Un proiect de Hotărâre de Guvern pentru care se poartă „discuții avansate” ar putea declasifica documentele de maxim interses din Fondul Ahivistic Național. Reprezentanţii Arhivelor Naţionale au precizat că „nu se intenţionează distrugerea niciunui document” din acest fond.

Având în vedere situaţia documentelor clasificate din Fondul Arhivistic Naţional de maxim interes academic sau istoric, precizăm că sunt în desfăşurare discuţii avansate la nivel de experţi pentru elaborarea unui proiect de hotărâre de Guvern care să permită declasificarea documentelor respective. Menţionăm că măsurile luate până la acest moment la nivelul Arhivelor Naţionale au caracter temporar până la adoptarea hotărârii de Guvern şi nu se intenţionează distrugerea niciunui document din Fondul Arhivistic Naţional”, au transmis reprezentanţii Arhivelor Naţionale, la solicitarea AGERPRES.

Preşedintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, a adresat ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode, o scrisoare prin care se solicită păstrarea accesului liber la documentele din Arhivele Naţionale, subliniindu-se că restricţionarea constituie o „lovitură gravă” pentru cercetarea istoriei naţionale.

„Biroul Prezidiului Academiei Române a luat act cu îngrijorare de anunţul Arhivelor Naţionale privind posibilitatea restricţionării accesului la documentele (din depozitele proprii) cu marcaje de secretizare din perioada comunistă şi chiar mai vechi. Acest fapt constituie o lovitură gravă pentru cercetarea istoriei naţionale, în totală contradicţie cu practica din ultimele decenii, cu precedentul creat de activitatea Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România şi cu recomandările organismelor europene privind accesul la arhive”, se arată în scrisoare, care a fost transmisă luni AGERPRES.

Totodată, Ioan-Aurel Pop îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu „semnalările mediatice privind distrugerea unor documente publice la expirarea termenului legal de secretizare, fără evaluarea firească a conţinutului lor documentar-istoric de către specialiştii Arhivelor, fapt îndreptat ferm înspre prejudiciul ştiinţei istorice şi a identităţii naţionale” şi solicită „eliminarea restricţiilor menţionate şi asigurarea integrităţii informaţiei relevante pentru istoria acestei ţări”. 

Sursa: agerpres.ro

Citește și: Un text distrugător: Alexa demonstrează cum vrea să distrugă justiția clujeană presa adevărată

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.