Dimitri Vegas și Like Mike, Armin van Buuren, Satoshi Tomiie  sunt câțiva dinte artiștii ce au mâncat la localul ce nu are aviz  sanitar de la DSP! Restaurantul Fragment din incinta Cluj Arena își deschide din când în când porțile pentru rezervări speciale fără a avea toate avizele de funcționare necesare. Astfel că aceștia au avut program special de funcționare ca și  local pe perioada festivalului UNTOLD. Oaspeții care le-au trecut pragul pentru a cina  au fost nimeni alții decât artiștii de top ai evenimentului ce a pus Cluj pe harta Europei.

 

Deși oficial ar deschide în 24  septembrie cei de la restaurantul Fragment fac compromisuri pentru oricine sare cu  banul și vrea o rezervare specială. Contactați telefonic de reporterul Gazeta de Cluj care a pretins că ar dori o rezervare de 18 persoane pentru o delegație străină a unei firme, Diana Hotca, cea care  răspuns la numărul de telefon de la secțiunea rezervări și totodată cea care explicat că este patroana localului, s-a arătat mai mult ca deschisă să construiască un meniu pentru posibila rezervare.

 

Lipsa a două avize importante de funcționare : fără reglementare sanitară și siguranță în caz de incendiu

Restaurantul Fragment este construit pe firma MORE THINGS CREATION SRL ai cărei administratori sunt Hotca Ioan Vasile și Hotca Ovidiu Marian. Sediul firmei se găsește la adresa ALEEA STADIONULUI 2 , mai exact în incinta Cluj Arena. La aceeași adresă, firma și-a deschis porțile pe perioada UNTOLD Festival cu un program special ce începea de la 19 seara și cu un personal complet (bucătar, ospătar, barman și hostess) pentru a-și primi oaspeți precum Dimitri Vegas și Like Mike, Armin van Buuren, Staoshi Tomiie și mulți alții. Vorbim de fapt de o strategie de PR mai mult ca perfectă în ideea în care atât proprietarii localului cât și vedetele ș-au lăudat cu servirea și timpul petrecut acolo.

Însă cei de la Direcția de Sănătate Publică  răspund solicitării noastre și afirmă că nu au acordat avizul necesar funcționarii restaurantului. Acest aspect este pe atât de grav pe cât se constată faptul că Fragment a încălcat legea.

„La solicitarea dumneavoastră înregistrată la DSP Cluj cu nr. 5177 din 07.08.2015, vă comunicam că firma More Things Creation SRL , nu se afla în evidența noastră privind existența actelor de reglementare sanitară pentru adresa menționată de dumneavoastră”, explică conducerea Direcției de Sănătate Publică Cluj.dsp cluj zi

cerere fragmentÎn asentimentul acestora sunt și cei de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Cluj. La fel ca și cei de la DSP Cluj aceștia explică imposibilitatea de a acorda avizul deoarece Restaurantul Fragment se află încă în „realizarea modificărilor și amenajărilor interioare”.

„La solicitarea dumneavoastră înregistrată cu nr 2302297… cu privire la autorizația de securitate la incendiu a localului de alimentație publică (Fragment) al firmei MORE THINGS CREATION S:R:L din incinta Cluj Arena vă comunicăm că (…)După recepția la terminarea lucrărilor se impune obținerea autorizației de securitate la incendiu de către utilizatorul spațiului. Vă informăm cp avizul de securitate la incendiu se eliberează pe baza unui proiect iar autorizația de securitate la incendiu se eliberează, în condițiile legii, pentru spații existente și funcționale din punct de vedere al securități la incendiu”, comunică inspectorul șef Ioan Moldovan și Adjunctul acestuia Constantin Urian.

În cadrul aceluiași răspuns se precizează că cei de la Fragment  au depus documentația pentru obținerea avizului de securitate însă după cum este specificat mai sus, până la finalizarea lucrărilor și la realizare de recepție-proiect nu se poate obține. Fără acest aviz nu se conferă siguranța impusă de lege, deci prin urmare această decizie de a deschide după bunul plac sau pentru interes financiar a fost luată ilegal.

