În Cluj Napoca a apărut un nou sistem de afacere MLM de genul Lyoness. Este vorba de SHOPPING CENTER NETWORK SRL, cu sediul social pe strada Sitarilor. Firma este administrată și deținută de Serban Radu Ioan, majoritar, împreună cu câteva persoane din Ungaria, Serbia și Austria. Afacerea a raporta pe anul fiscal 2014 pierderi de 1,4 milioane de lei și datorii de peste 9,2 milioane de lei. Dacă acest gen de afacere este de unii considerată o țeapă de proporțiile Caritasului, cei înregimentați în acest sistem spun că banii vin pe bandă rulantă.

 

În România au apărut de ceva vreme afacerile pe sistem MLM. În acest tip de sistem ești încurajat să înscrii cât mai multe persoane pentru a primi reduceri de la diferite magazine de unde faci cumpărături. Însă, lucrurile pot merge mai departe dacă investești câteva mii de lei în speranța că afacerea ți se va întoarce înzecit.Pe lângă persoanele încântate de acest sistem MLM au apărut păreri contrare care atrag atenția că sistemul piramidal ar putea fi o înșelătorie.

Mihai Mateescu, specialist în afacerile de tipul multi level marketing, spune că afacerea SC Net România are o serie de probleme.”Cele patru direcţii în care se împarte discount-ul din cumpărături sunt:restituire directă = 1%, restituire indirectă= 4 x 0,5%, discountul acumulat = 0-%, procentul de administrare al SCNet = 1%.

Restituirea directă” este echivalentul „Restituirii imediate” din Lyoness, „restituirea indirectă” reprezintă comisioanele sponsorilor (mai „generos”, pentru că este pe patru nivele x 0,5%), „discountul acumulat” echivalentul banilor care intră în „Contul personal de poziţii” din Lyoness (SC Net are valoarea de 220 lei, iar Lyoness 215 lei), iar „procentul de administrare al SCNet” este echivalentul comisionului de intermediere al Lyoness. S-au împărţit banii, crezi că asemănările s-au încheiat ?! Nici pomeneală… Iată explicaţia următorului pas al „afacerii SC Net”: „Discountul acumulat se acumulează într-un cont separat numit Cont din Reduceri(CR). De la discounturile acumulate rezultă participarea la profit (PP) care completează poziţia în arborele binar. Participarea la profit poate rezulta şi din depozitele(avansurile) plătite”. Ce este subliniat se traduce în felul următor: „Nu este cazul să munceşti pentru a umple sistemul binar de 60 de poziţii (Lyoness are 70…). Este mai simplu să vii cu bani de acasă şi ne ocupăm noi de restul”, explică Mateescu.

Pe de altă parte, reprezentanții SC Net România spun că ei nu fac parte dintr-o schemă piramidală. ”Shopping Center Network nu este nici un joc pilot, nici un sistem piramidal. Toate veniturile sunt date de comercializarea efectivă generată la Partenerii de produse, adică de reducerile validate la cumpărarea produselor sau a serviciilor. Valoarea bonului achitat în prealabil de asemenea va fi valorificată la Partenerul de produse. Sistemul Shopping Center Network este în concordanţă cu legislaţia în vigoare. Funcţionarea sa este cu totul legală, şi nu prezintă riscuri de nici un fel pentru membrii săi”.

 

MLM-urile la limita legii

Multi Level Marketing (Marketing multi-nivel) este o altă denumire pentru sistemele de vânzări de tip piramidal. Există un inițiator al unei astfel de scheme, care își face propria echipă. Fiecare membru al echipei încearcă, la rândul său, să-și facă propria echipă. Sistemul se repetă atâta cât permite piața. Firește, cel care inițiază sistemul este avantajat. El percepe comisioane și supra-comisioane de la toți cei care se află sub nivelul său în piramida de vânzări.

FTC din SUA a emis o decizie, In re Amway Corp., în 1979 în care indica faptul că marketingul multi-nivel nu era ilegal per se în SUA. Totuși, Amway a fost găsită vinovată de fixarea prețurilor (prin a cere în mod efectiv distribuitorilor „independenți” să vândă toți la același preț fix) și pentru a emite pretenții exagerate referitoare la câștiguri. FTC a emis recomandarea ca organizațiile de marketing multi-nivel care au stimulentele de recrutare mai mari decât stimulentele de vânzări să fie privite cu scepticism. FTC avertizează de asemenea asupra practicii de a obține comisioane pentru recrutarea de noi membri, care este ilegală în cele mai multe state americane, sub numele de „piramidare”. În aprilie 2006, ea a propus o Regulă de Oportunități de Afaceri menită să ceară ca toți vânzătorii de oportunități de afaceri — inclusiv schemele MLM — să ofere suficiente informații pentru a permite potențialilor cumpărători să facă decizii informate asupra posibilităților lor de a câștiga bani. În martie 2008, FTC a exclus companiile de marketing multi-level (MLM) din Regula de Oportunități de Afaceri propusă:

Propunerea revizuită, nu se va referi totuși la companiile de marketing multi-level sau la unele companii care s-ar fi putut strecura în mod accidental sub aplicarea propunerii din aprilie 2006.

