate şi încadrarea de personal suplimentar, constituie alte elemente încurajatoare. Mai puţin modul de prezentare a unor informaţii de o asemenea importanţă prin intermediul unor sisteme de comnicare neconvenţionale. Poţi să-ţi pui o mască şi să ieşi în aer liber pentru cinci minute ca să dai o astfel de veste.
După asigurarea doamnei Turcan a intervenit precizarea secretarului de stat în M.S., dl.Tătaru (pentru G4Media.ro, red.Ioana Câmpean), conform căreia testările din România „sunt suficiente”. Acestea sunt efectuate în conformitate cu recomandările OMS, subliniindu-se faptul că „nici în Italia şi Spania nu se fac testări în masă“, fără a mai fi evocată posibila legătură dintre amploarea molimei în cele două ţări şi numărul insuficient de teste efectuate.
Filosofia testării diferă de la ţară la ţară, nu neapărat în funcţie de numărul limitat de kit-uri la îndemână. In acest sens, este extrem de relevant cazul Republicii Coreea, unde se efectuaseră până acum câteva zile spre jumătate din numărul total de teste din întreaga lume, exceptându-le pe cele din China: 248.647 – până la 13 martie, pentru a identifica în jur de 8.000 de cazuri.
La miezul zilei de 18 martie, Coreea de Sud înregistra 8.413 de cazuri de boală şi numai 84 de decese; încă, o rată a mortalităţii de sub 1%. S-ar părea că cele circa 35 de testări per caz reprezintă o irosire de resurse. La această valoare, pentru cazurile confirmate oficial, ar fi fost nevoie de peste 15.000 de testări în Cehia, respectiv peste 8.600 în România (adică de două ori mai multe faţă de câte s-au realizat). In realitate, în ţara asiatică au fost investigate astfel multe lanţuri de transmitere altfel nedetectabile, fără a fi, însă, vorba de o testare globală.
Lăsând la o parte Regatul Bahrain din Orientul Mijlociu, Australia, având 565 de îmbolăviri, a realizat mult peste 30.000 de testări, cu statul Noua Galie de Sud înregistrând a treia medie din lume a testelor la un milion de locuitori: circa 3.500. Tot acolo, s-a atras atenţia asupra faptului că enzima folosită la testare poate deveni o resursă limitată. Intre timp, însă, marile companii din domeniul cercetării clinice forţează soluţii à l’américaine, încercând să profite de imensul potenţial de piaţă al oricărei dezvoltări în diagnosticarea rapidă a bolii, nemaivorbind de ipotetica lansare a unui vaccin peste luni de zile. Şi asta pe fondul unei inerţii ce a plasat Statele Unite într-o poziţie care li s-a părut unor comentatori de nerecuperat în câmpul testelor de diagnosticare. Neexistând un sistem de sănătate centralizat, nici măcar nu au putut fi socotite toate cele efectuate pe diferitele paliere. La 12 martie, au putut fi raportate: 3.903 – în laboratoarele CDC de prevenire şi control [Centers for Disease Control and Prevention], 9.721 – în alte facilităţi la nivel federal, respectiv 7.934 – în laboratoarele sistemelor de sănătate publică de la nivelul statelor. Asta în condiţiile în care Rusia realizase până la acea dată 76.963, Italia – 86.011, Taiwan – 16.089, ori, de exemplu, Vietnam – 4.588. Situaţia părea atât de confuză, încât cofondatorul Alibaba s-a oferit să doneze cinci sute de mii de kit-uri de testare, prin intermediul Jack Ma Foundation.
A fost nevoie de intervenţia energică a Casei Albe, materializată prin crearea unei Task Force cuprinzându-i pe vicepreşedintele Pence şi pe secretarul Sanătăţii Azar. Mai mult, preşedintele Trump a insistat, la sfârşitul săptămânii trecute, că nu peste mult timp testările vor fi disponibile gratuit pentru toţii cetăţenii americani. Dincolo de faptul că o astfel de declaraţie dă bine într-un an electoral, aceasta a fost o indicaţie clară a unei abordări pe care doar statele cele mai bogate şi-o pot permite: testarea exhaustivă, anunţată astăzi şi în Israel, unde premierul a citat experienţa celor 15.000 de teste efectuate zilnic în Coreea de Sud.
