Crucea de merit în rang de cavalerva fi acordată scriitorului Eginald Schlattner  în semn de recunoaştere şi apreciere a angajamentului său pe tot parcursul vieții pentru promovarea valorilor europene, toleranței și respectului interetnic.

Ceremonia de decernare a ordinului va avea loc joi, 24 iunie 2021, la ora 17:00, la Consulatul Germaniei la Sibiu.

Ambasadorul Germaniei la Bucureşti, Cord Meier-Klodt, a declarat: „Onorăm o mare personalitate a României din rândul minorității germane. În calitatea sa de pastor şi duhovnic, Eginald Schlattner s-a pus neobosit în slujba celor săraci, a celor lipsiţi de drepturi și a minorităților, în special a celei rome. În calitate de scriitor, el a plasat curajos tratarea adevărului istoric, a responsabilității și a vinovăției în centrul creației sale literare cu elemente autobiografice.“

Scriitorul Eginald Schlattner a subliniat la rândul său: „Cred că nu greșesc atunci când presupun că această distincție, acordată la capătul unei biografii îndelungate, desemnează nu doar meritele sporadice ale celui ales, ci cercetează și istoria vieții sale ca un întreg și măsoară cele întâmplate în contradicțiile lor. Desigur, experţii care au analizat și cântărit nu s-au orientat doar după reușite, după succes, după faptele mărețe, ci au luat în considerare și erorile, rătăcirile, vinovăția. Astfel, această înaltă distincție cuprinde mai mult decât doar o cinstire de bun simţ şi o omagiere galantă aduse unei persoane.“

Jurnaliştii care doresc să participe la eveniment sunt rugaţi să-şi anunţe prezenţa până la data de 23.06.2021, ora 16:00, la adresa de e-mail pr-100@buka.diplo.de, precizând numele complet şi instituţia media pe care o reprezintă. Accesul se va face pe baza unui document de identitate valabil.

Sursa: dw.com

Citește și: 22 iunie 1941, Germania ataca URSS iar România intra în cel de al II-lea Război Mondial

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.