Walter J. Carl a afirmat într-un articol din 2004 din Western Journal of Communication că „organizațiile MLM au fost descrise de unii drept secte (Butterfield, 1985), scheme piramidale (Fitzpatrick & Reynolds, 1997), sau organizații pline de dezinformare, amăgiri și comportament imoral (Carter, 1999), cum ar fi folosirea discutabilă a discursului evanghelic pentru a promova afaceri (Hopfl & Maddrell, 1996) și drept exploatarea relațiilor personale în scop de câștig financiar (Fitzpatrick & Reynolds, 1997).” În China, voluntarii care lucrau pentru a salva oamenii căzuți pradă unor astfel de scheme au fost atacați corporal.

Unele companii, multe dintre ele membre ale Direct Selling Association, cer distribuitorilor lor să facă un minim de cumpărături („pay to play”) pentru a fi eligibili pentru comisioane și pentru promovarea lor în afacere. De exemplu, Nefful a stipulat ca obligatorii un minim de „volum de vânzări personale” în fiecare lună de 20,00 USD pentru a putea obține comisioane. Astfel de „stimulente” sunt un „semn de avertizare” conform Consumer Awareness Institute. WatchForScams.com previne de asemenea despre condițiile care obligă vânzătorii să fie „dedicați unui volum minim de vânzări pe lună” ele fiind un semn distinctiv al potențialelor escrocherii. Adesea, astfel de „vânzări” nu sunt vânzări reale ci mai degrabă „vânzătorul” cumpără cantitatea minimă cerută pentru ca să satisfacă cerințele de recompensare. De fapt Codul Etic al Direct Selling Association stabilește că vânzările cerute pot fi „bazate pe vânzări către vânzătorii direcți în mod individual pentru folosul lor propriu sau propriu lor consum. ”Scrisoarea de sfătuire a personalului din 2004 a Federal Trade Commission către Direct Selling Association observă că acest minim de vânzări poate fi folosit pentru „a ascunde acele plăți care apar ca și cum ar fi fondate pe vânzarea de bunuri sau servicii” — prin urmare o companie de vânzări directe evită în acest mod să fie etichetată drept schemă piramidală în baza unui detaliu legislativ care stipulează că scheme piramidale sunt doar cele care nu fac vânzări, în conformitate cu decizia In re Amway Corp.

 

Ce este o schemă piramidală?

Schemele piramidale (sau jocurile financiare piramidale) sunt nişte proceduri ilegale de câştig, construite virtual sub forma unei piramide sau a unei structuri piramidale, în care straturile (nivelurile) piramidei sunt alcătuite din persoane care plătesc o anumită sumă la intrarea în schemă.

Regula generala de câștig este foarte simplă: persoanele care ajung în fruntea piramidei pot câştiga bani, numai dacă mai intră în schemă o mulţime de oameni la baza piramidei. Fiecare persoană trebuie să plătească o taxa de intrare, după care este obligat să recruteze alţi oameni care să achite şi ei taxa de intrare. Câştigul lor este format din suma taxelor de intrare a persoanelor de la baza piramidei. Deci oamenii care intră la baza piramidei dau bani pentru câţiva oameni aflaţi în vârf. Fiecare nou participant plăteşte pentru şansa de a ajunge în vârf şi pentru a profita de plăţile celor care vor intra în joc mai târziu. Aceste scheme piramidale de câștig se mai numesc “jocuri de într-ajutorare” sau “fonduri comune închise” sau “cluburi de finanţare şi investiţii închise”, etc.

Sebastian Albescu

9 COMENTARII

  1. Bun, bun, da’ ce are titlul cu prefectura?
    Un articol care se vrea destept in ideea ca oamenii care-l citesc sunt prosti. Ei bine, nu toti! Un articol confectionat greoi, fara cap si fara coada, neprofesionist, scris parca din obligatie si documentat prin „ciupeala”. Voi incheia in spiritul nihilsit al articolului, dar macar anunt ca am incheiat!

    • adevarat, am participat la seminarii, am lucrat (cariera 4)si am pierdut o avere imensa,… nu ne da nimic inapoi..mi de oameni de pretutindeni au patit asa… am lucrat enorm si sunt aruncat afara, iar dupa noile legi interioare, 8,1… nici nu trebuie sa spuna pentru ce elimina oamenii cu bani de acolo…

  2. teapa tuturor timpurilor, mii de romani, unguri, sarbi si altele au depus sume uriase, nimeni nu a putut reculerpa nimic, sunt tari in care acestele au investit, si nici firma nu mai exista, cum e firma lor din Bulgaria, toate pp urile plasate sunt fantome…acum au pus juridic centrala la o firma din anglia, o firma de 2oo de dolari…hai mai… e piramida si teapa tuturor timpurilor!!!

