Iubitorii de animale din intreaga Europa s-au revoltat dupa ce angajatii unei gradini zoologice din Copenhaga au eutanasiat o girafa sanatoasa si au transat-o in fata vizitatorilor.

Iubitorii de animale au criticat decizia gradinii zoologice de a eutanasia girafa Marius, de un an si jumatate, pentru ca nu poate risca risca consangvinizarea si nu are suficient spatiu sa o mute.

In ciuda faptului ca iubitorii de animale au lansat o petitie online care a strans peste 25.000 de semnaturi si o gradina zoologica din Marea Britanie s-a oferit sa gazduiasca girafa, conducerea gradinii zoologice din Danemarca a ucis, duminica, girafa, in fata vizitatorilor.

Animalul a fost anesteziat si apoi ucis cu un pistol de abator, pentru ca o eventuala injectie letala ar fi contaminat carnea. Angajatii au efectuat autopsia, dupa care cadavrul a fost impartit animalelor carnivore.

„Girafele noastre fac parte dintr-un program international de crestere, care are ca scop asigurarea unei populatii sanatoase. Nu putem realiza acest lucru decat prin potrivirea compozitiei genetice a diverselor animalele, tinand cont si de spatiul disponibil. Atunci cand imperecherea merge atat de bine ca in cazul girafelor, se ajunge din cand in cand la problema surplusului”, a declarat Bengt Holst, director stiintific la gradina zoologica din Copenhaga, potrivit mediafax.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.