Asociaţia Română pentru Cosmonautică şi Aeronautică (ARCA) va lansa, în luna august, de la bordul unei nave militare, o rachetă care va servi piața sateliților de mici dimensiuni. După acest eveniment, România va deveni a doua țară din Uniunea Europeană, după Franța, care își va lansa pe orbită primul său satelit. Racheta semi-reutilizabilă se numeşte EcoRocket şi este proiectată şi construită integral în România de către ARCA.

Dumitru Popescu, coordonatorul de proiect din cadrul Asociaţiei Române pentru Cosmonautică şi Aeronautică (ARCA) a declarat, la sfârșitul săptămânii trecute, într-o conferință de presă susținută la Constanța, că racheta are o caracteristică prietenoasă cu mediul, folosind un combustibil pe bază de apă. 

“Este vorba despre EcoRocket, o rachetă care are o caracteristică de protecţie a mediului, primele două trepte folosesc un combustibil pe bază de apă şi vaporii rezultaţi în urma funcţionării motoarelor celor două trepte sunt în principal de bază de apă, de aici şi denumirea EcoRocket. Este o rachetă construită pentru a servi piaţa sateliţilor de mici dimensiuni, poate lansa până la zece sateliţi de tip Cubesat, de exemplu. Are o greutate de cinci tone la lansare şi 450 de kilograme fără combustibil, o lungime de 13,2 metri, prima treaptă zboară până la o altitudine de opt kilometri şi 1500 de kilometri pe oră, treapta a doua până la o altitudine de 50 de kilometri şi 5.500 de kilometri pe oră, iar treapta a treia este treapta care se pune pe orbită şi pune sateliţii pe orbită”, a detaliat Dumitru Popescu.

Tot el a explicat că proiectul a fost finanțat exclusiv din fonduri private, fiind cea mai ieftină rachetă lansatoare de sateliți din lume. Prin lansarea acestei rachete, ARCA dorește să câștige concursul Comisiei Europene care vizează dezvoltarea industriei aerospațiale europene de rachete ușoare, cu un preț redus și  prietenoase cu mediul. 

“Este un proiect exclusiv privat, care nu a folosit niciun leu de la buget, fie că vorbim de fonduri europene sau fonduri guvernamentale. Concurează şi pentru un concurs la Comisiei Europene care vizează dezvoltarea de rachete uşoare, care sunt prietenoase cu mediul şi care au un cost de lansare cât mai redus. Este cea mai ieftină rachetă lansatoare de sateliţi din lume. La un cost de lansare de 490.000 de euro per lansare, costul de dezvoltare a fost de 1,2 milioane de euro, din surse private”, a mai declarat reprezentantul ARCA.

Satelitul va fi lansat în orbită în a doua jumătate a lunii august, însă până atunci membrii ARCA vor efectua antrenamente pe mare în care vor face toate procedurile necesare, mai puțin lansarea efectivă. 

“Prima fereastră de lansare, deşi era prevăzută pentru luna iunie, a fost decalată pentru perioada 16 – 30 august. Mâine va intra în baza navală şi va fi ambarcată la bordul navei NMH Cătuneanu, aparţinând Forţelor Navale. Este un contract comercial pe care noi îl suportăm integral, toate cheltuielile care sunt efectuate de către Forţele Navale cu această activitate sunt suportate de noi din surse private. Vor avea loc antrenamentele pe mare începând de luni şi în prima parte a antrenamentelor vom face absolut toate procedura de lansare, mai puţin lansarea”, a mai spus Dumitru Popescu.

Racheta va fi lansată de sub Marea Neagră prin intermediul unei proceduri în premieră, care reduce dependenţa clasică de o rampă de lansare, iar cei ce vor să fie martori la eveniment vor putea să admire de pe malul Mării Negre cum se va ridica o „dâră albă” spre cer.

“Va fi lansată de la o distanţă de aproximativ 36 de kilometri de Constanţa, adică persoanele care vor fi în zona Portului Tomis, pe plajă, vor putea vedea lansarea, vor vedea o dâră albă ridicându-se din mare. Îi sfătuim pe cei care vor să vadă lansare să îşi aducă camere de luat vederi cu zoom sau aparate foto cu zoom să poată să o vadă cât mai bine. Vom anunţa din timp momentul lansării ca lumea să poată să o vadă”, a anunțat coordonatorul proiectului. 

Asociatia Romana Pentru Cosmonautica si Aeronautica (ARCA) este o organizație non-guvernamentala din România, cu sediul la Râmnicu Vâlcea, care se ocupă de construirea rachetelor, a baloanelor de mare altitudine și a vehiculelor aeriene fără pilot. A fost fondată în în 1999 de către inginerul român Dumitru Popescu și desfășoară activități aerospatiale private, colaborand cu instituții ale Statului, precum Forțele Aeriene Române, Forțele Navale Romane, Ministerul de Interne, Aeroclubul României etc. Până acum, ARCA a lansat două rachete stratosferice patru baloane tip cluster și a încheiat contracte guvernamentale atât cu statul român, cât și cu Agenția Spațială Europeană. 

Cum funcționează motorul electric pe bază de apă al rachetei? 

Rezervorul pentru rachete este umplut cu 98% apă și destabilizatori de fază benignă. În rezervor, apa este încălzită electric la 250 ° C. Când apa este injectată în motor, o parte din aceasta se evaporă. O a doua fază de încălzire are loc la motorul alimentat cu baterii LiPo cu descărcare mare. Cantitatea de energie electrică eliberată în timpul funcționării motorului este mai mare, ceea ce generează un mic reactor nuclear. Energia solară și eoliană pot reîncărca bateriile rachetei după fiecare lansare.

Dacă până acum eforturile îndelungate de zeci de ani ale industriei de a reduce costurile de lansare nu au avut succes, utilizarea apei ca propulsor are un alt avantaj revoluționar când vine vorba de costuri. Cauza principală a costului ridicat al rachetei este tipul de propulsori și complexitatea aferentă. Acestea sunt poluante, volatile, explozive, corozive, toxice, criogenice, cancerigene, necesitând măsuri extreme de siguranță, fabricare complexă și operațiuni și duc în cele din urmă la un rezultat final inevitabil: costuri extrem de ridicate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.