Scandalul angajării interlopului Balibacea în funcția de profesor de matematică a ajuns la stadiul în care un partid cere demisia directorului Colegiului Național Mihai Viteazu din Turda.

USR Cluj cere demiterea doamnei Codruța Andreica, directoare a Colegiului Național „Mihai Viteazul”(CNMV) din Turda, ca urmare a situației apărute în ultimele zile când mai mulți profesori au intrat în grevă japoneză, iar părinții și elevii au cerut explicații privind procedura de numire a unui suplinitor la catedra de matematică a liceului. 

Codruta Andreica

”USR Cluj consideră că permiterea accesului în școli și la actul didactic a unor persoane care nu ar avea în mod normal acest drept, fără o minimă verificare prealabilă, arată o lipsă de profesionalism și interes incompatibilă cu poziția de director. De asemenea, USR solicită organizarea de concursuri cinstite, bazate pe competențe și lipsite de factorii politici care să conducă la numiri regretabile. 

Pentru a evidenția situația ridicolă în care s-a ajuns cu politizarea învățământului trebuie reamintit faptul că Inspectoratul Școlar Județean Cluj este condus de Marinela Marc și Anca Hodorogea, ambele consilieri județeni PNL, iar directoarea de la CNMV, Codruța Andreica, este tot susținută de PNL. Astfel există toate motivele pentru a nu avea încredere în capacitatea Inspectoratului Școlar de a lua o decizie corectă în cazul profesorului condamnat de la Turda. 

Mai mult, în această vară, USR a sesizat aceleiași instituții că Tineretul Național Liberal a făcut politică în Școala Gimnazială din Comuna Căianu, lăudându-se cu acest lucru chiar pe Facebook, spațiu public și postând fotografii cu copii, fără a preciza dacă părinții și-au dat acordul. Răspunsul doamnei Marinela Marc a fost că incinta școlii este doar clădirea, nu și curtea școlii. 

Nu putem să nu ne întrebăm dacă și în cazul doamnei Codruța Andreica, protejata PNL, va exista tot „o trecere cu vederea” la fel de absurdă. USR Cluj va depune o sesizare și va cere un punct de vedere de la Ministerul Educației, așa cum a făcut și pentru acțiunile TNL de la Căianu”, arată un comunicat de presă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.