Guvernul PDL-PSD a făcut public programul de guvernare 2009-2012 care cuprinde 29 de capitole, primul capitol urmărind luarea unor măsuri pentru reducerea impactului crizei economice existente şi în România. Astfel, pentru 2009 noul Guvern propune o creştere economică de 3,5%, un deficit bugetar de până la 2,5% din PIB şi menţinerea cotei de impozitare de 16%.

Coaliţia PDL-PSD a elaborat programul de guvernare pentru anii 2009-2012 “într-un context internaţional caracterizat printr-o profundă criză economică globală”, se precizează în primul capitol din cele 29 ale documentului. În programul de guvernare reprezentanţii PDL şi ai PSD fac o scurtă analiză asupra crizei economice mondiale care a afectat implicit şi România, promiţând că în următorii patru ani de guvernare, nu numai că România va ieşi din criza financiară, dar va înregistra la finele mandatului şi o creştere economică de 6 %.  Efectele negative ale crizei s-au manifestat puternic şi asupra veniturilor bugetului general consolidat, prin diminuarea acestora chiar pe fondul unei creşteri economice de peste 8% în anul 2008”. Totuşi “situaţia actuală internă şi internaţională rămâne, în continuare, una dificilă şi impune constrângeri mari de ordin bugetar. La acestea se adaugă dificultăţile legate de necesitatea ajustării deficitului bugetar şi a celui de cont curent la valori care să facă posibilă finanţarea acestora”.

Cresc pensiile şi salariile

Măsurile pentru reducerea impactului crizei economice şi financiare asupra economiei stipulate în programul de guvernare au în primul rând caracter social. Printre aceste măsuri se numără reducerea numărului de taxe şi impozite, stabilirea salariului minim brut garantat pe ţară la valoarea de 600 RON, începând cu 1 ianuarie 2009, creşterea finanţării de la bugetul de stat a reabilitării termice a locuinţelor şi a clădirilor administraţiei publice centrale şi locale, majorarea subvenţiilor în agricultură şi acordarea acestora înaintea începerii lucrărilor agricole de primăvară. De aemenea, atât pensionarii, cât şi copii vor primi mai mulţi bani potrivit programului de guvernare. Astfel, începând cu 1 ianuarie 2009 punctul de pensie va creşte la 45% din salariul mediu brut prognozat pe economie, se va asigura o pensie socială minimă care să completeze pensia până la 350 lei lunar pentru toţi pensionarii şi dublarea alocaţiilor pentru copii începând cu 1 iulie 2009.

Educaţie obligatorie

Potrivit programului, guvernul PDL-PSD va respecta Pactul Naţional Pentru Educaţie, document semnat la începutul anului de către reprezentanţii tuturor partidelor parlamentare şi va aplica strategia “Educaţie şi cercetare pentru societatea cunoaşterii”. Obiectivele de guvernare ale coaliţiei pe domeniul educaţiei sunt asigurarea a 6% din PIB, promovarea unui sistem de salarizare bazat pe performanţă, asigurarea calităţii şi stimularea excelenţei în învătământul superior de stat şi privat. În ceea ce priveşte învăţământul preuniversitar se doreşte ca cel puţin 85% dintre tineri să fie absolvenţi de studii liceale, eliminarea abandonului şcolar din învătământul obligatoriu, creşterea proporţiei absolvenţilor în domeniile ştiinţelor exacte şi al tehnologiei, cuprinderea tuturor copiilor cu nevoi speciale şi din grupuri vulnerabile în învăţământul special sau de masă.

Sănătatea înainte de toate

În ceea ce priveşte sănătatea, printre obiectivele de guvernare se regăseşte şi aprobarea unei strategi naţionale de dezvoltare a serviciilor sanitare pe o perioadă de minim opt ani, oferirea şi garantarea accesului tuturor cetăţenilor la servicii de sănătate de înaltă calitate, dezvoltarea programelor de prevenţie şi de depistare precoce a bolilor, redresarea şi dezvoltarea asistenţei medicale din mediul rural şi introducerea de standarde pentru toate nivelurile sistemului sanitar românesc şi a unui sistem de asigurare a calităţii serviciilor medicale. De asemenea, se prevede asigurarea de medicamente gratuite pentru copii, elevi, studenţi şi gravide, compensarea în proporţie de minimum 90% din preţul de referinţă a medicamentelor pentru pensionari şi persoane cu venituri mici şi stimularea deschiderii de farmacii şi puncte farmaceutice în mediul rural sau zone izolate.

