
Consiliul Local al Municipiului Dej a aprobat bugetul pe anul 2025, stabilind un plan echilibrat și orientat către finalizarea proiectelor aflate în derulare și dezvoltarea orașului. Bugetul total al municipiului se ridică la 264 milioane lei, din care 152 milioane lei sunt dedicați proiectelor de dezvoltare, reprezentând peste 50% din suma totală.
Dintre aceste fonduri, aproximativ 75% (peste 116 milioane lei) provin din surse externe, prin fonduri nerambursabile, fiind alocați pentru susținerea a 30 de proiecte aflate în desfășurare, ce vizează domenii esențiale precum infrastructura, învățământul, sănătatea, agrementul și sportul.
Proiecte de infrastructură majore Printre principalele proiecte de infrastructură se numără continuarea lucrărilor pentru modernizarea drumului de conectivitate str. 1 Mai – Bistriței, în parteneriat cu CNAIR, cu aprobare planului tehnic prevăzut pentru sfârșitul anului. De asemenea, vor continua lucrările pentru finalizarea celor 37 de străzi în cadrul Programului Anghel Saligny, iar municipiul va beneficia de noi parcări și reabilitări de poduri importante, inclusiv podul peste Someș și cel peste Valea Uriului.
În plus, va începe construirea unui parc fotovoltaic cu o capacitate de 2,36 MW, ce va asigura energia electrică necesară pentru Primărie, spitale și unități de învățământ.
Investiții în sănătate și educație La capitolul sănătate, bugetul prevede reabilitarea clădirii principale a Spitalului Municipal și dotarea cu aparatură modernă a cabinetelor de specialitate. În educație, vor fi modernizate grădinițele și liceele din municipiu, iar unitățile de învățământ vor beneficia de mobilier și echipamente digitale moderne.
Proiecte pentru agrement și sport Municipiul Dej va continua dezvoltarea infrastructurii de agrement prin construirea unui centru social și recreativ pe strada Ecaterina Teodoroiu și extinderea Parcului Balnear Toroc. În domeniul sportiv, va fi finalizată Baza Sportivă Obor, urmând să fie omologată de Federația Română de Fotbal.
Primarul municipiului Dej subliniază că gestionarea unui buget echilibrat este esențială pentru dezvoltarea orașului, fiecare domeniu de activitate fiind tratat cu aceeași importanță, indiferent de sumele alocate. Aceste investiții se află într-un proiect amplu de modernizare a orașului, interconectând sănătatea, educația, infrastructura și activitățile de agrement și sport.