 

 

 

11705420_624674587635511_4086268689181786935_o

Fără documentație, dar cu preparate de vis

Oferta făcută de „patroana localului” Diana Hotca a fost de nerefuzat.  Meniul pretențios și rupt din bucătăria internațională cuprindea aperitive cu somon marinat brânzeturi și mini tartine  în diferite combinații. La gustarea caldă pentru posibila rezervare invitații ar fi avut de ales din cele mai căutate supe creme din Eurasia. Fără nici o reținere la următorul fel  rețetele de preparate din carne ar fi mulțumit clienții, cu atât mai mult cu cât desertul era implicit unul franțuzesc: un mousse de ciocolată rupt din poveste. Astfel că, preferențial aceștia s-au gândit să facă un ban în plus înainte de deschiderea oficială și în momentul în care s-a pus problema să rezerve cineva localul pentru un eveniment pe bunul plac nu s-a mai luat în considerare un refuz prin care aceștia trebuiau să argumenteze că pe data de 19 august (dată cerut pentru posibila rezervare) ei nu ar avea dreptul  legal să funcționeze în regim de restaurant.

De altfel în timpul ofertării s-a discutat despre mișcarea strategică de promovare la UNTOLD.

„Dimitri Vegas și Like Mike ne-au vizitat de două ori pentru a mânca la noi în timpul festivalului, la fel și Tom Odell. Și Armin van Buuren a luat masa la noi. Nimic nu e schimbat de când vedetele de la UNTOLD Festival au fost ospeții noștri. Același meniul vi-l putem oferii și la rezervare în același decor și în același stil. Artistul John Newman  ne-a călcat pragul, cei din staff-ul lui Guetta, din păcate nu și acesta, deoarece s-a grăbit să intre pe scenă iar apoi s-a retras la hotel de unde a și plecat. Am mai deschis de atunci și vă putem face rezervarea pe data de 19. Localul va fi deschis doar pentru dumneavoastră. Până la deschiderea oficială din 24 septembrie vom lua doar rezervări pentru evenimente speciale”, explică Hotca.

 

Fără un plan B în momentul confruntării

Pentru a obține un punct de vedere cu privire la aceste aspecte, reporterul Gazeta de Cluj a revenit cu un telefon, de data aceasta dezvăluindu-și identitate și specificând-ui Dianei Hotca despre faptul că va apăra  un material în ediția tipărită cu privire la funcționarea restaurantului Fragment fără toate avizele necesare.

Invitată să comenteze acest subiect sau să dea o  declarația aceasta a refuzat.

„Nu pot să cred că ați făcut asta. Nu comentez nimic. Ce avize ne lipsesc? Le avem pe toate! Informațiile voastre sunt eronate” punctează Diana Hotca.

Pentru o dublă confirmare a informațiilor i s-a specificat acesteia procedura efectuată de reporter și anume cererile în  baza legii 544/2001 pentru firma More Things Creation (la care aceasta a confirmat că are legătură cu localul Fragment) la care instituțiile au răspuns.

„A da? Foarte bine. De la ce ziar ziceați că sunteți? Gazeta de Cluj? Bine! Nu comentez nimic și nu dau nici o declarație. La revedere!” încheie aceasta conversația.

Gazeta de Cluj

11807531_10154055668125639_8913073173962459801_o 11816180_627837513985885_3967223618032138271_o Diana Hotca si John Neuman

14 COMENTARII

  1. Apoi nu cred că n-o avut autorizații, dară organizatorii de la Untold o fi verificat treaba asta în primul rând și să nu fi fost în regulă n-aveau să-i trimită pe DJ-ii ceia să mănânce acolo și să dea limba pe spate că îi dădeau in judecată și neam de neamu lor nu puteau plati daunele pentru vreo toxiinfecție alimentara sau chiar și pentru o simplă cufureală.
    Dară văd că nu s-o plâns ăia de la Untold, ba dimpotrivă, scrieți că au fost foarte multumiți ceea ce vine să confirme încă odată vechiul și înțeleptul proverb românesc ” Câinele moare de drum lung si prostu de grija altuia ” !

