O analiză sportivă arată că situaţia deplorabilă în care a ajuns CFR Cluj se datorează patronul Nelu Varga care, potrivit analizei, este rupt de realitate.

Mai întâi, a fost formarea lotului low-cost în vara anului trecut cu care Nelu Varga a visat cai verzi pe pereți, crezând că „merge și așa“, în cel mai pur stil românesc. Când primele rezultate au fost pe măsura nivelului slab al lotului, Varga a ignorat criza, arată analiza adevarul.ro. La începutul lunii august, imediat după eliminarea CFR-ului din turul II preliminar al Conference League, fază în care ardelenii și-au făcut debutul în competiție, „Adevărul“ a publicat o analiză pentru a sublinia căderea echipei, comparativ cu precedentul sezon. Acel articol a arătat două aspecte:

*În primele patru runde din campionatul 2022-2023, clujenii au strâns 9 puncte din 12, comparativ cu 7 din 12 în 2023-2024.

*În Europa, CFR a prins grupele Conference League în stagiunea 2022-2023 și chiar și play-off-ul optimilor. Un an mai târziu, echipa a încheiat socotelile cu competițiile UEFA, imediat după prima „dublă“ din preliminarii, cea cu Adana Demirspor.

Cum a reacționat Varga în fața acestor eșecuri? S-a păcălit singur! Iată declarația sa din august 2023: „Sincer, am o bucurie. Simt că am acum o echipă bună și-n campionat o să fim bine. Sunt mulți care vorbesc și habar n-au de fotbal! Domnul Mandorlini mi-a făcut impresie bună. E foarte serios și pragmatic! La anul, ne concentrăm pe cupele europene, acum vom face treabă în campionat“.Nelu Varga

Nelu Varga

„Arta“ de a te păcăli constant

În mod șocant, Nelu Varga a continuat pe aceeași linie și când rezultatele bune la care visa în campionat n-au venit. Elocventă în acest sens e o declarație dată de patronul CFR-ului pe data de 26 noiembrie, după încă un rezultat dezolant, 0-0 cu UTA pe teren propriu. Atenție: în acel moment, eram deja în etapa a 17-a, iar pe fondul rezultatelor sub așteptări, CFR ajunsese la cinci puncte de liderul FCSB. Din nou însă, Varga a închis ochii la realitate: „Nu sunt dezamăgit. Suntem în grafic şi luptăm, în continuare, pentru titlu. O să-și revină şi băieţii accidentaţi şi lucrurile se vor schimba în bine. Cu Mandorlini n-am nimic. Având în vedere ce revoluţie a fost în vară, n-are ce să mă nemulţumească. Omul îşi face treaba, echipa joacă un alt fotbal faţă de anii trecuţi. I-am pus ca obiectiv reconstrucţia echipei şi titlul. Şi cred că suntem în grafic. În play-off contează ce facem. Acolo trebuie să fim la nivel maxim“.

Mandorlini, păstrat când era evident că n-are viitor

Cum în fotbal datul din gură nu rezolvă problemele, și CFR a continuat să joace la fel de slab, în ciuda optimismului nejustificat al patronului. Care și-a dat ultimul „autogol“, păstrându-l pe Mandorlini pe bancă după ultima etapă din 2023. Când era evident că echipa n-are viitor cu tehnicianul italian de 63 de ani.

Nu pot să-i fac asta (n.r. – despre demiterea lui Mandorlini). Deocamdată, e chiar pe locul doi. Ne facem treaba şi sperăm să luăm titlul“, a fost declarația prin care Varga l-a confirmat în funcție pe Mandorlini înainte de vacanță. Practic, Varga l-a păstrat pe italian, astfel încât acesta să facă pregătirea de iarnă și apoi să fie dat afară! E o „strategie“ de noaptea minții, mai ales că era evident că Mutu e în cărți pentru a prelua CFR, după ce azerii de la Neftchi Baku au renunțat la el pe fondul rezultatelor slabe.

