Avioane militare ruse au efectuat, miercuri, primele raiduri aeriene în Siria, vizând poziţii ale reţelei teroriste Stat Islamic, anunţă surse citate de CNN. Potrivit unor surse din cadrul Ministerului rus al Apărării, aviaţia militară rusă a atacat poziţii teroriste din zona oraşului Homs, în sud-vestul Siriei.

Informaţiile au fost confirmate de oficiali din cadrul Administraţiei Statelor Unite. Rusia îşi poate trimite, oficial, trupele în Siria. Camera Superioară a Parlamentului Rusiei a aprobat, în unanimitate, cererea preşedintelui Vladimir Putin. Agenţiile de presă susţin că este vorba doar de lovituri aeriene, nu şi de trupe la sol. Potrivit Reuters, Rusia a răspuns cererii de ajutor lansate de preşedintele Siriei. Informaţia apare după ce Moscova a anunţat că va deschide un canal de comunicare cu Pentagonul pentru a-şi coordona acţiunile în Siria.

Parlamentul rus a autorizat ultima dată trimiterea armatei în afara ţării primăvara trecută, după ce Rusia a anexat peninsula Crimeea de la Ucraina. Secretarul de stat american, John Kerry, a apreciat că implicarea președintelui rus Vladimir Putin în Siria ar putea fi o ‘oportunitate’ pentru SUA, într-un interviu acordat marți postului de televiziune CNN.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.