  3. Salut doresc informații acum câteva zile o persoana ma abordat spunându-mi ca vrea sa îmi propună o afacere așa ca am vrut sa știu despre ce e vorba mia vorbit puțin nu prea am înțeles mai nimic. Doar ca pot deveni o persoana care sa aducă persoane la cumpărarea produselor de casa și tot felul de produse Acu Nustiu am citit puțin aici ca ar fi o teapa ma cam înspăimântă nici , de-acum sistemul dar persoanele care te abordează. :(( trist foarte trist explicații și mie mai bine va rog

  4. Noua si am fost invitat de Nicolae Iovan (preot)SI DE ALTE 3 PERSOANE la o intalnire de prezentare scnet.Au explicat avantajele inscrierii si dupa semnarea contractului au inceput sa explice mai multe.Au spus ca daca punem 11000 lei in contul scnet din primul clic vom avea 12000 lei.Au spus ca banii intra in contul celui care ia pus chiar a 2a zi si ca de banii acestia se pot face cumparaturi de la firmele partenere:Dedeman ,Leroy Merlin,Emag. Moll,etc.Astfel am depus banii iar dupa depunere Iovan i.a trecut int.un cont de garanmtii si a spus ca la banii acestia nu mai avem acces.A spus ca putem sa facem acele cumparaturi dar cu alti bani din buzunar.Practic ne.au blocat banii si in continuare sustin ca banii se afla in contul nostru lucru neadevarat.Suntem demoralizati cu multa paguba si suferinta.Nu mai stim ce sa facem sa ne recuperam banii.Iovan nu mai raspunde la telefon si s.a schimbat complet.Oameni buni acesta este un sistem criminal condus de criminali care va fura banii.Va rog sa ma contactati poate ma ajuta cineva tel.0785946491. Spuneti tuturor sa nu puna bani nicaieri.Am fost mintit de un preot vrajitor om al satanei.Cautati.l pe google si il gasiti pe excroc.Are si pag. de facebook.Va rog sa anuntati toti prietenii lui ca este un excroc.Este din Bailesti hotul si a facut o biserica la Straulesti.Am auzit ca sunt multi cu banii furati.. https://www.facebook.com/nicolae.iovan.5

  5. sc.net cluj al carui director este obrazniculn si infatuatul .radu serban,care face si drege,si pe urma sterge urmele cuPP fantoma ,ce nicio data nu sa aratat fata in lei .si toata lumea a cheltuit ,si partroni sc net a consumat,bai abitir ca ion stoica de la caritas cluj,sub privirile ingaduitoare ale structurilor statului. sc net cuj are cativa ciraci si cirace care au muls,milioane de lei de la depunatori,si cumparatori de pp uri. sa va fie rusine domnule matriter radu serban, fiindca ati condus aceasta smevherie,cu ifos de om cinstit ,si cu lauda ca ce greu ai muncit .pana ai ajuns director la marea teapa data romanilor,si procurori stau in espectativa,si se bucura de salariile grase luate de la romani ,inselati de sc,net cluj.sa dea dumnezeu sa pui bani in pomneti cu 4 colturi si tu si sarbu!

  6. Sunt Flucus Ioan din Sinca Noua tel 0785946491.Am fost inselati de asazisul preot Nicolae Iovan (recrutor si director SCNET de Bucuresti)care impreuna cu alte persoane influente ne.a comvins pe mine si pe sotia mea sa punem 11.000 lei etc dupa care nu am mai vazut nici un ban.In acest sens protectia consumatorului Cluj Napoca a amendat SC SHOPPING CENTER NETWORK SRL condus de directorul Radu Serban cu suma de 10.000 lei pentru practici inselatoare suma platita de SC SHOPPING CENTER NETWORK SRL prin hotarare judecatoreasca ramasa definitiva..Au avut si incetarea activitatii de practici inselatoare dar nu s.au comformat.Asazisul preot fals Iovan Nicolae domiciliat in Bucuresti str Salva nr 32 are dosar penal la Parchetul Fagaras 248/P/2019 pentru fala in declaratii.A fost dat afara din preotie de 10 ani iar de atunci numai insala.Va rog sa ma sunati care a.ti mai fost inselati de aceasta retea de hoti cu sediul in Cluj Napoca si nu cumva sa credeti ce va spun ei si alti recrutori.Este o excrocherie de tip piramidal in care odata intrati pierdeti tot.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.