Ca unul care de 21 de ani încoace urmăresc cu mare atenţie reacţia poporului român la toate aberaţiile, agresiunile, incompetenţa, lipsa bunului simţ, a bătăilor de joc şi a ignorărilor repetate a politicienilor noştrii ale guvernanţilor, parlamentarilor, primarilor, consilierilor şi desigur întregii puteri judecătoreşti, pe care i-am ales şi cu care nu avem decât a ne spăla pe cap cu ei, precum şi faţă de problemele reale ale populaţiei acestei ţări, mereu mi-am pus întrebarea:
De ce atât de multe rele pe capul nostru lăsate neamendate de acest neam?
La nenumăratele mele frământări am găsit şi răspunsuri de la oameni simpli, plini de conştiinţă, de demninate şi putere de înţelegere, mulţi dintre ei chiar m-au dezarmat de modul în care văd şi apreciază viaţa lor de zi cu zi, prin prisma actualei politici naţionale.
La sediul revistei „Monitorul Drepturilor Omului”, oficiosul Organizaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului (OADO), primim zilnic memorii, petiţii şi reclamaţii ale unor oameni aflaţi de cele mai multe ori în pragul disperării pentru că instituţiile statului le-au trântit uşa în nas, şi îi ignoră lăsându-i în suferinţă.
Alţii, scârbiţi de mocirla de tip mioritic în care se scufundă în fiecare zi, încearcă prin propriul scris să-şi exprime indignarea şi nemulţumirea faţă de neşansa de a trăi într-o ţară care nu-şi găseşte de mult timp echilibrul, fără şansa de a vedea luminiţa de la capul tunelului.
Am să dau publicităţii câteva dintre aceste scrieri, adevărate analize şi cugetări din popor, din care reies fără dubiu că oamenii sunt frământaţi de tot ce se întâmplă cu ei şi ce viitor lasă copiilor lor, de care nu pot fi indiferenţi.
Vă las pe dumneavostră, cititorii mei fideli, să apreciaţi cât de profunzi sunt oamenii în gândurile lor pe care au avut şi îndrăzneala să le pună pe o foaie de hârtie, de multe ori citite numai de ei. Concluzia mea este că niciodată nu avem voie să ignorăm părerile şi inteligenţa poporului român.
De ce mai avem nevoie de politica?
Foarte corecta dezbaterea – De ce (mai) avem nevoie de politică? Numai că la noi în România situaţia este una specială, teoria şi practica în politică sunt ca amestecul de ulei şi apă. Politica româneasca de după revoluţie se sprijină pe trei "ancore" care îi “asigură” rigiditatea, autismul şi până la urmă declinul şi anume: 1. oamenii care conduc acum politica românească sunt aceia care au reprezentat în trecutul nu îndepartat eşalonul doi al partidului comunist; 2. mentalităţile fiecarui individ al acestei ţări adânc înrădăcinate şi foarte greu de schimbat; 3. aviditatea politicienilor noştri, lupta acestora după averi şi putere anihilând orice încercare de a mai privi spre propriul popor. Să facem acum o radiografie scurtă a istoriei postdecembristă: În anul 1989 a avut loc, undeva pe un vapor, o întâlnire istorică a celor doi mari “capi ai războiului rece”, reprezentanţii celor două sisteme politice şi economice la acea dată. Ca urmare a acestei “întâlniri de taină”, Europa de est trece într-o nouă epocă, lepădându-se de “epava” comunismului. După părerea mea, la acea întâlnire cei doi “şefi ai lumii” s-au înţeles cam aşa – Europa de est trece din punct de vedere politic de la comunism la un semicapitalism, astfel dizolvându-şi structurile economice interţări (vezi fostul CAER), iar restul Europei şi Statele Unite deschid aici noi pieţe de defacere pentru produsele comerciale care se creeau în exces la ei (probabil tot atunci încolţise şi ideea unei Europe unite). În acest fel s-a rezolvat, gândesc eu, o situaţie economico-socială “periculoasă” şi “coaptă” la acea vreme în lume (povestea cu sfârşitul războiului rece este pentru cei ce vor să-şi conserve structurile neuronale proprii). România a “primit moştenire” de la Ceauşescu (pe munca oamenilor şi nu altfel) în anul 1990 o economie destul de puternică, cu o dezvoltare pe toate planurile adica