Sectorul vitivinicol din România a accesat, în ultimi cinci ani, integral fondurile europene, prin programul ‘Suport pentru sectorul vitivinicol’, respectiv 42 de milioane de euro, cel mai vizibil aspect al acestui program constând în replantarea a circa 19.700 de hectare cultivate cu viţă-de-vie de soi nobil, a declarat, luni, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, în deschiderea celui de-al 36-lea Congres al Viei şi Vinului. Potrivit şefului de la Agricultură acest program va continua în România până în 2018.
„România se poziţionează pe locul 10 la nivel mondial şi pe locul 5 la nivel european din punct de vedere al suprafeţei cultivate cu viţă de vie. Putem, astăzi, să ne lăudăm în România cu un sector vitivinicol modern, care produce vinuri cu tradiţie, după cele mai actuale tehnologii, vinuri care au fost recunoscute, premiate în repetate rânduri în cadrul unor concursuri europene, dar şi internaţionale”, a spus Constantin.

agerpres

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.