Urbaniștii clujeni au aprobat azi proiectul mall-ului care urmează să se construiască pe amplasamentul unde se comercializează mașinile second-hand.

Beneficiarul investiției este s.c. AWA Comert International s.r.l., cu sediul pe strada Pandurilor din Cluj-Napoca. Societatea a raportat, pe anul 2022, o cifră de afaceri de 651.664 de lei, pofitul fiind de -195.320 lei.

Potrivit documentației, terenul are aproximativ 74.000 mp. Terenul studiat beneficiază de acces din partea estica a parcelei din drumul existent – str. Mihai Eminescu și din partea nordică din DN1/E60, care este accesul principal.

Funcțiunile vor fi repartizate pe niveluri având următoarea schemă funcțională:
• Subsol(1-2) – parcaje și spații tehnice, căi de acces – aferente spațiilor comerciale;
• P+3E – spatii comerciale și depozite aferente spațiilor comerciale, spații de birouri și spații administrative, spații comerciale cu produse alimentare și producție aferentă, spații de servicii cât și spații tehnice necesare funcționării unui astfel de program.

De asemenea, în PUZ sunt prevăzute aproximativ peste 3.000 de locuri de parcare, din care majoritatea vor fi la subsol.

Proiectantul Victor Mihăilescu a precizat că au fost adăugate spații de birouri la proiect, așa cum i-au sugerat membrii comisiei ședința trecută. Totodată, s-a rezolvat problema dintre DRDP Cluj și CNAIR legat de drumul de acces.

Urbaniștii județului Cluj, în frunte cu arhitectul șef Claudiu Salanță, au decis ca viitoarea clădire să poată avea un regim de înălțime mai mare, până la 40 de metri înălțime.

Acolo este o zonă nelocuită. Deci se pot face mai multe etaje. Se va putea vedea de pe autostradă. Va fi un reper de intrare în Cluj, deci trebuie să fim foarte atenți la partea de arhitectură. Din punct de vedere urbanistic, circulații, parcări, totul este în regulă. Propunerea mea ar fi să meargă mai departe pe această idee, dar să revină la noi într-o etapă intermediară cu elementele de arhitectură”, a afirmat Salanță.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.