Cresc impozitele

Menţinerea cotei unice de impozitare de 16% este unul din obiectivele noii guvernări, proiect susţinut de majoritatea partidelor politice, menţinerea cotei unice regăsindu-se şi în actualul program de guvernare. Guvernul PDL-PSD a menţionat în programul de guvernare şi mărirea impozitelor pe clădiri, automobile şi ambarcaţiuni cu motor, TVA redus la 15% pentru alimente de bază, concomitent cu creşterea TVA la produse de lux cu 25%, perceperea TVA de 19% şi la tranzacţiile imobiliare efectuate în scopuri comerciale de către persoanele fizice şi alocarea cotei defalcate de 47% din impozitul pe venit la bugetul local în funcţie de domiciliul fiscal al contribuabilului, nu al angajatorului.

Interes pentru autostrăzi

În ceea ce priveşte infrastructura de transport, reprezentanţii guvernului vor să asigure coerenţa şi continuarea lucrărilor de infrastructură pe termen lung prin promovarea pactului naţional “Autostrăzile României”. Programul de guvernare prevede şi alte obiective printre care reducerea constatntă a numărului de victime din accidentele de circulaţie, mărirea perioadei de garanţie la lucrările realizate pentru îmbunătăţirea infrastructurii de transport, dezvoltarea infrastructurii feroviare simultan şi în cocncordanţă cu cea rutieră, în conformitate cu cerinţele europene. De asemenea se doreşte asigurarea legăturilor între marile oraşe cu trenuri intercity şi dezvoltarea infrastructurii aeroportuare în zonele cu activitate turistică importantă. Acest program prevede instituirea unui mod de colectare echitabil a taxelor pe infrastructura rutieră conform principiului “plăteşti cât şi cum foloseşti”. Un alt punct al programului de guvernare 2009-2012 prevede realizarea “Pactului Naţional Autostrăzile României” pentru asigurarea coerenţei şi continuităţii în finanţarea construcţiei de autostrăzi şi realizarea „Programului Naţional Centuri Ocolitoare” prin refacerea a 5000 de km de drumuri naţionale la nivel calitativ european.

Protecţie pentru agricultură

În domeniul agriculturii, printre obiectivele programului de guvernare se numără asigurarea securităţii alimentare a ţării prin creşterea producţiei agricole, susţinerea financiară şi fiscală a agriculturii prin programe multianuale, în timp ce nivelul mediu al subvenţiilor pentru toate tipurile de sprijin acordate sectorului agricol va fi anual de 1500 lei/hectar. De asemenea, se va stabili un nou sistem privind acordarea despăgubirilor în agricultură şi suportarea de la buget a costurilor de marcare şi identificare a animalelor, precum şi a tratamentelor antiepizootice.

Tezaur şi anticorupţie

Lupta împotriva corupţiei va fi dusă mai departe şi de către noul guvern PDL-PSD. Se doreşte crearea de instanţe noi în oraşele mari, limitarea acţiunilor în judecată introduse abuziv şi imbunătăţirea legii privind activitatea executorilor judecătoreşti. În ceea ce priveşte politica externă,  reprezentanţii guvernului doresc să promoveze România în străinătate şi susţin integrarea Republicii Moldova în UE pe baza principiilor democratice de tip european. De asemenea, acţiunea politico-diplomatică susţinută în vederea recuperării Tezaurului României aflat la Moscova va constitui o prioritate. Pentru refacerea imaginii României în stăinătate se va lansa un proiect naţional coerent susţinut printr-un parteneriat public-privat pentru promovarea la nivel mondial a valorilor culturale româneşti.

Măsuri pentru reducerea impactului crizei economice

Atenuarea efectelor negative ale crizei financiare şi menţinerea stabilităţii financiare
Preîntâmpinarea transformării crizei financiare într-o criză economică prelungită
Protejarea intereselor economice ale populaţiei, precum şi asigurarea securităţii sociale
Coordonarea măsurilor de ajustare la nivel naţional cu strategia anticriză a Comisie Europene
Menţinerea cotei de impozitare de 16% şi acordarea de compensaţii şi deduceri fiscale pentru persoanele cu venituri mici
Ajustarea cheltuielilor bugetare în vederea diminuării deficitului Bugetului General Consolidat până la maxim 2,5% din PIB pentru 2009(faţă de peste 3,5% PIB în 2008)

Beatrice Golondzac

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.