Statul român este nevoit să achite în continuare chiria lunară de 6.500 de lire (78.000 de lire pe an) pentru șefa Institutului Cultural Român (ICR) Londra, actrița Catinca Maria Nistor, pe motiv că aceasta a încheiat un contract de chirie pentru 12 luni care nu poate fi reziliat. Ministrul Bogdan Aurescu anunța în noiembrie rezilierea contractului „în perioada imediat următoare” și relocarea ei în apartamentul gratuit, însă s-a ajuns la concluzia că statul român ar fi obligat să plătească despăgubiri mult mai mari decât valoarea chiriei în acest caz.

În răspunsul către Libertatea, MAE susține că responsabil pentru felul în care a fost semnat contractul e chiar beneficiarul, Catinca Maria Nistor: „Încheierea, derularea, modificarea și rezilierea contractului de închiriere aparțin în exclusivitate ICR Londra și directorului acestuia”.

„Conform clauzelor contractuale, contractul de închiriere poate fi terminat la sfârșitul primelor 12 luni de la intrarea în vigoare, fără cheltuieli suplimentare”, a transmis Ministerul Afacerilor Externe (MAE) la solicitarea Libertatea.

Contractul se încheie pe 8 septembrie 2023.  În noiembrie, ministrul de externe, Bogdan Aurescu, a anunțat public că a dispus rezilierea contractului de închiriere pentru directoarea ICR Londra, Catinca Maria Nistor. 

Conform informațiilor publicate de Libertatea și confirmate oficial de MAE și de ICR, actrița în vârstă de 34 de ani nu a dorit să stea în apartamentul gratuit din incinta filialei ICR, care se află la un sfert de oră de mers pe jos de Palatul Buckingham. 

Ea a închiriat, în schimb, un apartament într-un cartier exclusivist din apropiere. La scurt timp după anunțul ministrului Aurescu, sursele Libertatea din ICR au dezvăluit că „acesta s-a pripit, iritat de scandalul public stârnit, însă contractul nu poate fi reziliat din cauza clauzelor”.

„Proprietarul, care e un privat, nu dorește încheierea, iar dacă ar face-o unilateral, statul român ar plăti despăgubiri foarte mari”, au explicat sursele. De altfel, pe piața imobiliară londoneză, contractul pe 12 luni este uzual.

La sfârșitul lunii noiembrie, la doar două săptămâni după izbucnirea scandalului public, ICR Londra a făcut o nouă cerere către MAE pentru plata chiriei pe următoarele trei luni.  

MAE: Contractul a fost negociat exclusiv de ICR Londra

Într-un răspuns pentru Libertatea, ministerul confirmă că nu poate rezilia contractul de închiriere mai devreme de un an. Asta înseamnă că statul român va plăti, în total, în jur de 78.000 de lire sterline, echivalentul a 434.836 de lei, pentru apartamentul de 120 de mp al Catincăi Nistor. 

MAE subliniază și că ICR Londra este responsabil de negocierea clauzelor contractului de închiriere. Practic, organizația ICR Londra, condusă de Catinca Nistor, a negociat contractul pentru șefa ei și l-a făcut de la început pe 12 luni.  

„Centrala Ministerului Afacerilor Externe a solicitat ICR Londra întreprinderea demersurilor pe lângă proprietarul imobilului pentru rezilierea contractului de închiriere. Menționăm că prerogativele privind încheierea, derularea, modificarea și rezilierea contractului de închiriere aparțin în exclusivitate ICR Londra și directorului acestuia, care are obligația punerii în aplicare a dispozițiilor Centralei MAE.

Conform clauzelor contractuale, ICR Londra are obligația notificării proprietarului cu minimum două luni înainte de sfârșitul primelor 12 luni. Menționăm că acest contract a intrat în vigoare la data de 08.09.2022”, se arată în răspunsul ministerului. 

„Reședința directorului ICR va fi mutată”

Instituția mai precizează că a solicitat filialei ICR din Regat „să transmită un necesar al lucrărilor de reparații/amenajări/bunuri necesare pentru amenajarea/dotarea în perspectivă a locuinței de serviciu cu statut de reședință pentru directorul Institutului, în incinta imobilului din 1st Belgrave Square”.

Și lasă să se înțeleagă că, deși contractul de închiriere nu poate fi reziliat, șefa ICR Londra se va muta în apartamentul gratuit pe care l-a refuzat inițial. Nu spune însă când. 

„Ulterior mutării reședinței directorului ICR Londra în imobilul din 1st Belgrave Square, până la expirarea efectivă a contractului (de închiriere, n.r.), spațiul va fi utilizat pentru cazarea temporară a persoanelor care desfășoară activități cu caracter cultural, conform programelor și proiectelor culturale aprobate ale ICR Londra.”

Libertatea a solicitat Ministerului de Externe și o copie a contractului de închiriere, însă instituția a spus că nu poate fi făcut public deoarece este necesar acordul celeilalte părți.

Cine este Catinca Maria Nistor

Pe 8 noiembrie, Libertatea a prezentat cazul directoarei ICR Londra, care a refuzat să locuiască într-un apartament gratuit și s-a instalat într-o locuință pentru care MAE achită lunar 6.500 de lire. 

Apartamentul gratuit se află în incinta filialei ICR, într-un vechi palat aristocratic din secolul al XIX-lea, concesionat de către Domeniul Coroanei Britanice, și a fost folosit de toți cei patru predecesori ai actriței Catinca Maria Nistor. 

Nistor a fost numită în funcție fără concurs în aprilie 2022 și și-a început oficial mandatul pe 22 iulie. Potrivit informațiilor Libertatea din interiorul ICR, Catinca Nistor primește ca indemnizație lunară în jur de 4.500 de euro. De asemenea, când a preluat funcția, a primit o primă de instalare echivalentă indemnizației. 

„Salariul directorului ICR din străinătate este, de fapt, o indemnizație care acoperă 24 de ore din 24, de aceea e atât de mare în raport cu salariile din centrală. Dar asta înseamnă că nu mai poate avea niciun alt venit. De exemplu, dacă ar vrea să publice un articol, ar trebui să ceară permisiunea șefului ei, adică ambasadorului din țara respectivă, sau la MAE”, explică sursele Libertatea. 

Catinca Maria Nistor continuă să prezinte o rubrică, „Femeie, înainte de toate”, la televiziunea Aleph News. Ultima ediție e din 27 decembrie 2022. 

Înainte să ajungă la ICR Londra, Nistor a fost, în mandatul primarului general Gabriela Firea, director interimar al Teatrului Bulandra din București.

Ea a fost dată afară după un an, în urma unui protest public al actorilor. Noua conducere a teatrului a dat-o în judecată sub acuzația că și-ar fi atribuit sume de bani necuvenite. În primă instanță, pe 19 septembrie 2021, Tribunalul București a decis să anuleze contractele încheiate pe drepturi de autor și a obligat-o să returneze teatrului aproape 7.000 de euro. Decizia nu este definitivă.

Sursa: Liberatea.ro

Citește și: Daniel Morar demonstrează că vicepreședintele PNL a fost arestat după ce s-a internat la psihiatrie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.