Se caută „bagheta magică“

Tot ceea ce s-a întâmplat la CFR Cluj de la începutul sezonului ne arată cum se lucrează în fotbalul românesc. Fără strategii clare, fără transferuri făcute cu cap și cu păcăleala ridicată la rang de artă. Cu un astfel de amatorism cras, firește, se caută „bagheta magică“. Așa se și explică instalarea-blitz a lui Adrian Mutu la CFR.

Practic, fostul internațional are rolul „pompierului“ chemat să stingă focul provocat la CFR de deciziile proaste ale conducerii. Iar dacă cineva și-a imaginat că numirile de antrenor în fotbalul nostru sunt bazate pe o analiză amănunțită a profilului candidatului, pe studierea rezultatelor sale anterioare, atunci merită să fie citită chiar declarația dată de Mutu despre sosirea sa la CFR.

Negocierile au fost simple. Probabil 5 minute. Tatonări cu Nelu Varga au mai fost, mai ales că suntem şi prieteni. CFR Cluj e o echipă mare, cea mai titrată din ultimii ani şi ştim foarte bine ce pretenţii sunt. Nu e un moment simplu. Dacă acum s-a ivit ocazia… CFR Cluj are o singură opţiune dacă vrea titlul, să câştige fiecare meci“, a spus Mutu.

Așadar, cu o „strategie“ făcută în cinci minute, CFR speră la titlu, în continuare. Iar astfel de abordări ne lămuresc de ce avem un campionat din care ies niște echipe pentru care sezonul european se încheie în… august.

35.000

de euro pe lună va fi salariul lui Adrian Mutu la CFR Cluj. Din această sumă, el își va plăti singur oamenii din staff. Contractul va avea o dură de doi ani și jumătate.

Superliga 2023-2024, etapa a 22-a (prima din 2024)

Vineri

Sepsi – Poli Iași 6-0

Rapid – FC U Craiova 1948 4-3

Sâmbătă

Universitatea Cluj – Hermannstadt 2-1

Petrolul – Dinamo 1-0

Duminică

Botoșani – CFR Cluj 1-0

Universitatea Craiova – Farul 1-2

Luni

Voluntari – Oțelul Galați 1-1

FCSB – UTA 4-0

Clasament

1. FCSB 22 14 5 3 42-20 47

2. CFR Cluj 22 10 6 6 37-22 36

3. Rapid 22 9 9 4 38-25 36

4. Universitatea Craiova 22 9 7 6 32-25 34

5. Sepsi 22 9 6 7 33-25 33

6. Farul Constanța 22 9 6 7 32-32 33

7. Universitatea Cluj 22 8 8 6 30-32 32

8. Petrolul 22 6 12 4 23-22 30

9. Hermannstadt 22 6 11 5 28-25 29

10. Oțelul Galați 22 5 12 5 23-23 27

11. FC U Craiova 1948 22 8 3 11 36-37 27

12. Voluntari 22 6 7 9 27-35 25

13. UTA 22 5 9 8 23-32 24

14. Poli Iași 22 5 8 9 25-37 23

15. Dinamo 22 4 4 14 13-32 16

16. Botoșani 22 2 9 11 21-39 15

*Locurile 1-6 intră în play-off (tur-retur, în total 10 etape).

*Locurile 7-16 vor continua în play-out (manșă unică, în total 9 etape).

*Locul 1 din play-off participă în Liga Campionilor, iar locurile 2 și 3 din play-off, în Europa Conference League.

*Locul 3 din play-off va juca baraj cu câștigătoarea barajului dintre locurile 1 și 2 din play-out pentru un loc în Europa Conference League.

*Locurile 9 și 10 din play-out retrogradează direct. Locurile retrogradabile 7/8 din play-out joacă baraj cu locurile 3/4 din Liga 2.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.