Sursa foto: Facebook/ Sabin Sărmaș

Noua lege a semnăturii electronice introduce instrumente digitale clare, simple şi, mai ales, cu valoare juridică „extrem de clară” şi dă o gură de oxigen companiilor din România, a declarat, marţi, deputatul PNL Sabin Sărmaş, preşedintele Comisiei pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, iniţiator al actului normativ.

„În România avem o situaţie nu foarte confortabilă, atât pentru mediul public, cât şi pentru mediul privat, în acest moment. Avem o lege cu 22 de ani vechime care reglementează semnătura electronică şi vă puteţi imagina cât de mult progres tehnologic a avut loc de acum 22 de ani. (…) Nu avem sub nicio formă o lege care să ne ofere un cadru general pentru folosirea semnăturii electronice şi care să ajute la digitalizarea României, crearea unor mecanisme de încredere, siguranţa tranzacţiilor şi care să ne asigure, de asemenea, valabilitatea unor documente în instanţă. Asta încearcă să facă Legea semnăturii electronice – să schimbe această stare de fapt şi să putem să avem o societate în care folosirea unor astfel de instrumente digitale fundamentale să poată fi făcută cu uşurinţă, cu simplitate, cu claritate şi, mai ales, cu valoare juridică cât se poate de clară”, a afirmat deputatul PNL, într-o conferinţă de presă.

Potrivit acestuia, proiectul de lege este „unul dintre cele mai bune din Europa”.

„Este, cred, foarte important de menţionat că a fost un proces destul de anevoios. A fost un proces de şapte luni de zile, cu aproape 20 de versiuni ale acestei legi şi asta nu în mod întâmplător, pentru că la nivelul Comisiei de tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor din Camera Deputaţilor avem un mod puţin diferit de lucru, avem un grup de lucru denumit Law and Technology Lab, cu peste 50 de membri din mediul academic, din mediul privat, din mediul ONG, societate civilă, care, cu toţii, au contribuit la elaborarea acestei legi şi a fost destul de complicat să acomodăm toate obiectivele particulare pe care fiecare organizaţie sau instituţie le are. (…) Ne-am preocupat, aşa cum spuneam, de siguranţa pe internet a cetăţeanului, de transparenţă pentru el şi de o mai facilă utilizare a semnăturii electronice astfel încât să scăpăm de acel token pe care toţi îl purtăm în buzunar atunci când ne achiziţionăm o semnătură electronică astăzi de la unul dintre furnizorii de servicii de încredere”, a explicat liberalul.

El a precizat că o altă noutate importantă constă în faptul că se dă valoare de semnătură olografă semnăturii electronice avansate emise de stat.

„Avem în implementare, la nivelul MAI, acel proiect de noi cărţi de identitate care, din fericire, va avea două interfeţe, una de conectare fizică şi una de conectare virtuală, adică NFC-ul pe care îl folosim pentru plăţile online. Pe acel card de identitate, MAI, şi din informaţiile pe care le am, nu doar că poate să facă acest lucru, că îi dă legea acest drept, ci şi are în implementare acest obiectiv – va putea să pună un certificat calificat, care va putea fi utilizat de către toţi românii pentru a semna documentele electronice. Este o mare noutate că acestui tip de semnătură avansată şi nu calificată, pentru faptul că este emisă de o instituţie a statului român, îi dă valoare de semnătură olografă. Legea mai spune încă un lucru foarte important – orice document electronic semnat cu semnătură electronică corespunzătoare este echivalent din punct de vedere juridic cu acel document în formă electronică, pentru că de foarte multe întâlnim următoarele situaţii: într-o lege specială se spune că un document în formă electronică este obligatoriu a fi la dosar. Iar, dacă mergi cu un document în format electronic, funcţionarul public sau poate chiar instanţa spune că acel document nu a fost furnizat conform legii, în format letric. Această lege a semnăturii electronice pune semnul egal între cele două tipuri de semnături, documentul letric şi cel în format electronic, semnat cu semnătură electronică corespunzătoare”, a detaliat Sărmaş.

În opinia sa, legea dă „o gură de oxigen companiilor din România”. „Lăsăm companiile din România în relaţiile business to business să agreeze asupra nivelului de încredere pe care îl dau unei semnături electronice. (…) Mai mult, şi un impact, din nou foarte mare, care vine în contextul noilor tehnologii, (…) noul proiect de identitate digitală pe care, în sfârşit, după alţi zeci de ani, România îl are. (…) Iarăşi o noutate, semnătura electronică avansată, aşa cum este declarată de cadrul european, nu are o tehnologie specifică definită. Noi am creat prin această lege posibilitatea de inovaţie pentru companiile româneşti care vor să inoveze start-up-urile şi să ofere alte tipuri de semnătură electronică avansată pot să facă acest lucru pentru că pot implementa în România acest tip de semnătură”, a mai precizat parlamentarul PNL.

Sursa: agerpres.ro

Citește și: Regele betoanelor, învins în instanță! Gicu Buzdugan, nevoit să plătească statului peste 1,5 mil. de lei, după ce a încercat să fenteze TVA-ul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.