Consiliul Județean Cluj a contestat cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție decizia Curții de Apel București prin care s-a anulat actul de donaţie în favoarea statului român semnat de Veturia Goga privind Muzeul „Octavian Goga” din Ciucea. Primul termen de dezbatere a recursului a fost fixat pentru data de 18 iunie, reprezentanţii judeţului urmînd să ceară casarea deciziei instanţei bucureştene de apel şi recunoaşterea actului de donaţie, arată ziarul Făclia.

Citește și:

Urmaşii soţiei lui Octavian Goga muşcă din patrimoniul judeţului. Castelul de la Ciucea, retrocedat de Curtea de Apel Bucureşti

Amintim că pe 16 decembrie 2014 Curtea de Apel Bucureşti a dat o sentinţă în favoarea celor trei moştenitori pe linie fraternă ai Veturiei Goga, soţia scriitorului şi omului politic Octavian Goga. Prin această decizie, Curtea practic retrocedează castelul de la Ciucea, în prezent complex muzeul aflat în subordinea Consiliului Judeţean Cluj, către Mureşeanu Florin Gheorghe, Mureşeanu Eugenia şi Mureşeanu Radu Pompiliu Marius. Aceştia se judecă cu statul român din anul 2005 pentru a anula actul de donaţie al Veturiei Goga, născută Mureşanu, care îndeplinea dorinţele soţului său de a transforma casa cumpărată de la Ady Endre în muzeu.

Află mai multe:

Mănăstirea de la Ciucea, dată în folosință Arhiepiscopiei Ortodoxe

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.