    • D’apai mai Jimmyfromtimisoara, localul este tat al bajetilor de la Untold, de, fac si ei un leu-doi in plus! Iar bajetii de la Untold sunt pretenari cu safu’ de la Cluj Arena pus acolo de la PDL, iar vro’ 400000 euro pentru organizarea Untold o vinit de la primaria lu’ Boc, ala care este pedelist, da’ tine cu partidu lu’ Udrea si care am auzit ca va candida la anu iar la primarie ca…independent! No vezi, totu-i in famiglie, o familiglie mare a la PDL!

      • Pentru restaurantul Fragment , ANAF-ul ar proceda corect a confisca veniturile incasate in perioda care Nu detinea autorizatie , deci functiona ilegal , codul CAEn este greu de inteles pentru administrator : cod caen 5629 / 5621 / 5610 se referea tot la prepararea de alimnete dar in alt scop de comercializare ! Cod CAEN 562…. si cateva zecimi in terminatie ! dar domna patrona Nu a servit in restaurant alcol , doar ceaiuri!Conforma claficarii CAEN de pe siteul Registrului Comertului Codul CAEN 5610 Restaurante include activitatea de asigurare a serviciilor de servire a mesei pentru clienţi, fie că sunt serviţi stând la masă sau se servesc singuri dintr-un galantar cu produse, fie că mănâncă mesele preparate în incintă, că le iau acasă sau că le sunt livrate la domiciliu. Aceasta include prepararea şi servirea meselor pentru consumul imediat din autovehicule sau cărucioare fără motor.
        Această clasă include activităţi din:
        -restaurante
        -bufete expres
        -restaurante fast-food
        -pizzerii
        -unităţi de alimentaţie care servesc pentru acasă
        -vânzători ambulanţi la tonete de îngheţată
        -cărucioare mobile care vând mâncare
        -prepararea hranei la standuri din pieţe
        Această clasă include de asemenea:
        -activităţi ale restaurantelor şi barurilor conexe transportului, atunci când sunt efectuate de unităţi distincte, altele decât unităţile de transport

        Cel mai probabil aveti nevoie si de (sau numai de) codul 5630 Baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor
        Această clasă include activitatea de pregătire şi servire a băuturilor pentru consumul imediat în incintă .
        Această clasă include:
        -baruri
        -bodegi
        -saloane de servit cocktail-uri
        -discoteci (unde servirea băuturilor este predominantă)
        -berării
        -cafenele
        -baruri care servesc sucuri de fructe
        -standuri mobile de vânzare a băuturilor…
        Se vor descurca cu siguranta .. daca presa o sa fie calma ..

        • LEGISLAȚIA (H.G.843/1999, H.G.53/1999 MODIFICATA PRIN ORDINUL 296/2003,ORDIN 601/2002) UNDE MENȚIONEAZĂ DESTUL DE CLAR :
          EXISTA UNELE SUPRAPUNERI INTRE ACTIVITĂȚILE DIN SECȚIUNEA H DEOARECE:
          VÎNZAREA BĂUTURILOR ESTE O ACTIVITATE INDEPENDENTA DAR IN ACELAȘI TIMP,
          FACE PARTE DIN ACTIVITATEA UNUI RESTAURANT (ASIGURAREA MESEI, INCLUSIV BĂUTURI ȘI IN ACEST DIN URMA CAZ, VÎNZAREA BĂUTURILOR ESTE CLASIFICATA ÎMPREUNĂ CU VÎNZAREA MESELOR ÎN 5530(5610-IN ANUL 2008).

  2. Administratori de la restaurantul Fragment , trebuie anchetati si verificati la sange .. sa simta pulsul reclamei Minicinoase sau responsabilitatea bisnisului …Logic fara aviz sanitar si etc .. .. asta inseamna o fata Gropiana ai administratorilor .. fata de oamnei pe care ii vor servi servesc … Dar isi doreau o mare reclama in plin festival …

    • Directia de Sanatate Publica (DSP) este un organism de supraveghere si control din subordinea Ministerului Sanatatii, care primeste informari de la Oficiul Registrului Comertului cu privire la infiintarea unei firme si/sau a unui punct de lucru, cum ar fi un restaurant, sau un coafor, respectiv primeste o copie a Certificatului Constatator emis conform legii 359/ 2004, iar inspectorii DSP viziteaza fiecare astfel de locatie, pentru a se asigura de faptul, ca activitatile desfasurate acolo nu prezinta riscuri pentru sanatatea populatiei.

