Reprezentanţii primăriilor din judeţul Cluj au semnat ieri actul constitutiv şi statutul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Eco-Metropolitan Cluj (ADI). Actul constitutiv şi statutul ADI au fost semnate în prezenţa preşedintelul Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe şi a vicepreşedintelui Radu Bica. Principalul obiectiv al asociaţiei este monitorizarea derulării proiectelor de investiţii în infrastructura tehnico-edilitară aferentă serviciului de salubrizare al localităţilor, inclusiv realizarea investiţiei aferente proiectului ”Sistem Integrat de Management al Deşeurilor Solide în Judeţul Cluj”, prin accesarea de fonduri europene, precum şi urmărirea implementării şi derulării viitorului sistem de management al deşeurilor. Adunarea Generală a desemnat dintre membrii săi, pentru o perioadă de trei ani, Preşedintele Asociaţiei, în persoana Preşedintelui Consiliului Judeţean, Alin Tişe, precum şi Consiliul Director, care e format din Preşedintele Asociaţiei şi doi membri, Sorin Apostu, primarul municipiului Cluj-Napoca şi Nicolae Balea, primarul comunei Feleacu. „În etapa imediat următoare urmează să îndeplinim procedurile de dobândire a personalităţii juridice iar apoi să trecem la implementarea efectivă a sistemului de management al deşeurilor pentru judeţul Cluj. Consiliul Judeţean va proceda la închiderea rampelor neconforme din judeţ şi, în paralel, va înfiinţa viitorul depozit ecologic” a declarat Alin Tişe.

Silvia Boncuţiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.