După înfrângerea de aseară a CFR Cluj de către formația Sepsi, jucătorul clujean Alex Chipciu a făcut scandal, după ce un suporter i-a cerut socoteală pentru jocul prost al feroviarilor clujeni.
Alex Chipciu se pregătea să plece de la stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” în momentul în care un suporter a venit la mașina lui și a început să îi ceară socoteală pentru rezultatele modeste ale echipei. Mijlocașul lui CFR Cluj nu a rămas pasiv și a ieșit din mașină și l-a luat de gât pe fan și a aruncat o ploaie de înjurături „F***-ți morții mă-tii! Băga-mi-aș p*** în mă-ta, să-mi bag!”.
Iasmin Latovlevici, aflat prin preajmă, a fost cel care a calmat situația și le-a atras atenția polițiștilor care se aflau în zonă. Chipciu a declarat ulterior pentru GSP.RO că regretă momentul.
„M-a jignit. Oricum, regret că am gestionat așa situația, nu trebuia să-l bag în seamă. Îmi pare rău pentru reacția avută”.
”După terminarea partidei de fotbal dintre echipele F.C. CFR Cluj – O.S.K. Sepsi, în jurul orei 21.35, doi jucători de la CFR Cluj 1907 au ieșit pe poarta de acces a stadionului, cu mașina personală. Un suporter al echipei gazdă aflat pe trotuar în afara arenei sportive, i-a apostrofat pe cei doi cu privire la modul cum joacă echipa. Cei doi jucători au coborât din mașină, iar unul dintre aceștia, i-a adresat suporterului injurii. În acel moment a intervenit prompt, un echipaj de jandarmi care a aplanat conflictul. În urma acestui incident, un jucător din cadrul echipei CFR Cluj 1907 a fost sancționat cu amenda în valoare de 500 lei, conform prevederilor art. 2, pct. 1 și sancționat de art. 3, alin. 1, lit.b din Legea 61/1991, pentru proferarea de injurii și expresii jignitoare, săvârșite în spațiul public”, arată comunicatul jandarmeriei clujene.