În primul trimestru al anului 2023, românii au beneficiat de echivalentul a 23.000 de ani de concediu medical, ceea ce înseamnă aproximativ 8,41 milioane de zile, potrivit informațiilor furnizate de CNAS la solicitarea HotNews.ro.

În total au fost 1,83 milioane de certificate de concedii medicale, ceea ce ar înseamna o medie de 4,5 zile.

Acestea sunt zile decontabile de CNAS. Trebuie avut în vedere că, potrivit legislației, primele 5 zile de concediu sunt suportate de angajator, iar următoarele de CNAS.

“Prin urmare, numărul de zile de concediu medical suportate din FNUASS (decontate de casele de asigurări de sănătate) este altul decât numărul însumat de zile de pe certificatele de concediu medical”, spune instituția.

Conform sursei citate, determinarea numărului persoanelor beneficiare ale concediilor medicale nu poate fi efectuată de CNAS, având în vedere pe de-o parte că doar concediile medicale mai lungi de cinci zile intră în procedura decontării cu casele de asigurări de sănătate, iar pe de altă parte că o persoană poate beneficia de mai multe concedii medicale într-un trimestru.

124.840 ani de concediu medical decontat în 2021

Dacă ne uităm la datele pe 2021 și 2022, acestea ne arată că românii au luat concediu medical (decontat de CNAS) în echivalentul a 124.840 ani, respectiv 109.688 ani. Să nu uităm că 2021 a fost an de pandemie.

Așadar, datele sunt următoarele:

  • 2021: 8.405.230 certificate de concediu medical, 45.566.833 zile prestații suportate din FNUASS;
  • 2022: 8.364.871 certificate de concediu medical, 40.029.055 zile prestații suportate din FNUASS

Prin urmare, în 2021 vorbim de o medie de 5,4 zile, iar în 2022 de 4,7 zile.

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, luni, că a solicitat o analiză și un raport de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate după ce s-au înregistrat peste 8 milioane de zile de concedii medicale în primul trimestru din 2023.

„Există, și am aflat și eu, în ședința de Guvern, și aveam anumite semnale până acum și aștept un raport de la președinta Casei de Sănătate, că au fost 8,1 milioane concedii medicale la o populație lucrativă de 6 milioane de români. Este evident că s-a abuzat și vă anunț că este o datorie la concedii medicale, de anul trecut, de 6 miliarde de lei, respectiv 1,2 miliarde de euro”, a declarat șeful Guvernului.

Românii și-au luat echivalentul a 23.000 de ani de concediu medical în primul trimestru din 2023, adică 8,41 milioane de zile, conform datelor transmise de CNAS la solicitarea HotNews.ro.

Acestea sunt zile decontabile de CNAS. Trebuie avut în vedere că, potrivit legislației, primele 5 zile de concediu sunt suportate de angajator, iar următoarele de CNAS.

“Prin urmare, numărul de zile de concediu medical suportate din FNUASS (decontate de casele de asigurări de sănătate) este altul decât numărul însumat de zile de pe certificatele de concediu medical”, spune instituția.

Conform sursei citate, determinarea numărului persoanelor beneficiare ale concediilor medicale nu poate fi efectuată de CNAS, având în vedere pe de-o parte că doar concediile medicale mai lungi de cinci zile intră în procedura decontării cu casele de asigurări de sănătate, iar pe de altă parte că o persoană poate beneficia de mai multe concedii medicale într-un trimestru.

Citește și: Regele betoanelor, învins în instanță! Gicu Buzdugan, nevoit să plătească statului peste 1,5 mil. de lei, după ce a încercat să fenteze TVA-ul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.