industrie, agricultură, cercetare, etc (să nu uităm că datoria externă a României era plătită la acea dată). În virtutea înţelegerii făcute de mai marii lumii, noi trebuia să devenim o mare piaţă de desfacere pentru produsele occidentale, în detrimentul producţiei interne. Acest lucru s-a realizat cu acordul şi ajutorul nemijlocit al clasei politice româneşti de atunci şi de acum (politicienii de atunci conduc şi acum). Tot ceea ce era funcţional şi competitiv in industrie şi nu numai, a fost cumpărat de companii internaţionale pe doi lei, iar ce nu a prezentat interes intern şi extern, a fost distrus complet pe principiul “nu este rentabil, produce în pagubă”. Agricultura a fost împinsă în faliment, astfel fiind nevoiţi, noi românii, să cumpărăm totul de pe pieţele străine (existând interese economice interne imense). Clasa politică a împuşcat doi iepuri dintr-un foc, adică a distrus fabrici, întreprinderi, etc, dar a scăpat şi de mase mari de oameni care formau acolo grupări sindicale, la modă atunci, periculoase ca opinie şi număr. A urmat şi o serie de jafuri economice la scară mare (Caritas, Bancorex, FNI, etc), la care clasa politică a participat activ, devalizări ale “avutului obştesc” pe tot cuprinsul ţării, astfel România slăbind puternic economic (vezi împrumuturile de la FMI anul ’99 şi acum). Mai avem aici şi integrările în NATO şi în UE care s-au făcut cu sacrificii economice mari pentru ţară (vezi vânzarea Petrom, Combinatul siderurgic Galaţi, contractele cu firma Bechtel, etc). Această clasă politică formată după aşa spusa revoluţie, a mers pe principiul "sărăceşte, intimidează şi cucereşte", lucru uşor de pus în practică şi cu ajutorul mentalităţilor şi delăsării fiecarui individ al acestei societăţi. Să nu uităm nebunia declanşată la începutul anilor '90, atunci când fiecare "om al muncii" avea o părere proprie, fiecare "traducea" libertatea obţinută cu sânge în felul său. Atunci a apărut marele salvator al naţiei române, politic vorbind – Frontul Salvării Naţionale – (de altfel impus de marii şefi ai lumii), care prin demagogie şi exploatând “naivităţile” oamenilor, a reuşit să coaguleze "interesul” unei mase importante din populaţie (la primele alegeri “libere” FDSN-ul a obţinut undeva la 80 la sută din voturile liber exprimate). Mai aveam pe atunci şi un număr mare de sindicate, formate pe unităţi de producţie, care în urma dizolvărilor şi datorită intereselor economice, au coabitat în timp cu politicul în detrimentul oamenilor. Astfel ajungem în anul preelectoral 2011, “osândiţi” între timp şi de “valul distrugător” al crizei economice globale, obosiţi, timoraţi, fără a mai avea nicio speranţă în viitor, sărăciţi până la “oase”, dar cu aceeaşi clasă politică, mult mai bogată, mai viguroasă şi ce este mai rău şi umilitor, mai nesimţită ca oricând, nefiind sensibilă la nenorocirea oamenilor acestei ţări şi chiar pot afirma acum, care va duce la distrugerea fizică, încet, dar sigur, a populaţiei . Am spus-o şi am să repet mereu că şi noi ca cetăţeni avem o vină la fel de mare ca şi cea a politicienilor noştri (de fapt ei reprezintă emanaţia judecăţii noastre) prin faptul că am tăcut mereu, nu am vrut să ne implicăm cu nimic, am închis ochii, am plecat capul, iar toate aceste lucruri au ajutat clasa politică să meargă mai departe în implementarea “jafului economic naţional”. Scriind aceste rânduri realizez cât de “urâtă” este istoria acestor douăzeci de ani şi mă doare faptul că am creat-o noi prin delăsare, frică, laşitate, egoism, dorinţă de înavuţire, lipsă de respect faţă de semenii noştri, lipsă de cultură şi, peste toate acestea, Dumnezeu, care probabil că ne-a întors spatele. Nu cred că dacă am fi trecut printr-un război clasic, am fi avut atâtea pagube materiale, dar mai ales morale, ca acum. Dacă nu ne regăsim demnitatea, să conştientizăm istoria noastră, să ne cultivăm educaţia, să reuşim să gândim şi să ne exprimăm la unison, vom pieri ca naţie.
