Alte 1.365 de cazuri noi de COVID-19 au fost raportate în România în ultimele 24 de ore, în urma a peste 24.000 de teste. Sâmbătă, la șase luni și câteva zile de la raportarea primului caz de COVID-19, România a ajuns la un bilanț de 85.833 și a depășit astfel China.

Bilanțul infecțiilor a ajuns la 85.833, potrivit datelor transmise sâmbătă de Grupul de Comunicare Strategică. În ultima zi s-au înregistrat alte 32 de decese, iar la terapie intensivă sunt internați 490 de pacienți.

China, țara în care a izbucnit pandemia a raportat până astăzi 85.022 de îmbolnăviri.

Până astăzi, 29 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 85.833 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.365 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 651 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Până astăzi, au decedat 3.539 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19.

În intervalul 28.08.2020 (10:00) – 29.08.2020 (10:00) au fost înregistrate 32 de decese (25 bărbați și 7 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Brașov, Caraș-Severin, Dolj, Gorj, Harghita, Hunedoara, Maramureș, Olt, Prahova, Satu Mare, Suceava, Timiș, Tulcea, Vrancea și București. Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 5 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 4 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 9 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 12 decese la categoria de peste 80 de ani. 30 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, un pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.225. Dintre acestea, 490 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.780.963 teste. Dintre acestea, 24.043 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 13.352 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 10.691 la cerere.

Pe teritoriul României, 8.982 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.748 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 32.968 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 72 de persoane.

De la debutul pandemiei, 37.388 de pacienți au fost declarați vindecați și 10.618 pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.

Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi:

  • 1. Alba: 1088 – 18 cazuri noi
  • 2. Arad: 1801 – 45 cazuri noi
  • 3. Argeș: 4989 – 27 cazuri noi
  • 4. Bacău: 2691 – 58 cazuri noi
  • 5. Bihor: 2290 – 61 cazuri noi
  • 6. Bistrița-Năsăud: 1134 – 6 cazuri noi
  • 7. Botoșani: 1318 – 6 cazuri noi
  • 8. Brașov: 4519 – 60 cazuri noi
  • 9. Brăila: 1636 – 37 cazuri noi
  • 10. Buzău: 2219 – 42 cazuri noi
  • 11. Caraș-Severin: 659 – 18 cazuri noi
  • 12. Călărași: 525 – 9 cazuri noi
  • 13. Cluj: 1999 – 34 cazuri noi
  • 14. Constanța: 1647 – 28 cazuri noi
  • 15. Covasna: 748 – 9 cazuri noi
  • 16. Dâmbovița: 3020 – 48 cazuri noi
  • 17. Dolj: 1640 – 44 cazuri noi
  • 18. Galați: 3253 – 46 cazuri noi
  • 19. Giurgiu: 686 – 7 cazuri noi
  • 20. Gorj: 1535 – 21 cazuri noi
  • 21. Harghita: 697 – 8 cazuri noi
  • 22. Hunedoara: 1642 – 48 cazuri noi
  • 23. Ialomița: 945 – 1 caz nou
  • 24. Iași: 2852 – 73 cazuri noi
  • 25. Ilfov: 2132 – 19 cazuri noi
  • 26. Maramureș: 1114 – 24 cazuri noi
  • 27. Mehedinți: 1117 – 6 cazuri noi
  • 28. Mureș: 1386 – 17 cazuri noi
  • 29. Neamț: 2093 – 31 cazuri noi
  • 30. Olt: 1287 – 19 cazuri noi
  • 31. Prahova: 4121 – 57 cazuri noi
  • 32. Satu Mare: 280 – 4 cazuri noi
  • 33. Sălaj: 367 – 7 cazuri noi
  • 34. Sibiu: 1416 – 14 cazuri noi
  • 35. Suceava: 5270 – 30 cazuri noi
  • 36. Teleorman: 578 – 5 cazuri noi
  • 37. Timiș: 2518 – 45 cazuri noi
  • 38. Tulcea: 529 – 7 cazuri noi
  • 39. Vaslui: 1753 – 58 cazuri noi
  • 40. Vâlcea: 1135 – 25 cazuri noi
  • 41. Vrancea: 2359 – 2 cazuri noi
  • 42. Mun. București: 10762 – 241 cazuri noi
  • 43. – 83 –

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.