Culmea e că testarea globală în Europa (fără îndoială, fezabilă în Principatul Liechtenstein) a fost inaugurată în nordul Italiei, într-unul din focarele secundare din regiunea Veneto. In localitatea Vo, aflată la 20 km de Padova, au fost testaţi 95% dintre locuitori, circa 2.750 de persoane. In egală măsură afectată de epidemie ca şi regiunile Lomabardia şi Emilia-Romagna, Veneto şi-a putut permite să devanseze toate comunităţile regionale din Italia prin numărul mare de teste efectuate la un milion de locuitori. Autorităţile locale au impus implementarea testării agresive şi susţinute de tip Coreea de Sud, chiar pe stradă, ori la ieşirea din supermarket-uri.
Cele trei regiuni citate au monopolizat practic testarea la nivelul Italiei. Până la 12 martie (inclusiv prima parte a acelei zile) se raportaseră cumulativ 86.011 teste în întreaga ţară, din care: 32.546 – în Veneto, 12.054 – în Emilia-Romagna şi, respectiv, 40.369 – în Lombardia. In toate trei, se confirmaseră 18.537 de cazuri de infectare, adică o rată de un bolnav la nici cinci persoane testate.
Focarul major de iradiere a bolii din Italia l-au constituit cele cinci provincii administrative de la est de Milano (plus metropola): Piacenza din Emilia, apoi Lodi, Bergamo, Cremona şi Brescia din Lombardia, cu aproape jumătate din totalul de 18.537 de cazuri înregistrate în cele trei regiuni (la 12 martie). Zona se suprapune ariei din Italia în care, oficial, unul din 50 de locuitori este român! Cele cinci provincii au împreună 3.250.000 de locuitori, iar statistic vorbind – cel puţin 65.000 de români. Iar rata de morbiditate a depăşit de câteva zile nivelul de 1‰.
Nefiind medic, nici măcar specialist în statistică aplicată specific acestui domeniu, singura întrebare cu caracter neconspiraţional pe care mi-o pot pune este dacă decizia autorităţilor italiene exprimată în circulara ministerială din 25 februarie (se efectuaseră în toată ţara până atunci circa 3.000 de teste), prin care, începând de a doua zi, s-au exclus persoanele asimptomatice de la testarea pentru identificarea infectării cu virusul SARS-CoV-2 a fost sau nu o măsură inspirată? Sigur, dictată de o temporară penurie de kit-uri (deşi, vorba unui demnitar local din altă regiune a Italiei, la 30 de Euro pe bucată, Lombardia ar fi putut să impună lejer testarea a 5 milioane de oameni, adică la jumătate dintre rezidenţi), hotărârea a instituit un trend, pe care-l regăsim aplicat şi în alte părţi ale lumii.
Dacă toată zbaterea ultimelor săptămâni se reduce, în final, la câte vieţi au putut fi salvate, o măsură administrativă, fie chiar şi numai temporară, poate face diferenţa dintre viaţă şi moarte. Decizia luată în Italia de a exclude de la testare persoanele asimptomatice (practic, neglijată acolo unde condiţiile au permis) a fost în vigoare numai câteva zile, dar a ridicat artificial rata mortalităţii, astfel încât pe 18 martie 2020 aceasta ajunsese la 8,4%, adică unul din 12 cazuri implică un deces. In timp ce la 15 martie se raportaseră cumulat 124.899 tamponi (teste efectuate), din care au fost identificate 19,8% persoane infectate.