La Atena ard străzile, la Bucureşti nimic…..
Cineva a spus odată că "mămăliga românească nu explodează" şi sunt de acord parţial cu respectiva persoană. Dar dacă aţi făcut vreodată mămăliga, aţi putut observa că dacă nu mestecaţi în timpul fierberii la un moment dat mămăliga se umflă, face nişte bule mari care se sparg cu zgomot. Cam aşa stau lucrurile şi la români. Dacă ne aducem aminte de anul 1990, perioada în care Europa de Est a schimbat "macazul" de la comunism la capitalism, dintre toate ţările, România a fost singura care a făcut trecerea cu vărsări de sânge, gălăgie multă şi haos. Ce vreau să spun este că "liniştea de acum din ţară, eu nu o văd cu "ochi buni". La noi există un potenţial extrem ca odată pornite manifestări de stradă, să degenereze totul în situaţii necontrolabile. Avem instituţii ale statului care profesionist, "monitorizează" situaţia socială din ţară şi care "implementează" dezbinarea între "grupuri" sociale, astfel explic faptul că românii sunt "liniştiţi" şi nu manifestă în nici un fel. Cineva comenta că noi trebuie doar să muncim şi nu să luăm atitudine. Prietene, trăim într-o ţară în care oamenii muncesc şi trebuie să muncească pentru bunăstare proprie şi implicit bunăstare colectivă, dar mai avem un guvern şi un Parlament care gestionează politici economice şi legi pentru ca rezultatul muncii tuturor cetăţenilor să fie cel dorit. În condiţiile în care Guvernul României a făcut şi face "reforma statului" numai pe spinarea cetăţenilor, prin desfiinţarea locurilor de muncă, prin impozitare excesivă, prin tăierea pensiilor şi ajutoarelor sociale, prin sufocarea definitivă cu taxe şi impozite a economiei private şi nu numai, prin cedarea tuturor contractelor economice ale statul clientelei politice, (economia ţării datorită legilor adoptate a încetat să mai funcţioneze), putem munci noi (cei ce se mai bucură încă de un loc de muncă) toata ziua, toata luna şi tot anul non-stop că vom rămâne la fel de săraci, dacă nu mai săraci ca acum. La nivel de instituţii ale statului cheltuielile cu bunuri au crescut în loc să scadă, se fac investiţii aiurea, nu există interes pentru absorbţia fondurilor europene. Există acum o discrepanţă imensă în societate, o mică parte a populaţiei (12-18%) cumulând averi imense, iar restul oamenilor trăind sub limita decentă de viaţă, chiar o bună parte în „sărăcie lucie”. Clasa medie cea care ar trebui să menţina şi să ridice nivelul de trai în ţară, a fost "decimată" ca urmare a reformelor statului. Oamenii noştri politici se joacă cu focul deasupra unui "butoi mare plin cu pulbere" fără a conştientiza (sau nu) pericolul unei explozii sociale. De altfel în toata Europa au început manifestări de stradă de ceva timp, semn că UE se pregateşte de faliment. În acest climat european tulbure, în care situaţia economică mondială va degenera progresiv fără urme de însănătoşire în anii ce vin, cu o Românie blocată total economic şi moral, cu o clasă politică aproape de autodistrugere, nu am nici un motiv să cred că românii vor rămâne liniştiţi în continuare.
Va urma,
Analist politic
prof. univ. dr. Florentin SCALEŢCHI
