La ședința de urgență a Consiliului Local Florești de joi, 14 octombrie s-au încins spiritele din cauză că consilierii locali nu ar fi avut timp să se informeze suficient cu privire la proiectele de pe ordinea de zi. Primarul Bogdan Pivariu le-a cerut colegilor să lase la o parte „ura și hatereala”, pentru că acestea nu sunt constructive.
”Aș vrea să ieșim din tonul acesta de hatereală pentru că nu este ceea ce eu propun pentru Florești și floreșteni. Vreau să fim constructivi și invit pe toată lumea care vrea să construiască alături de noi sau cum vrea să o facă, pentru că este destul de multă ură în societatea în care trăim noi și vreau să ne îndepărtăm de acest stil. Nu vreau să dăm un exemplu că ne certăm din orice sau că orice poate si considerat un măr al discordiei și să apară hate-ul de care vorbeam”, a spus primarul Pivariu.
Apelul a fost făcut după ce consilierii locali USR Cluj, Dan Dehenes și Marius Todoran, au atacat în continuu, reclamând faptul că ședința consiliului local de joi, 14 octombrie, a fost anunțată ”din scurt”, deși aveau la dispoziție o zi să citească cele două proiecte supuse dezbaterii. ”Ne dorim să ne documentăm pentru fiecare proiect. Ne-am dori dacă se poate să avem 10 zile timp să le documentăm”, a spus Todoran.
”Așa cum bine știți legea, sunt 30 de zile în care rectificarea bugetară de la nivel național trebuie să fie operaționalizată pe plan local. Îmi pare rău, dar eu am vrut să eficientizez. Dvs considerați că o zi este prea puțin pentru a vă documenta, dar vă repet și dvs aveți colegi care au dat telefon au au venit până aici pentru a se documenta. Dacă marea majoritate a celor care alcătuiesc Consiliului Local se pot documenta, atunci cred că nu e nicio problemă. Mi-aș fi dorit și eu ca rectificare bugetară să fie făcută cu mult timp înainte, ca să putem să o prindem într-o ședință ordinară, dar am considerat că este mai bine să prindem ambele sume în aceeași ședință pentru că nu consider că este o problemă”, a mai explicat Bogdan Pivariu.
Consiliul Local Florești s-a reunit în ședință de urgență pentru a vota banii primiți de la Guvern în luna octombrie 2021, care trebuie incluși rapid în buget și cheltuiți, pentru că altfel, la finalul anului, se vor pierde.
Sumele primite de comuna Florești de la Guvern sunt de 2,4 milioane de lei și de 400.000 de lei, ultima alocare fiind în 11 octombrie.
Citește și: Primăria vrea să modernizeze Piața Mărăști dar închide ochii în fața construcției lui Costică Pocol