•
A trecut un sfert din cele aproape 200 de ore ale perioadei de carantină instituite, deocamdată, în Cehia. Au fost zile cu o vreme extrem de frumoasă şi cu un cer limpede. Pentru a evita un colaps economic, companiile mai funcţionează, iar transportul în comun are program de vacanţă (cu partea din faţă a vehiculelor inaccesibilă, pentru a-i proteja pe şoferi sau vatmani). De ieri s-a interzis accesul în magazine fără mască. Amenzile sunt foarte mari, dar nu ca în cazul violării izolării la domiciliu pentru cei veniţi din ţările cu focare majore (incredibila sumă de 3 milioane de coroane, adică peste 110.000 de Euro). S-a stabilit că dintre cei infectaţi sigur în străinătate (circa o treime din total), la trei din patru li s-a întâmplat în Italia, în timp ce unul din opt a fost la ski în Austria. Cu toate că Cehia înregistrează, alături de Estonia, cea mai mică rată a emigraţiei dintre toate fostele ţări ale blocului comunist, cu o zi înainte de închiderea graniţelor mai erau circa două sute de mii de cehi în străinătate, majoritatea turişti. Tranzitul rutier este, încă, permis, dar cozile camioanelor de la frontiere durează mai multe ori.
Altfel, nu tu ieşiri în balcoane ca în Italia, nu tu imn naţional cântat cu sufletul vibrând. Nici nu ar fi prea uşor de înţeles, odată ce acesta se intitulează „Kde domov můj?“. Adică, pe româneşte, „Unde-i casa mea“. (Semnul întrebării apare doar la primul vers, nu în titlu.) Ce rost mai are, de vreme ce toţi s-ar privi pe ei înşişi în balcoanele propriilor case. Insă, pentru unii ca noi, întrebarea mai aşteaptă un răspuns…, căci dacă e să fie sfârşitul lumii nu ne-ar plăcea să ne găsească în apartamentul unei rusoaice şi într-o ţară de necredincioşi. Cum, la fel, dacă ar fi ca Terra să fie subjugată de extratereştri cu acest virus, o capitulare agreată de cei mai importanţi lideri politici ai Lumii la bordul vreunei nave interstelare a acelora mi-ar provoca greaţă!
Dacă nu rezişti să revezi a nu-ştiu-câta oară memorabilele filme The Day the Fish Came Out ori The Cassandra Crossing, îţi iei o taşcă în mână şi o mască pe figură (obligatorie şi în parc de la miezul nopţii) şi poţi să umbli de nebun pe străzi, eventual să faci şi poze, cu speranţa că, dacă te întreabă vreo autoritate, răspunsul că te duci la alimentara sună credibil. Posturile private de radio mai scapă măscări, chiar şi cântece cu versuri zeflemitoare. Inundaţi de astfel de mesaje venite din România şi de aiurea, din solidaritate cu poporul frate italian, am rugat-o pe soţia mea să nu se mai amuze în preajma mea, să-mi prezinte mişto-ul mai târziu.
Totul a pornit de la o remarcă a ei, într-o dimineaţă. Carantina ne-a prins cu frigiderul cam gol. Nu mi-am închipuit să se întâmple aşa ceva la Praga, dar imaginile cu rafturile golite din Viena mi-au confirmat o dată în plus, dacă mai era nevoie, că natura umană e aceeaşi, sau aproape la fel, indiferent de gradul de civilizaţie. Ea a zis: „In sfârşit, am ajuns să-mi cam atârne unele rochii pe mine!“ Iar răspunsul meu cu totul nepotrivit m-a făcut să nu mă mai amuz prea mult de câteva zile încoace.
Noroc cu fiica noastră, şi ea atât de dornică să zburde, care ne serveşte astfel de cugetări (în contextul preocupării fireşti vizavi de locul de muncă al soţiei): „Sper să nu mă concedieze de la grădiniţă!“
•
Acest material a fost finalizat la 18 martie 2020, dată la care a fost raportat al 200.000-lea caz de infectare cu virusul SARS-CoV-2 la nivel mondial, cu o rată globală a mortalităţii afecţiunii COVID-19 de fix 4%. După cum am arătat, această rată, care e identică cu cea din China, se dublează în cazul Italiei, atinge valoarea raportată oficial de 5,7% în Iran, fiind 1% în Coreea de Sud, dar e de numai 0,2% în Germania. Am folosit informaţii accesibile pe mai multe site-uri de ştiri ori ale unor instituţii guvernamentale. In mod special, trebuie menţionate worldometer şi ourworldindata, citate direct sau prin surse intermediare.
G.S.Jivanescu, Praga (in carantina)
Material preluat integral din cotidianul.ro
