Un bărbat de 43 de ani din Câmpia Turzii a intrat în vizorul polițiștilor din municipiu, care au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară în imobilul acestuia.

Bărbatul de 43 de ani este cercetat pentru infracțiunile de hărțuire, șantaj, lovirea sau alte violențe, amenințare, distrugere și lipsire de libertate în mod ilegal. În perioada 25 ianuarie a.c. – 3 februarie a.c. acesta ar fi încercat să ia legătura cu fosta concubină de doar 19 ani, prin mesaje scrise și vocale, dar și prin apeluri telefonice repetate, creând tinerei o stare de frică și temere. Lucrurile nu s-au oprit aici, iar pentru a o lantaja și a-i răspunde solicitărilor, în tot acest timp agresorul ar fi amenințat-o cu acte de violență, precum și cu publicarea unui material video care să-i compromită imaginea adolescentei, scrie Ziar de Cluj.

Bărbatul nu se află la prima abatere de acest gen. La începutul lunii ianuarie, s-a constatat că pe fondul unor neînțelegeri, în timp ce se afla în locuința unui prieten, acesta l-ar fi agresat fizic și i-a distrus telefonul mobil în valoare de aproximativ 800 de lei. La aceste scene a participat și o minoră de 14 ani, agresată fizic și ea de bărbatul de 43 de ani, stângând-o de mâini. Tot în decursul lunii ianuarie, cei doi, minora de 14 ani și bărbatul de 43 de ani, s-au întâlnit în locuința sa și ar fi privat-o de libertate. După ce minora a reușit să iasă din locuință, aceasta ar fi fost urmărită și agresată fizic.

Probele acumulate de polițiști în decursul timpului ai fost suficiente pentru reținerea bărbatului pentru 24 de ore, în baza ordonanței emise în data de 7 martie a.c.. În data de 8 martie a.c. agresorul a fost prezentat instanței de judecată de către procuror, cu propunere de arestare preventivă. Un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile a fost emis de judecătorul de drepturi și libertăți. Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda continuă cercetările pe fondul infracțiunilor menționate.

Citește și: Jurnalist rus, de origine evreiască: Bucureștiul trebuie bombardat nuclear.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.