Evident că nu mă refer la perioada Evului Mediu, despre care, din păcate pentru oamenii noştri politici şi „megaziariştii” de doi lei nici măcar nu ştiu când a avut loc. E prea mult să ceri unor ipochimene nişte analize pe text când ei nu ştiu mai mult decât ce mall s-a mai deschis sau ce îmbrăcăminte este trendy. Nu, acum vorbim de lucruri serioase. De ce în România, la 21 de milioane de locuitori, avem doar patru milioane de contributori la bugetul de stat (din care 1,5 milioane sunt plătiţi tot de stat)? De ce avem atâţia pensionaţi medical, este vorba nu mai puţin de 450.000 de români care au ieşit astfel la pensie? Răspunsul este simplu: pentru că dau şpagă şi trăiesc pe spatele nostru, cititorule. De ce există judeţe vecine, unul dintre ele având 300 de pensionaţi medical, iar altul 5000 de pensionaţi medical. De ce? Pentru că şpaga rezolvă orice.
Dar de ce o treime din personalul spitalelor nu are nici o legătură cu actul medical şi de ce 20 la sută din personalul şcolilor nu are nimic de-a face cu educaţia? Pentru că România e o ţară nenorocită, în care fiecare se gândeşte cum poate trage un folos. Şi nu numai că trage un folos, dar îşi angajează şi rudele la butoiul cu miere.
Orice guvernare, când vine, trebuie să-şi răsplătească susşinătorii. Nici o problemă. Şi la Casa Albă, când este ales un nou preşedinte, nici măcar portarul nu mai rămâne. Nu am nimic de comentat. Ce cred că este important de văzut, şi aici scot din discuţie aberaţiile tabloidelor, este ce agendă impunem noi, ziariştii, în spaţiul public. Ce proiecte are Emil Boc şi ce cârcotaşi suntem. Dar pomeneşte cineva aceste proiecte? Sau – apropo de reflectarea unor evenimente în media – Traian Băsescu a efectuat prima vizită a unui şef de stat român, în ultimii 65 de ani, într-un cimitir al ostaşilor români căzuţi în Basarabia pentru eliberarea ei, în anul 1941. Ar fi fost ştire de deschidere pentru orice televiziune. La noi e important că primarul PDL Mircia Gutău a fost condamnat definitiv de Înalta Curte cu două voturi la unul, după ce fusese achitat de intanţele precedente. Nu că pentru prima dată eroii noştri care au luptat să-i scoată pe bolşevici din Basarabia au primit vizita şefului statului român. Iată cum presa ticăloşită ne face agenda. Nu e importantă Basarabia, nu este important instalarea scutului antirachetă în România, sunt mai importante, în viziunea lor, intrigile din PSD, cu cascadorii râsului, Marian Vanghelie, Geoană – Flacăra Violetă şi Năstase Patru Case. De ce au murit 70.000 de români în Basarabia, ca să-i scoată afară pe ruşi şi pe comunişti? După cum scrie presa românească, pentru nimic. Dar ţara nu e nici Realitatea TV, nici Antena 3.

Liviu Man

1 COMENTARIU

  1. Liviutz, dragu tatii m-ai uns la inima.Crezi ca exista vreo legatura intre cuvantul „spaga” si celebrul cartier de lux din Instanbul, care ne-a furnizat mai multi domnitori de-a lungul istoriei?Cat despre scutul antiracheta, las-o maimoale,ca vin cu rachete din anii 70,la fel ca F 16,pe care se chinuie sa ni lebage pe gat de 4 ani(tot din anii 70,la pretul”modic” de 10 miliarde USD, in timp ce suedezii de la SAB GRIPPEN au inclus si service pe20 la banii astia plus avioane noi noute de generatie 4).Poate vreun „majur” beat se scapa pe vreun buton defect si deranjam poporul sovietic.Ce zici de asta??Basca vreo 4 miliarde USD?? Asa la caterinca??Tot portocaliu ai ramas prietene?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.