      DSP nu emite autorizatii sau avize pentru aceste activitati, dar are dreptul si obligatia de control asupra acestor activitati.

        • Restaurantul Fragment a fost amenajat fara de autorizatie de construtie , desi din adresa publicata reiese ca in data de 30.07.2015 ‘ a solicitat schimbare de destinatie al spatiului ! Poate doamna patrona va posta autorizatia de amenajare a spatiului , asa cum a postat si pozele cu restaurantul Fragment cat si artisti de UNTOLD .. sau care au servit masa .. Buna reclama , acum dati cu sumbsemnatul precum ati publicat pozele ……

          • Potrivit Legii nr. 50/1991:
            Art. 3. – Autorizatia de construire se elibereaza pentru:
            a) lucrari de construire, reconstruire, consolidare, modificare, extindere, schimbare de destinatie sau de reparare a constructiilor de orice fel, precum si a instalatiilor aferente acestora, cu exceptia celor prevazute la art. 11;
            …………………………..
            Art. 11. – (1) Se pot executa fara autorizatie de construire urmatoarele lucrari care nu modifica structura de rezistenta, caracteristicile initiale ale constructiilor sau aspectul arhitectural al acestora:
            a) reparatii la imprejmuiri, acoperisuri, invelitori sau terase, atunci cand nu se schimba forma acestora si materialele din care sunt executate;
            b) reparatii si inlocuiri de tamplarie interioara si exterioara, daca se pastreaza forma, dimensiunile golurilor si tamplariei, inclusiv in situatia in care se schimba materialele din care sunt realizate respectivele lucrari, cu exceptia cladirilor declarate monumente istorice, in conditiile legii;
            c) reparatii si inlocuiri de sobe de incalzit;
            d) zugraveli si vopsitorii interioare;
            e) zugraveli si vopsitorii exterioare, daca nu se modifica elementele de fatada si culorile cladirilor;
            f) reparatii la instalatiile interioare, la bransamentele si racordurile exterioare, de orice fel, aferente constructiilor, in limitele proprietatii, montarea sistemelor locale de incalzire si de preparare a apei calde menajere cu cazane omologate, precum si montarea aparatelor individuale de climatizare si/sau de contorizare a consumurilor de utilitati;
            g) reparatii si inlocuiri la pardoseli;
            h) reparatii si inlocuiri la finisaje interioare si exterioare – tencuieli, placaje, altele asemenea -, la trotuare, la ziduri de sprijin si la scari de acces, fara modificarea calitatii si a aspectului elementelor constructive;
            i) lucrari de intretinere la caile de comunicatie si la instalatiile aferente;
            ………………………………….
            Cum, in speta este vorba doar de amenajari interioare, nu aveti nevoie de vreo aprobare/autorizare.

  3. Moldovan Robert Levente reviewed Fragment — 1 star
    October 11, 2015 ·
    Hotie ce este la firma voastra e de nedescris!! Super smecheri fitosi, care trag tepe angajatilor ,nu respecta nimic din codul muncii,din drepturile angajatilor. Daca cei 120 de lei si bonurile de masa cu care ma ardeti va face mai bogati…mai fericiti asa sa fie!! Va promit un lucru!!!!! de luni aveti intalnire cu ITM,ANAF doar sa va arat ca nu toti angajatii inghit porcariile voastre!! Sa ne auzim cand platiti!!! Moldovan Robert Levente!

  4. […] Înfiinţată în septembrie 2009 cu sediul social în Negreşti-Oaş şi mutată în 2012 la Cluj-Napoca, societatea MORE THINGS CREATION SRL (CUI: 25999417) este controlată de Vasile-Marian HOTCA şi s-a remarcat în august 2015, când a deschis fără a avea toate actele în regulă restaurantul FRAGMENT din incinta CLUJ ARENA (detalii AICI). […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here